Ascultă Radio România Cluj Live

Despăgubiri în agricultură

Fermierii ale căror culturi au fost grav afectate de secetă vor fi despăgubiţi.

Foto: Din lipsă de informații, fermierii rămân fără bani

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 17 august 2015, 17:20

Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit, luni, 17 august, cu reprezentanţii fermierilor, despre despăgubirile pe care aceştia le-ar putea primi pentru pierderile înregistrate.

Vom încerca să identificăm suprafeţele respective, fermierii respectivi şi pierderea pe fiecare fermier în parte, astfel încât să interevenim cu despăgubiri în limita permisă de către bugetul de stat în mod concret. Pentru fermierii care sunt mici şi care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafaţa care a fost cultivată, vom intereveni cu un ajutor de la bugetul de stat, sub forma unei scheme de minimis, acestă schemă de minmis va fi legiferată printr-o hotărâre de guvern, probabil în cursul lunii septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară, în funcţie de resursele pe care le primim să şi acordăm aceste despăgubiri. (Daniel Constantin)

Ministrul a adăugat că în cazul fermierilor mari se aşteaptă un răspuns de la Comisia Europeană, care va fi notificată în acest sens în perioada următoare.

Daniel Constantin a mai precizat că nu toate culturile au avut pierderi foarte mari din pricina secetei. În cazul grâului, producţia este chiar mai bună decât anul trecut, pagubele cele mai mari s-au înregistrat la porumb şi floarea-soarelui.

 

RADOR

Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI

 

Social marți, 18 noiembrie 2025, 11:31

Înmatriculările de mașini noi în România au crescut

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a înregistrat în România o creștere de 11% în octombrie față de aceeași lună din 2024.  ...

Înmatriculările de mașini noi în România au crescut
Social marți, 18 noiembrie 2025, 09:41

Operele lui Brâncuși vor fi marcate ca patrimoniu mondial

Indicatoare cu logo-ul UNESCO vor fi instalate pe Calea Eroilor din Târgu Jiu, în vecinătatea operelor create de sculptorul Constantin Brâncuși....

Operele lui Brâncuși vor fi marcate ca patrimoniu mondial
Social marți, 18 noiembrie 2025, 08:51

Plan Roșu activat după un accident la Veștem | UPDATE

UPDATE: ora 9.15   Şase femei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu, fiind rănite în...

Plan Roșu activat după un accident la Veștem | UPDATE
Social marți, 18 noiembrie 2025, 08:46

Evacuarea populaţiei din localităţile Ceatalchioi şi Plauru s-a încheiat

UPDATE: ora 13.00 Incendiul izbucnit la o navă încărcată cu combustibil, în urma atacului rusesc din portul Ismail, a fost stins, notează...

Evacuarea populaţiei din localităţile Ceatalchioi şi Plauru s-a încheiat
Social marți, 18 noiembrie 2025, 08:27

Confederațiile sindicale critică măsurile economice adoptate

Patru confederații sindicale au decis organizarea unei manifestații de amploare în fața Administrației Prezidențiale, în decembrie, pentru a-i...

Confederațiile sindicale critică măsurile economice adoptate
Social marți, 18 noiembrie 2025, 08:23

A murit Ilie Ilașcu

Ilie Ilaşcu, unul dintre fondatorii mişcării de eliberare naţională din Basarabia, ajuns în atenţie pentru anii lungi petrecuţi în detenţia...

A murit Ilie Ilașcu
Social luni, 17 noiembrie 2025, 19:34

Anul 2026 vine cu alte majorări de taxe și impozite

Impozitele pe proprietate și mașini vor crește de la anul, iar Parlamentul este așteptat să adopte marți, 18 noiembrie, pachetul fiscal cu...

Anul 2026 vine cu alte majorări de taxe și impozite
Social luni, 17 noiembrie 2025, 19:08

Zece clădiri emblematice vor fi decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă

Zece clădiri emblematice din centrul municipiului Oradea vor fi decorate şi în acest an în ‘straie’ specifice sărbătorilor de...

Zece clădiri emblematice vor fi decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă