Înţepăturile de insecte (VI)
Serviciile medicale de urgenţă sunt adesea supraaglomerate cu solicitări care pot fi rezolvate şi acasă. Împreună cu Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj, Radio Cluj derulează o campanie de informare privind apelarea la serviciile de urgenţă şi măsurile de prim ajutor pe care le poate lua fiecare dintre noi.
Articol editat de , 18 august 2015, 06:00
Există persoane care se prezintă la Urgenţă pentru banale înţepături de insectă, care ar putea fi uşor tratate pe cont propriu.
Dr. Mihaela Pasc, medic primar de urgenţă UPU-SMURD Cluj ne spune cum procedăm în cazul înţepăturilor de albine, viespi etc (mai puţin căpuşe), şi când se impune prezentarea la medic.
În cazul în care înţepătura se produce la nivelul feţei, la nivelul buzelor sau al limbii, e bine să ne prezentăm la medic (fie la un centru de permanenţă, fie la medicul de familie, fie la Urgenţă), pentru că există riscul ca zona respectivă să se inflameze şi să apară o problemă respiratorie, care necesită tratament de urgenţă.
În cazul în care înţepătura apare în alte locuri (la nivelul măinilor, picioarelor, braţelor, trunchiului), nu este necesar să ne prezentăm la medic şi putem rezolva lucrurile singuri.
-Dacă în jurul locului înţepăturii apare o roşeaţă, aceasta e o reacţie inflamatorie locală şi e absolut normală. Verificăm dacă nu cumva a rămas acul la nivelul pielii. Dacă s-a întâmplat aşa, extragerea acului se face prin răzuire, şi nu prin tracţiune-prindere. Se răzuieşte înţepătura cu dosul unui cuţit, astfel încât să se scoată acul şi să se evite inocularea veninului de albină.
-Se spală bine locul cu apă şi săpun. Eventual, dacă avem la îndemână, se aplică şi un dezinfectant. Punem comprese locale reci, ca să ameliorăm inflamaţia şi durerea locală. Pentru ameliorarea simptomatologiei, putem să luăm şi un antiinflamator de tip Nurofen sau paracetamol.
În cazul în care simţim că, după înţepătură, se umflă limba, buzele, faţa, trebuie să ne prezentăm la Urgenţă.
Dacă nu apar manifestări de agravare, ci apare doare reacţia locală, la nivelul pielii, în jurul înţepăturii, este vorba de o reacţie normală, care va dispărea în maximum 24 de ore şi nu e nevoie de tratament suplimentar.
Dr. Mihaela Pasc, medic primar de urgenţă UPU-SMURD Cluj (audio):
Ioana Bindea