Dacă vedem o persoană căzută pe stradă… (XI)
Articol editat de , 25 august 2015, 06:00
Se întâmplă să fim martori ai unor accidente, sau să dăm peste persoane care par să fie în stare de inconştienţă. Primul ajutor poate să fie salvator de viaţă. Medicii de la UPU-SMURD Cluj pot să povestească despre astfel de cazuri, cum a fost, de exemplu, intervenţia eficientă a unui şofer de taximetru care, acordând primul ajutor, a menţinut în viaţă o femeie căzută în stradă, în faţa magazinului BIG, până la sosirea ambulanţei.
Ce ar trebui să facem în cazul în care vedem o persoană căzută pe stradă, întinsă pe o bancă în parc etc? Dr.Adela Golea, medic primar medicină de urgenţă – medic şef UPU-SMURD Cluj explică paşii pe care ar trebui să îi urmăm, de la evaluarea situaţiei, până la sosirea ambulanţei.
Mai întâi, trebuie să evaluăm rapid zona, pentru a vedea dacă persoana în cauză a fost supusă unor pericole şi dacă nu ne supunem şi noi acestor pericole (căderi de corpuri, scurgeri de gaze, fire de curent electric rupte etc).
Trebuie, de asemenea, să vedem dacă terenul pe care se află victima e plan, sau dacă există denivelări sau corpuri de care s-ar fi putut lovi în momentul căderii.
Dacă nu există pericole, trebuie să mergem lângă această persoană şi să încercăm să luăm legătura cu ea. O scuturăm uşor de umeri, întrebând-o dacă i s-a întămplat ceva. Pot să apară mai multe situaţii.
1. Persoana a fost obosită, s-a întins doar şi nu are nevoie de ajutor.
2. Persoana se poate mişca, dar nu vorbeşte. În acest caz, sunăm la 112, spunem cine suntem, unde ne aflăm şi despre ce este vorba. Asigurăm persoana în cauză că am solicitat ajutor. Rămânem lângă ea până când soseşte echipajul medical.
3. Persoana nu se mişcă, nu vorbeşte, dar geme. Faptul că geme înseamnă că respiră. Faptul că nu vorbeşte înseamnă că i s-a întâmplat ceva sever. În acest caz, sunăm la 112 şi spunem despre ce este vorba. Rămânem lângă persoana în cauză şi verificăm din 2 în 2 minute dacă mai răspunde prin gemete la stimularea noastră tactilă (scuturare uşoară de umeri – foto).
4. Dacă persoana nu răspunde în niciun fel, trebuie să o culcăm pe spate şi să deschidem calea aeriană (toate persoanele care sunt inconştiente au calea aeriană închisă). Cum facem acest lucru? Punem mâna pe bărbie şi pe frunte şi dăm capul pe spate (foto). După aceasta, ne apropiem cu obrazul nostru de gura şi nasul victimei. Stăm la 1.5 cm -2 cm distanţă şi numărăm până la zece, timp în care vedem dacă simţim flux de aer (dacă simţim respiraţia victimei) (foto).
Dacă acest lucru se întâmplă, rămânem lângă persoana în cauză, o menţinem cu capul pe spate, sunăm la 112 şi spunem despre ce este vorba: o persoană inconştientă, care respiră. Dăm adresa exactă şi, de data aceasta, rămânem pe fir, pentru că din dispecerat ne mai pot fi cerute şi alte informaţii, după ce s-a trimis echipajul de urgenţă, şi ni se poate spune, pas cu pas, ce putem face pentru a ajuta la menţinerea în viaţă a persoanei.
Cea mai rea situaţie e aceea în care, după ce am deschis calea aeriană, persoana nu respiră. E absolut necesar atunci ca, în momentul în care sunăm la 112, să spunem că e vorba despre o persoană inconştientă care nu respiră. Trebuie să spunem cât mai repede şi clar adresa unde suntem. Trebuie, de asemenea, să spunem dacă ştim să facem compresiuni toracice (foto), sau dacă avem nevoie de îndumare din partea medicului sau asistentului de la dispecerat.
Dacă ştim, începem să facem compresiuni toracice. Dacă nu, ni se va spune de la dispecerat cum să procedăm.
Trebuie să fim încrezători, nu putem să facem rău! Dacă respectăm ceea ce ne spune dispeceratul de la 112, putem contribui la supravieţuirea acestei persoane.
Dr.Adela Golea, medic primar medicină de urgenţă – medic şef UPU-SMURD Cluj (audio):
Împreună cu Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj, Radio Cluj derulează o campanie de informare privind apelarea la serviciile de urgenţă şi măsurile de prim ajutor pe care le poate lua fiecare dintre noi.
Ioana Bindea
fotografii: UPU-SMURD Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.