A se lăsa pe tânjală
Expresia „a se lăsa pe tânjală” are la bază o banală realitate rurală: boii (sau vacile) folosiţi pentru tracţiune erau înjugaţi, de jug era prinsă oiştea, sau proţapul, care era prinsă temeinic de şasiul carului, sau dric, cum i se zicea mai demult.
Articol editat de cristina.rusu, 31 august 2015, 12:13
Când gospodarul voia să transporte o marfă deosebit de grea, la capătul proţapului era montat un prelungitor, numit tânjală, de care se lega un alt jug, pentru încă o pereche de boi.
Pentru alte lucrări, de pildă aratul sau trasul lemnelor la pădure, de tânjală era ataşat un plug, respectiv un lanţ sau o frânghie.
Problemele începeau atunci când animalele, din cauza oboselii, nu mai trăgeau tare de jug, ci se lăsau, moale, pe tânjală. Biciul nu rezolva problema, înjurăturile nici atâta. Era nevoie, pur şi simplu, să-i laşi să se odihnească pe Bimbor şi pe Iambor, acestea fiind nume de bou consacrate.
Fireşte că înţelepţii satelor au observat cum lenea bovină se manifesta prin rezemarea cu încredere a tânjalei, aşa că au extins folosinţa ei şi asupra oamenilor.
De atunci, ”a se lăsa pe tânjală” înseamnă a munci încet, la ralenti, agale, cătinel şi fără tragere de inimă, ca într-o continuă zi de luni la un serviciu pe care-l deteşti.
Dan Horea
Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online, AICI
