Exploratoriul Cîmpeneşti-Apahida – un loc de joacă pentru cei mari însoţiţi de cei mici [VIDEO]

Cred că vă surprinde un pic titlul, dar să ştiţi că este chiar aşa, că doar ştim cu toţii că atunci când ne vine timpul şi devenim părinţi, nu ne dorim altceva decât să dăm copilului tot ce e mai bun, dar uităm cu desăvârşire că cei mici au nevoie de mai mult decât doar atât. Copiii au nevoie de iubire (sigur că îi iubim, desigur, în felul nostru, unii mai sever, alţii mai permisiv), copiii au nevoie să înveţe şi au nevoie să se joace, iar noi, cei mari, care suntem ocupaţi cu viaţa şi valurile ei, avem nevoie să învăţăm (sau numai să re-învăţăm, oare?) să ne jucăm.

Articol editat de Carmen Sas, 6 septembrie 2015, 06:00

Cam la asta mă gândeam în timp ce Alida şi Mircea îmi arătau exponatele din Exploratoriu-Muzeul copiilor din Apahida, aflat la câţiva kilometri de Cluj, în clădirea fostului Garden Center Magnolia, situată în stânga şoselei care duce de la Cluj-Napoca la Cîmpeneşti.

Dar nu ştiţi cine sunt Alida şi Mircea? Vă spun imediat: Alida Cunneen este event manager la Exploratoriu, iar Mircea Rusu, nu ştiu prea bine ce funcţie oficială ar avea, dar se ocupă de toate: de la supraveghere, întreţinere, curăţenie şi relaţii cu publicul, şi până la punerea la respect a căţelului alb şi creţ al vecinului. Ei sunt cei care m-au primit când am ajuns la muzeul copiilor şi tot ei mi-au spus că, odată intrată în Exploratoriu, sunt obligată să respect nişte reguli stricte cum ar fi:
1. explorează
2. distrează-te
3. fă-ţi prieteni
4. fii creativ
5. îndrăzneşte să visezi
6. fii politicos
7. aşteaptă-ţi rândul
8. împarte jucăriile
9. râzi în hohote

Exploratoriu Campenesti

Mircea: Am avut o experienţă de genul acesta în străinătate, unde am locuit şi unde chiar am avut un abonament la un loc de joacă similar şi nouă ne-a făcut foarte mare plăcere să mergem împreună cu copiii într-un loc în care şi ei se simţeau bine, şi pentru noi era interesant, unde ne puteam întâlni şi cu alte familii si unde ne-am făcut şi noi şi copiii mulţi prieteni. Locul nostru de joacă se deosebeşte de orice altceva se întâlneşte în ţară, prin faptul că noi încurajăm părinţii să petreacă mai mult timp cu copiii, de fapt tot timpul cât sunt aici. Am obervat că în genul acesta de locuri de joacă sunt foarte mulţi tătici care parcă sunt mai activi decât mămicile, poate şi din cauza faptului că e puţin mai dinamic.

Rep: Unde aţi observat asta? În străinătate, unde aţi spus că aţi locuit, sau în România?

Mircea: Am observat şi în România în anumite spaţii, cum ar fi locurile de joacă, parcurile, unde e mai multă activitate, acolo unde e vorba despre un loc de escaladă sau un loc în care trebuie să construieşti ceva.

Rep: Mămicile nu scapă nici aici de piticii lor?

Alida: Nu scapă nici aici, pentru că vrem ca în cele două sau trei ore pe care le petrec aici, mămicile să nu piardă nimic din experienţa copilului.

Rep: Chiar credeţi că veţi vedea vreo mămică sau vreun tătic târându-se pe jos alături de bebeluşii lor?

Alida: Eu sunt sigură de asta, pentru că cel mai frumos lucru din lume este să vezi zâmbetul copilului tău când descoperă minunaţia abecedarului sau a jocului cu bile sau zona de construcţie. Este foarte frumos să-ţi vezi copilul descoperind toate jocurile noastre. Am testat asta chiar şi pe nepoţelul meu, care, acum câteva zile,  a cântat ceasuri în şir la unul din piane.  Exploratoriul nostru este unicat, nu se mai găseşte nicăieri aşa ceva. Avem foarte multe de oferit, iar părinţii, împreună cu copiii pot să petreacă mai mult de două ore aici, dar să ştiţi că două ore nu prea ajung pentru curiozitatea celor mici. Eu zic că, deşi suntem în afara Clujului, dar la numai cinci-zece minute de Cluj, cei câţiva kilometri până la noi sunt nesemnificativi pentru experienţele pe care le vor avea aici.

Sigur că am fost curioasă să aflu cine i-a ajutat să pună la punct spaţiul Exploratoriului şi să il doteze cu minunăţiile din el.

Mircea: Am avut ajutor inclusiv din partea unor structuri de economie socială, aşa cum suntem şi noi de altfel (din acest motiv am şi reuşit să accesăm fondurile europene),  care au făcut o parte din exponate, dar am avut parte şi de ajutorul unor firme care au înţeles ce înseamnă aceste structuri de economie socială şi au înţeles ce înseamnă un proiect finanţat din fonduri europene, cu toate lucrurile bune şi rele pe care aceste proiecte le au, şi au ales să ne fie alături în principal datorită părţii educative a proiectului şi a faptului că este un lucru inedit. În structurile de economie socială, în principal angajaţii sunt din grupuri vulnerabile, aşa cum avem şi noi, în firma noastră fiind angajate mămici care îşi cresc copiii singure. Oricum ne gândeam la colegele noastre înainte de a porni acest proiect, ne gândeam că vom colabora cu ele. A fost un lucru fantastic că ele s-au încadrat în condiţiile pe care trebuie o persoană să le îndeplinească ca să poată fi considerată ca aparţinând unui grup vulnerabil, dar să ştiţi că sunt nişte persoane care au o pregătire profesională deosebită. Vorbim de psihologie educaţională, vorbim de cadre didactice, femei care, chiar dacă o duc puţin mai greu, pentru că e totuşi un efort să creşti copiii singură, au o capacitate de a se integra mult mai mare decât alţii în câmpul muncii. Noi suntem bucuroşi că putem să le oferim asta.

Rep: Dar nu mi-aţi spus care e jucăria dumneavoastră preferată.

Alida: Magazinul din mini-market, pentru că imi place foarte mult să-i văd pe copii alegând fructe şi vegetale, punându-le în coşurile de cumpărături şi apoi încercând ei să marcheze toate cumpărăturile în casa de marcat, plus că avem şi un ATM, un mini-bancomat.

Mircea: Mie îmi place acel vultur care stă el, aşa, în cioc. Şi îmi place foarte mult hexagonul cu sfori, eu îi spun „misiune imposibilă”. E vorba despre nişte sfori de culori diferite, sunt trasee, de fapt, ele având un început şi un sfârşit,  de care copiii se leagă cu o cordelină în jurul brâului şi practic se agaţă de câte un traseu. Şi urmează să-l parcurgă, trecând de celelalte şnururi de altă culoare şi trecând şi de alte persoane care fac alte trasee, încercând să nu se încurce unii pe alţii, iar asta chiar e o aventură!

Nu m-am dus la cumpărături în mini-market şi nici nu mi-am încercat dexteritatea cu migiuţa de fotbal ghidată cu sfori, dar am construit nişte „chestii” (numai aşa pot să le spun, că nu prea arătau a nimic) din nişte plăcuţe magnetice. Şi pe măsură ce mă jucam şi puneam întrebări, zâmbeam din ce în ce mai tare,  amintindu-mi de toate „prostioarele” pe care le-am făcut eu în copilărie şi inventariindu-le pe cele ale copiilor mei. Dar ştiţi când m-a pufnit râsul? Când m-am imaginat în hexagonul buclucaş încercând să parcurg traseul fără să strivesc nici un puşti. Evident că hexagonul acela nu e periculos deloc, dar imaginea din mintea mea era superamuzantă. Şi ca să mă credeţi pe cuvânt, până când ajungeţi la Exploratoriu, ia priviţi aici:

S-a copilărit pentru voi  Anca Manuela Mureşan.

Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.