Trifoiul roşu alungă stresul
Cu siguranţă vi s-a întâmplat să căutaţi prin iarba deasă trifoiul cu patru foi, talismanul aducător de noroc dar şi plantă medicinală care ne poate proteja sănătatea.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 6 septembrie 2015, 06:00
În flora României cresc numeroase specii de trifoi, dintre care două sunt mai răspândite şi mai cunoscute; trifoiul alb şi trifoiul roşu. Aceste plante ierboase, pe lângă valoarea furajeră ridicată, prezintă şi certe virtuţi terapeutice.
Trifoiul roşu este o plantă furajeră şi medicinală perenă, ce creşte sub formă de tufe, nu numai în culturi, ci şi în stare sălbatică – prin pajişti, fâneţe, poieni de pădure.
Bogat în vitamine şi minerale cu rol esenţial în întărirea sistemului imunitar şi în protejarea organismului de boli şi infecţii, trifoiul roşu, este indicat în curele imunostimulatoare ţinute în sezonul rece.
Aceasta plantă conţine o substanţă cu rol asemănător estrogenului în organism, de aceea, fitoterapeuţii consideră că ceaiul din trifoi roşu poate fi util în rezolvarea principalelor probleme hormonale la femei.
Tusea, bronşitele, răceala şi gripa sunt principalele infecţii respiratorii în tratarea cărora ceaiul de trifoi roşu îşi aduce o contribuţie crescută.
Ceaiul de trifoi roşu este un adjuvant important în tratarea diareei, dar şi în reglarea tranzitului intestinal lent, având efect terapeutic asupra sistemului digestiv.
Substanţele conţinute de trifoiul roşu acţionează asupra sistemului nervos central şi îndepărtează consecinţele pe care stresul şi oboseala le au în starea noastră de spirit. Ceaiul de trifoi roşu combate tristeţea, depresia şi readuce echilibrul emoţional în viaţa noastră.
Atenţie, tratamentele sau curele cu ceai de trifoi roşu sunt contraindicate femeilor însărcinate, persoanelor care iau anticoagulante sau urmează tratamente cu salicilaţi, din cauza riscului de hemoragii. În ultimii ani ceaiul şi capsulele din această plantă se bucură de o atenţie din ce în ce mai mare.
Rodica Tulbure
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI