Duşmanii sănătăţii dinţilor
Majoritatea persoanelor sunt conştiente de faptul că zahărul este duşmanul numărul unu al dinţilor, dar există şi alte alimente pe care foarte puţine persoane le relaţionează cu problemele bucodentale, deoarece unele dintre ele sunt considerate alimente sănătoase.
Articol editat de cristina.rusu, 11 septembrie 2015, 06:00 / actualizat: 11 septembrie 2015, 8:17
Pe de o parte, putem vorbi despre expunerile frecvente la alimente acide.
Multe alimente care se consumă în mod obişnuit şi care sunt considerate sănătoase, sunt foarte acide. De exemplu, citricele sunt bogate în vitamina C, fiind alimente fundamentale, atât pentru sănătate în general, cât şi la nivel oral, ajutând la prevenirea bolilor gingiilor.
Totuşi, specialiştii spun că ele prezintă o problemă: pH-ul acid poate provoca o erodare a smalţului dentar.
În multe diete se recomandă la micul dejun, consumul zilnic al unui pahar de apă caldă cu lămâie.
Acest lucru poate îmbunătăţi metabolismul, dar periajul dentar imediat ingerării de acizi ascunşi în dietă poate provoca o pierdere mai însemnată de smalţ şi de dentină, ceea ce poate determina sensibilitatea denţilor.
Astfel, unii specialişti în hipersensibilitate dentară recomandă separarea periajului de momentele de expunere la acid, atât dacă se realizează înainte, dar şi după expunere.
RADOR
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI