Clujul, oraşul cu cele mai scumpe chirii din ţară
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 13 septembrie 2015, 06:00
Un astfel de „dialog” poate fi auzit destul de des zilele acestea în sediul marilor agenţii imobiliare din Cluj.
Daca aveţi un apartament de închiriat, atunci vă puteţi socoti fericiţi. Dacă sunteţi părinţi de studenţi şi copiii dumneavoastră nu au prins loc de cazare în cămin şi nu i-aţi închiriat încă o locuinţă, atunci aveţi cel puţin două probleme. Prima: în Cluj, oferta e tot mai mică. A doua şi cea mai importantă: preţul chiriilor a luat-o razna, iar faţă de lunile iunie-iulie, acum, în toamnă, au crescut şi mai mult. Vlad Nistor, reprezentatul unei agenţii imobiliare.
Avem foarte multe cereri, din păcate nu sunt multe apartamente. Cele disponibile sunt la preţuri foarte mari faţă de bugetul studenţilor. Sau, mă rog, al părinţilor. Mulţi studenţi şi-au găsit apartamente la preţuri mai bune la începutul verii, atunci e cel mai bun moment pentru a-ţi găsi o chirie la un preţ cât de cât bun. Numai că ei trebuie să plătească şi pe timpul verii, chiar dacă nu locuiesc acolo. Acum, în toamnă, nu prea mai sunt oferte.
Studenţii preferă ori o garsonieră în care să stea doi, ori un apartament de două-trei camere şi atunci stau mai mulţi, câte trei-patru, cinci chiar. Sunt preferate, în acest caz, apartamentele decomandate. O garsonieră decentă, minim decentă, porneşte de la 180 de euro, în Mănăştur. În Mărăşti, Gheorgheni, Zorilor, porneşte de la 200, 220, 230 de euro. În Mănăştur, majoritatea apartamentelor cu două camere sunt între 250-300 de euro. În celelalte cartiere pe care le-am amintit, pornesc de la această sumă. Preţurile pot să ajungă până la 400 de euro. Iar cu trei camere, în Mănăştur, pornesc de la 280 de euro, „semidecomandate”, dar pot să ajungă până la 400 de euro, cele moderne. Iar în Mărăşti, Gheorgheni, pornesc de la 350 şi pot să ajungă până la 500 de euro. Clujul este un oraş foarte scump, practic a şi întrecut Bucureştiul la acest capitol. Cererea este cam de trei ori mai mare decât oferta.
Am mers şi la o altă agenţie, unde, la fel, telefoanele zbârnâiau, în special pentru închirieri. Ofertă mică, preţuri mari, ne lămureşte şi agentul imobiliar Adrian Copil.
Oferta e din ce în ce mai mică. Undeva la 30-40 la sută din studenţii care termină studiile rămân în Cluj, cumpără proprietăţi, ori asta înseamnă că în fiecare an numărul apartamentelor de închiriat scade. Sunt şi mulţi studenţi care, în funcţie de bugetul părinţilor, preferă să cumpere apartamente pe perioada studiilor. După care, fie le păstrează, fie le vând. În ce priveşte preţurile, contează foarte mult zona, contează foarte mult finisajele. Preţurile, în medie, ar fi undeva la 100 de euro pe cameră, la un apartament standard. Cu cât dotările sunt mai mari, iar zonele mai accesibile, cu atât preţurile cresc. La patru camere, de exemplu, preţurile încep de la 400 de euro şi pot ajunge până la o mie, o mie şi ceva. În anul acesta Clujul a depăşit Bucureştiul la nivelul chiriilor. Putem vorbi de cel mai scump oraş din ţară.
În Piaţa Unirii am găsit pe o bancă o familie răsfoind un ziar publicitar: mama, tatăl şi băiatul cărora le-am cerut scuze că îi deranjăm. Încercuiau anunţuri publicitare. Au găsit ceva?
Acuma ne-am apucat (soţul). Dar nu ne filmaţi, vă rog! (soţia). Nu ne filmează, ne înregistrează (băiatul).
Poate vrea tânărul student să vorbească!
Nu! (mama). Nu! (tatăl).
N-am mai „filmat”, am mers mai departe. Pe o altă bancă, două tinere înnegreau cu pixul paginile aceluiaşi ziar. Le spun că realizez un reportaj despre studenţii care îşi caută chirii. Izbucnesc instantaneu în râs..
Încă n-am găsit, căutăm. Dar preţurile sunt foarte mari, apartamentele bune sunt departe de facultate. Un apartament de două camere este la 260 de euro, până-n 300. Cele cu trei camere, până în 400. Sunt şi în centru apartamente, foarte scumpe, dar au mobilă de acum un secol. De ce să fi încercat prin iunie? Să plătim chirie, aşa, degeaba, trei luni? Mai sunt şi acum apartamente, dar care sunt ca lumea au nişte preţuri… Eu, de exemplu, caut apartament singură şi aş fi dispusă să dau cam 250 de euro. Dar, degeaba, nu găsesc, pentru că oamenii investesc numai într-o cameră… Pun un pat frumos, dar baia şi bucătăria arată groaznic. Nu poţi să dai atâţia bani în condiţiile ăstea.
Eu stau cu fratele meu şi cu o prietenă şi ne gândim la un apartament cu trei camere, dar nu găsim. Avem chiria de anul trecut şi acum vrem să ne mutăm într-un apartament mai mare. Dar nu ştiu dacă o să reuşim.
Eu sper să reuşească. Amândouă. La un preţ convenabil.
Cam asta e situaţia, vin studenţii, se caută chirii. Chiriile sunt scumpe. Dacă mai sunt…
Da, mai este, la 300 de euro. Deci doi băieţi. Studenţi sunt? Am înţeles, nu vă convine zona… Şi în ce zonă să fie? Aha! Am avea pe…
Dan Moşoiu
Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.