La mulţi ani, Ducu Bertzi!
Astăzi, 21 septembrie, cunoscutul şi îndrăgitul interpret de muzică folk Ducu Bertzi împlineşte 60 de ani! Da, da, cum spune chiar el într-un cântec fredonat de cel puţin două-trei generaţii. 60 de ani! Un fericit prilej pentru noi să-i urăm, chiar şi prin telefon, La mulţi ani!, într-un scurt dialog pe care îl veţi putea asculta la Radio Cluj în această seară.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 21 septembrie 2015, 15:33
Mulţumesc, mulţumesc frumos că v-aţi gândit la mine! Le transmit şi eu La mulţi ani! tuturor celor care îşi aniversează astăzi ziua de naştere.
Am fost curioşi să aflăm cum îşi aniversează artistul ziua de naştere.
Sunt în Bucureşti, de trei zile tot petrec, ca să zic aşa! Am luat-o din timp cu petrecerea, am început de vineri şi o să continuăm şi astăzi, că nu avem ce să facem… Aşa trebuie făcut, măcar o dată în an.
Le cântaţi dumneavoastră prietenilor sau ei vă cântă, de data aceasta?
De data asta ei îmi cântă mie, nu le cânt eu lor!
Cântece din repertoriul dumneavoastră?
(Râde) Ce doreşte fiecare, e liber să cânte! Astăzi îi las pe toţi să cânte ce vor şi cum vor.
Cum se simte artistul şi omul Ducu Bertzi la 60 de ani?
Am o senzaţie de linişte, fiindcă am realizat destul de multe lucruri frumoase, atât în zona muzicală, cât şi familial. Mă bucur de o familie frumoasă, de copii faini, de o nepoată nemaipomenită… Deci, tot ce-şi doreşte un om. Cât priveşte partea muzicală, sigur că puteau fi făcute mult mai multe lucruri. Aici mai am eu nişte reproşuri vizavi de mine. Dar şi ceea ce am făcut cred că am făcut destul de bine. Vor rămâne nişte cântece peste ani…
Cu siguranţă, bilanţul este pozitiv din toate punctele de vedere. Ce proiecte muzicale aveţi, unde vă vom vedea şi auzi cântând?
La finalul acestei săptămâni voi fi la Baia Mare, la Toamna castanelor. După aceea, am să vin tocmai dincoace, în sud, o să fac la Drăgăşani o seară de folk. Toată toamna aceasta am prevăzute concerte, în formula aceasta nouă. De anul acesta am început să cânt într-un band, am un băiat la keyboards, încă o chitară şi o vioară, suntem într-o formulă lărgită, pentru că mi-am dorit să se audă mult mai amplu piesele mele pe scenă şi să mă simt şi eu mult mai bine. Deocamdată aprofundăm, dezvoltăm cântecele mele vechi, cerute în concerte. Treptat, însă, o să ne apucăm şi de nişte piese noi. Asta îmi doresc. În formula asta am fost şi la Cluj, acum două săptămâni, şi a ieşit foarte bine pe scenă, în Piaţa Unirii.
Un gând pentru ascultătorii noştri!
Le doresc tuturor celor care ascultă Radio Cluj tot binele din lume! Să nu uite că Radio Cluj este un post de radio fanion al Transilvaniei, atât ca informaţie, cât şi ca muzică. Sper să fie cât mai mulţi ascultători alături de Radio Cluj. Să ne vedem cu bucurie la concertele noastre. Numai bine!
Dan Moşoiu
P.S. Mai jos, una dintre cele mai recente compoziţii pe care ne-a propus-o Ducu Bertzi, Visul. Versuri: Dinu Olăraşu. Sursa: youtube.
https://www.youtube.com/watch?v=V_d6fnM2Icc