A-și turna cenușă-n cap
Expresia „a-şi turna cenuşă-n cap” vine de la obiceiul evreilor din antichitate care, la vreme de suferinţă, îşi rupeau hainele, se îmbrăcau cu un sac şi îşi puneau cenuşă pe cap, fiindcă cenuşa era considerată semn de doliu.
Articol editat de cristina.rusu, 22 septembrie 2015, 15:57
Trebuie să fi fost o imagine interesantă un grup de bărbaţi bărboşi, femei dolofane şi tineri atletici, îmbrăcaţi în saci şi cu cenuşa pufnind pe ei la fiecare pas. Nici nu mai pomenesc amestecul, deloc graţios, dintre lacrimile de doliu şi cenuşă!
Chestiunea e că vremurile s-au schimbat, iar doliul se manifestă diferit, ca şi suferinţa, de altfel.
Înmormântările, mai ales cele de bogătani, sunt veritabile demonstraţii ale bunăstării.
În loc de saci, doamnele şi domnii poartă haine scumpe, nesfârşite variaţiuni pe nuanţe de gri şi negru.
În loc de cenuşă, geluri, fixative şi parfumuri, în loc de lacrimi sincere, crocodiliene ţâşniri, cu ochii după subiecte de bârfă sau persoane utile, eventual cu gândul la posibile moşteniri.
De la cimitir nu se pleacă pe jos, cu inima frântă de tristeţe, ci în maşini, una mai făloasă ca alta, să vază lumea ce boieri au ajuns şoferii, ori şoferiţele, cu pricina.
De fapt, cam toate vechile obiceiuri s-au stins, dar ceea ce lipseşte cu deosebire este onoarea. Onoarea, pentru care unii se duelau, alţii se sinucideau, iar alţii se autoexilau.
În prezent, duelul se poartă prin intermediul avocaţilor, sinuciderea este cel mult „politică” iar exilul se practică doar atunci când anchetatorii se apropie periculos de mult de sursa averii individului.
Ca şi Dvs, am o lungă listă de nume, din politică şi afaceri, care, dacă ar avea onoarea unui samurai, să zicem, mi-ar prilejui purtarea unui sac şi a unui machiaj ecologic cu cenuşă, în timp ce-i conduc pe ultimul drum.
Dan Horea
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.
