Ascultă Radio România Cluj Live

Tensiuni româno-maghiare

Între România şi Ungaria, relaţiile n-au fost niciodată excelente. Cauzele sunt istorice şi nu le vom dezbate acum. De remarcat este noua explozie de tensiuni diplomatice şi atacuri la persoană care se manifestă între cele două ţări vecine.

romania ungaria
Foto: romania ungaria

Articol editat de cristina.rusu, 22 septembrie 2015, 06:00

Totul a început luni, 14 septembrie, cu o declaraţie făcută de premierul Victor Ponta la Tg. Jiu:

Ceea ce am spus și spun mereu este că sunt împotriva discursurilor xenofobe. Ideea să închidem granițele, că toți cei care vin sunt niște teroriști, sunt prostii de Ev Mediu și mă opun total acestei abordări.

În ziua următoare, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto a calificat drept simple minciuni remarcile premierului român cu privire la gestionarea de către Ungaria a crizei refugiaților, apreciind că respectivele afirmații sunt nepotrivite pentru un lider din secolul al XXI-lea. Mai mult, şeful diplomației ungare a menționat că remarcile extremiste si mincinoase ale premierului Ponta ţin de criza politică internă din România si a precizat că Budapesta aşteaptă scuze.

În seara de marţi, 15 septembrie, premierul Ponta a scris pe Facebook că dorește să atragă atenția și să sancționeze comportamentul unor înalți oficiali maghiari, care sunt o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene.

Miercuri, 16 septembrie, dl. Ponta şi-a accentuat acuzaţiile la adresa autorităţilor maghiare:

Câini de pază, garduri electrificate și armată. E o rușine pentru Europa secolului XXI să recurgă la metode de acum 100 de ani.

Mai departe, schimbul de atacuri verbale s-a intensificat:

Victor Ponta: Ziduri, câini, poliţişti, arme, astea arată ca în anii ’30. Comportamentul oficialilor maghiari nu are nicio legătură cu ideea de Europa.

Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei: Victor Ponta și-a pierdut autocontrolul și, prin declarațiile sale iraţionale, a jignit întreaga Ungarie. Politicienii europeni civilizați nu formulează asemenea calomnii sălbatice.

Victor Ponta: Dacă se supără sau nu oficialii maghiari mă interesează destul de puțin.

Pe de altă parte, șeful diplomației românesti, Bogdan Aurescu, a anunțat că reprezentantul nostru la Budapesta a mers personal să le explice oficialilor din Guvernul maghiar că România nu este de acord cu ridicarea unui gard la granița comună.

Kelemen Hunor, presedintele UDMR: Acest gard, această soluție nu desparte România de Ungaria, nu este împotriva românilor, nu este împotriva ungurilor.

Ambasadorul român la Budapesta a fost convocat pentru consultări la MAE ungar, după ce ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a calificat acţiunea Ungariei de a ridica garduri la graniţe în calea migranţilor drept un gest mai degrabă autist şi inacceptabil, a anunţat duminică, 20 septembrie, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

Ne-am fi aşteptat la mai multă modestie din partea unui ministru de externe al cărui prim-ministru este în prezent judecat, a spus şeful diplomaţiei maghiare. Suntem o ţară cu o istorie de peste o mie de ani şi care, în decursul timpului, a trebuit să-şi apere nu doar propriul teritoriu, ci şi pe al Europei de multe ori. La fel se va întâmpla şi acum, indiferent că ministrului român de externe îi place sau nu, a adăugat Szijjarto.

Ungaria intenționează să construiască un gard de-a lungul a 70 de km de frontieră cu România, pentru a preveni intrarea de imigranți ilegali, a declarat joi dimineața, pentru postul de radio Kossuth, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

Pe de altă parte, Natasha Bertaud, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europeane, a declarat, vineri, 18 septembrie, că liderii europeni nu sprijină ideea ridicării de garduri la granițe pentru oprirea valului de imigranți, dar consideră că-i revine Ungariei să decidă cum își protejează frontiera cu Croația.

 

Dan Horea

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI

party
Special RCJ joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Special RCJ luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Special RCJ miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Special RCJ vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Special RCJ vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Special RCJ duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Special RCJ marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Special RCJ vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost