Zvonul privind centrele CIA în România nu se confirmă
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, afirmă că din verificările făcute de România nu au rezultat probe care să indice că pe teritoriul ţării noastre ar fi existat centre de detenţie ale CIA.

Articol editat de Andreea Leonid, 25 septembrie 2015, 12:35 / actualizat: 28 septembrie 2015, 10:09
De asemenea nu există nici date care să arate că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de serviciile secrete americane pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de terorism.
Declaraţiile au fost făcute la întâlnirea pe care oficialul român a avut-o cu o delegaţie din Parlamentul European, care face o anchetă pe această temă în România.
George Ciamba a menţionat că este în curs o anchetă judiciară a Parchetului General pe această temă.
RADOR
Ascultă Radio Cluj online AICI: