Doru Stănculescu, rebelul muzicii folk

Începând din această săptămână, emisiunea “Diligenţa de Bizanţ” îşi reia periplul printre oamenii de poveste ai muzicii folk, pentru a întregi însăşi povestea emisiunii, care în acest an a împlinit două decenii de existenţă, la Radio Cluj. Astăzi, invitatul special al Diligenţei este Doru Stănculescu, unul dintre pionierii folkului de la noi.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 1 octombrie 2015, 10:09

Doru Stănculescu este creatorul unor cântece memorabile ale muzicii folk româneşti, între care “Ai, hai”, “Ecou de romanţă”, “Fără petale” şi altele.

A compus şi muzică de film, pentru “Porţile albastre ale oraşului” şi a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra. Cu o carieră artistică impresionantă în spate, el spune acum că a făcut muzica pe care vroia s-o interpreteze şi nu crede că este folkist aşa, pur şi simplu. Cantecul “Ai, hai” l-a făcut pe două bucăţi de text culese din cărţi diferite. Erau versuri de sorginte populară şi a observat că oricum ar permuta versurile catrenului de început, ele au sens.

“Ai, hai” este desprins din filonul naţional, de acolo a plecat fiindcă miroase foarte bine a muzică românească. M-a ajutat foarte mult şi acel catren, pe care l-am găsit într-o culegere de folclor publicată în 1956 şi care se intitula “Cu cât cânt, atâta sânt”. Acolo am găsit acest catren “n-a şti nime că m-am dus, numa m-or vedea că nu-s, sus e cerul, largă-i lumea, bine ca-nfrunzit pădurea” şi la care am realizat că în orice ordine aş pune versurile, ele au sens.

Refrenul este un laitmotiv dintr-o altă baladă populară, în care era vorba despre cu totul altceva, dar era acest laitmotiv “ai, hai, pe sub flori mă legănai”. Am combinat cele două părţi şi uite ce a ieşit!“

Doru Stănculescu a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra, dar a şi scris muzică de film.

Pentru <<Porţile albastre ale oraşului>> m-a contactat regizorul Mircea Mureşan, care mi-a dat scenariul şi mi-a spus că îl interesează să îi fac o baladă pentru generic. Am făcut nişte inserţii muzicale pe scenariu, am făcut şi balada de generic, <>, am mai inserat şi piesa mea, <<Ai, hai>>, care era compusă deja de vreo doi, trei ani şi totul a rămas aşa, nu a renunţat la nimic din ce i-am propus eu.

Ba, mai mult decat atât, i-am sugerat că în scena în care Caramitru cade, în costumul lui alb, ciuruit de mitraliera germană, să cadă în relanti şi culorile să se schimbe, solarizându-se. Ei, nu a putut să facă treaba cu culorile solarizându-se, spunându-mi că nu are tehnica necesară, dar, căderea aceea a făcut-o până la urmă în relanti.

După ce au colaborat la realizarea a două albume, Doru Stănculescu lucrează acum împreună cu Dan Andrei Aldea la un al treilea album. Spune că se înţelege de minune cu muzicianul reântors din Germania abia anul trecut, după o absenţă de peste trei decenii.

Ceea ce începe are şi un sfârşit mai spune Doru Stănculescu despre veşnicia muzicii folk. După el, soarta noii generaţii de folkisti depinde de managerii culturali, de instituţiile media şi de relaţia acesteia cu publicul. Iar radiourile, spune el, trebuie să ofere ascultătorilor mai multă muzică românească şi să-i dea acestuia posibilitatea de a-şi alege genul preferat.

Joi seara, de la ora 22, Diligenţa de Bizanţ vă propune o reântâlnire cu Doru Stănculescu şi muzica sa. Alături de alte şi alte cantece folk.

Florin Săsărman