Ce vă aşteaptă la Herbstfest
Herbstfest, Festivalul de Toamnă al Economiei Germane, are loc de în perioada 2 – 4 octombrie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.
Articol editat de , 2 octombrie 2015, 15:32 / actualizat: 4 octombrie 2015, 10:38
Evenimentul se află la a- IV-a ediţie şi este unul de amploare în Cluj.
Despre punctele de atracţie ale evenimentului ne vorbeşte Florin Bugnar, organizatorul manifestării:
Începem cu recepţia oficială de vineri de la ora 18:00, apoi continuăm cu Sesiunea Internaţională de Networking ce va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00.
Ziua de duminică ne aduce o recepţie oferită în onoarea Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, ce va avea loc la ora 15:00, iar mai apoi pictorul clujean Nicolae Maniu va primi Titlul de Ambasador al Culturii Române în Germania, în cadrul unei ceremonii ce va începe la ora 16:30.
Pe partea de cultură vom avea momente de distracţie pentru toţi, în fiecare seară.Vineri, fanfara din Foieni ne va oferi un program artistic. Sâmbătă între orele 12:00 şi 18:00 puteţi participa la un drive test cu maşini nemţeşti. Polymobile vă pune la dispoziție 3 mașini: Opel Corsa, Insignia și Mokka. Seara, din nou, program artistic surpriză. Duminică seara vom avea Opera Werther transmisă live în Piaţa Unirii, de la Opera Naţională Română Cluj-Napoca.(Florin Bugnar, organizatorul manifestării)
Pe lângă acestea, festivalul vă îndeamnă să serviți produse din bucătăria nemţească şi să consumaţi băutura specifică Germaniei.
Pe site-ul nostru, www.radiocluj.ro, veţi putea urmări imagini în direct de la Festivalul de Toamnă al Economiei Germane: vineri, 2 octombrie, între orele 19:00 și 19:30 și duminică, 4 octombrie, între orele 18:00-20:00.
Corina Gliguța
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI.