Ascultă Radio România Cluj Live

StudentObike

StudentObike este un proiect național de bike-sharing gratuit pentru studenții din șapte centre universitare, aflate în București (trei centre), Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și Timișoara.

StudentObike
Foto: StudentObike

Articol editat de , 3 octombrie 2015, 18:00

Începând din 01 octombrie, sezonul de toamnă studentObike își reia programul în centrele de închirieri din București și Ploiești, iar din 5 octombrie și în celelalte trei centre din țară: Iași, Cluj și Timișoara. De asemenea, începând cu acest sezon, în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară vom pune la dispoziția studenților alte 20 biciclete, ce vor fi închiriate în același regim ca la celelalte centre, până pe 27 noiembrie.

Studenții vor putea închiria biciclete, atât în campusul universitar, cât și în afara acestuia, de luni până vineri,pe baza legitimației valabile de student și a unui act de identitate.

Programul studentObike promovează folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ în rândul studenților. Suntem prezenți în cele mai mari centre universitare din țară, pe axa principală de transport pentru studenți, pentru că ne dorim să construim un comportament responsabil față de mediu și un stil de viață sănătos pentru tineri. Avem convingerea că prin acest proiect contribuim la dezvoltarea comunităților și ne bucurăm să vedem că numărul utilizatorilor studentObike este mai mare în fiecare an. (Corina Vasile, director Direcția Comunicare și Relații Publice, Raiffeisen Bank)

Așteptăm studenții să înceapă sezonul de toamnă în forță și cu multă energie. Bicicletele studentObike sunt pregătite să-i poarte pe studenți de la cursuri, la bibliotecă sau locuri de relaxare și sperăm că numărul lor să fie în creștere și în toamna aceasta. (Raluca Fiser, președinte Asociația Green Revolution)

În cei patru ani de funcționare, acest program a reușit să scoată peste 100.000 de studenți la pedalat.

 

Redacția

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI.

Cinci curiozităţi despre ouăle de Paşti
Diverse joi, 17 aprilie 2025, 00:00

Cinci curiozităţi despre ouăle de Paşti

Ouăle de Paşti sunt poate cel mai recunoscut simbol al sărbătorii, dar puţini dintre noi cunosc diversitatea şi poveştile fascinante care le...

Cinci curiozităţi despre ouăle de Paşti
S-a descoperit o creatură nemaivăzută până acum
Diverse miercuri, 16 aprilie 2025, 00:00

S-a descoperit o creatură nemaivăzută până acum

Datorită climei lor, Insulele Canare se bucură de o mare diversitate de specii endemice atât în ​​faună, cât și în floră.  ...

S-a descoperit o creatură nemaivăzută până acum
De ce prosoapele erau de calitate mai bună în trecut
Diverse marți, 15 aprilie 2025, 00:00

De ce prosoapele erau de calitate mai bună în trecut

Tot mai mulți oameni remarcă același lucru: prosoapele din frotir de azi nu mai sunt ce-au fost odată.   Sunt mai subțiri, își pierd...

De ce prosoapele erau de calitate mai bună în trecut
Au fost creați primii dinți umani de laborator
Diverse luni, 14 aprilie 2025, 18:00

Au fost creați primii dinți umani de laborator

Oamenii de ştiinţă de la Londra au anunţat că au reuşit să creeze în premieră dinţi umani în laborator.   Echipa de cercetători a...

Au fost creați primii dinți umani de laborator
Diverse luni, 14 aprilie 2025, 16:59

O nouă întâlnire de urgenţă din cauza pericolului răspândirii febrei aftoase

Conducerea ANSVSA a avut luni, 14 aprilie, o nouă întâlnire de urgenţă cu reprezentanţi ai asociaţiilor crescătorilor de animale, pentru a...

O nouă întâlnire de urgenţă din cauza pericolului răspândirii febrei aftoase
Diverse luni, 14 aprilie 2025, 00:00

V-aţi săturat de Baby Shark? Ce ziceţi de Nirvana în versiune instrumentală pentru copii?

Există un lucru cu care foarte mulţi părinţi par să fie de acord: cu faptul că după un timp cântecele pentru copii devin atât de enervante,...

V-aţi săturat de Baby Shark? Ce ziceţi de Nirvana în versiune instrumentală pentru copii?
Diverse duminică, 13 aprilie 2025, 12:00

Alimente asociate cu longevitatea

Un expert în longevitate recomandă consumul a cel puţin trei tipuri de alimente zilnic pentru a trăi mai mult.   Sfaturile se bazează pe...

Alimente asociate cu longevitatea
Diverse duminică, 13 aprilie 2025, 00:00

Recifele de corali din întreaga lume se confruntă cu albirea în masă, care duce la moartea lor

Recifele de corali din întreaga lume se confruntă cu albirea în masă, care duce la moartea lor, odată cu accelerarea schimbărilor climatice,...

Recifele de corali din întreaga lume se confruntă cu albirea în masă, care duce la moartea lor