Gol – pușcă
Expresia „gol-puşcă” se trage din perioada când străvechile arme albe, adică sabia, jungherul, lancea şi arcul, au fost ridiculizate în bătălie de armamentul bazat pe explozia pulberii: puşti, pistoale şi tunuri.
Articol editat de cristina.rusu, 5 octombrie 2015, 09:28
Printre alte dezavantaje, sabia avea nevoie și de o teacă, altfel purtătorul ei risca să-şi taie ţurloaiele în mers.
De aia se spunea că voinicul X a pornit la luptă cu sabia goală-n mână, adică o scosese din teacă, pentru a izbuti ceva mai mult decât să-şi învineţească inamicii.
Puşca, însă, n-avea asemenea pretenţii, putând fi dusă pe umăr, sau atârnată de o curea, şi folosită aproape instantaneu. Fireşte, dacă era încărcată. Altminteri, mai ales la începuturi, terminai trei dueluri cu sabia până să-ţi încarce adjunctul flinta.
Sigur, expresia „gol-puşcă” e niţel mai aproape de epoca noastră, fiindcă primele arme portabile de foc se numeau muschete şi flinte, iar a-i zice unui bărbat că e „gol-flintă” ar suna ca o aluzie la părţile-i ruşinoase.
La fel, o femeie „goală-muschetă” te poate duce cu gândul la chestiuni necuviincioase.
Per total, însă, „gol-puşcă” este o foarte reuşită şi uzitată expresie de sorginte militărească, la fel ca nu mai puţin celebra „sănătos-tun”.
Dan Horea
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.
