Cluj şi Sibiu – șase secole de concurență
În prima parte a secolului al XV-lea, Clujul era un oraş lipsit de privilegii, fără importanţă economică, căzut în dizgraţia marii nobilimi. Sibiul, în schimb, se afla în calea marilor rute comerciale, avantaj de care a profitat din plin la acea vreme. 100 de ani mai târziu, Clujul ajunsese cel mai important centru financiar al Transilvaniei, câştigând, în defavoarea Sibiului, bătălia pentru acest statut.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 6 octombrie 2015, 09:00
Povestea rivalităţii de aproape 6 secole dintre cele două mari oraşe transilvane s-a dat mai întâi pentru aurul Munţilor Apuseni şi are legătură cu politica de alianţe dar şi cu deznodământul Bătăliei de la Mohacs. 6 secole de concurenţă pe care, din când în când, o simţim şi noi, astăzi.
În 1437 – 1438, în timpul Răscoalei de la Bobâlna, locuitorii Clujului au trecut de partea răsculaţilor. Cauzele acestei decizii nu sunt bine cunoscute, însă istoricii presupun că ar fi vorba de conflicte mai vechi între orăşeni şi nobilii din vecinătatea Clujului. În documentele din acea perioada se vorbeşte, de exemplu, de neînţelegerile care ar fi existat cu un anume nobil Ladislau de Someșeni. Decizia clujenilor a fost una neinspirată, pentru că oștile nobiliare i-au înfrânt pe răsculaţi.
Clujul în Evul Mediu
Istoricul Tudor Sălăgean arată că în urma acestei nefericite alianţe, Clujul a pierdut aproape toate privilegiile pe care le avea.
Din păcate pentru clujeni, înfrângerea răscoalei a adus şi degradarea oraşului lor, în sensul că foarte multe dintre privilegii au fost pierdute, în special cele comerciale şi legislative. În oraş au fost instalaţi reprezentanţi ai puterii voievodale şi ai puterii episcopale, ceea ce înainte nu se întâmplă, iar clujenii au fost obligaţi să plătească taxe ca orice cetăţean de rând. (Tudor Sălăgean)
În acest timp, Sibiul se impunea în Transilvania ca un important centru comercial al zonei. Iar acest atribut al său l-a impus ca mare centru urban al Transilvaniei. Istoricul Ionuţ Virgil Costea consideră că aşezarea geografică a Sibiului a fost determinantă pentru dezvoltarea sa din acea perioadă.
Au existat mari implicaţii datorate comerţului internaţional. Traseul marilor rute comerciale, care veneau din Occident şi se îndreptau spre Ţară Românească şi apoi mai departe spre Imperiul Otoman, trecea prin Sibiu. Iar locuitorii oraşului au profitat din plin. Sibiul ajunge în timp un centru în care se tranzacţionau mărfurile, unde se întâlneau negustorii. Comerţul înseamnă bani, iar banii aduc dezvoltare. (istoricul Ionuţ Virgil Costea)
Sibiul în Evul Mediu
Din fericire pentru Cluj, poziţionarea în 1438 de partea răsculaţilor a rămas aproape singura decizie neinspirată în politica de alianţe. În secolele care au urmat, clujenii s-au aflat de fiecare dată în tabăra câştigătoare.
Iar acest lucru s-a simţit. În încercarea de a-şi redobândi privilegiile, clujenii s-au aliat cu marele voievod al Transilvaniei, Iancu de Hunedoara. Tudor Sălăgean consideră că această decizie a fost decisivă pentru soarta oraşului care, la numai opt ani de la înăbuşirea răscoalei, primea dreptul de a bate monedă.
Ioan-Iancu de Hunedoara şi-a instalat inclusiv soţia la Cluj, unde l-a născut în anul 1443 pe viitorul rege Matia Corvin. De asemenea, în 1446, Ioan de Hunedoara, deja în calitate de guvernator al Ungariei, a acordat Clujului dreptul de a fi sediu de camera monetară şi de oficiu de preschimbare al aurului. Camera monetară era locul în care erau bătute monedele, iar oficiul de preschimbare al aurului era locul în care minereul aurifer extras din zăcămintele din Munţii Apuseni era transformat în aur de bună calitate. (istoricul Tudor Sălăgean)
Iancu de Hunedoara
Odată cu acordarea acestui privilegiu, Clujul a intrat în concurenţă cu Sibiul, care avea o mult mai mare capacitate de prelucrare, motiv pentru care şi atrăgea cea mai mare parte a aurului extras din Apuseni.
Timp de aproape 60 de ani cele două oraşe au fost concurente, realizând în paralel prelucrarea aurului şi păstrându-şi ambele dreptul de a bate monedă. În jurul anului 1520, Sibiul părea că va ieşi câştigător din această competiţie, după ce regele Ludovic al II-lea al Ungariei a acordat acestui oraş dreptul exclusiv de a bate monedă pentru Transilvania.
În 1526 însă, Imperiul Otoman atacă Ungaria, iar Ludovic al II-lea a căzut în Bătălia de la Mohacs. Pentru istoricul Tudor Sălăgean acest moment reprezintă o altă şansă de care a profitat Clujul în defavoarea Sibiului.
În momentul izbucnirii războiului civil desfăşurat în Ungaria după Bătălia de la Mohacs, clujenii au fost de partea celui care va deveni câştigătorul acestui război, adică a viitorului rege Ioan Zapolya. Adversarul său, Ferdinand de Habsburg, era, în schimb, susţinut de către sibieni. Prin această alegere extrem de inspirată, bazată poate şi pe informaţii mai bune decât le aveau sibienii, clujenii au reuşit să obţină, în anul 1527, acest privilegiu extraordinar de monopol în prelucrare a aurului şi emitere a monedei.
A fost, cu siguranţă, un punct decisiv. Exact din acest motiv şi din multe alte motive asociate acestuia, pentru că, până la urmă, aurul punea în mişcare totul în epoca respectivă, Clujul devine un mare centru financiar al Transilvaniei. (Tudor Sălăgean)
Poziţionarea în tabăra câştigătoare i-a adus Clujului un avantaj economic decisiv în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în întreg secolul al XVII-lea. Timp de aproape 150 de ani Clujul a cunoscut o dezvoltare mult mai accentuată decât Sibiul. Până şi cei mai precauţi istorici indică faptul că în acea perioadă, la Cluj, se topeau anual cel puţin 400 de kg de aur care apoi erau transformate în monede. Iar de câştigat a avut nu doar oraşul, ci şi locuitorii lui.
Practic, din timpul lui Sigismund Bathory, clujenii aveau dreptul legal de a achiziţiona aur la fiecare topire. Ei oricum făceau acest lucru şi înainte, dar într-un mod nelegal. Asta înseamnă că pe lângă cele 400 de kg de aur estimate a fi fost topite anual, existau cantităţi suplimentare, relativ însemnate, care pătrundeau în acest mare oraş al Transilvaniei.
Trebuie să ne gândim că, în timpul lui Mihai Viteazu, de exemplu, plăţile pe care le primea voievodul român de la imperiali erau făcute prin Cluj şi nu prin orice alt oraş al Transilvaniei. Asta înseamnă că aici, la Cluj, se găseau oricând destui bani încât să poată să fie plătită o armata întreagă. (istoricul Tudor Sălăgean)
Sibiul îşi revine însă puternic în secolul al XVIII-lea, în timpul administraţiei imperiale a Transilvaniei. Victoriile austriecilor în luptele cu turcii au reprezentat şansa de care a beneficiat oraşul. Transilvania devine Mare Principat în cadrul Imperiului Habsburgic, Sibiul a profitat din plin de afinitatea dintre habsburgi, ofiţerii imperiali, care erau de neam german, şi locuitorii saşi.
Capitala principatului se mută la Sibiu, unde va fi instalat şi Comandamentul Militar al Transilvaniei. Inclusiv guvernatorii Transilvaniei îşi vor avea aici reşedinţa. Istoricul medievalist Ionuţ Virgil Costea arată că întreaga putere administrativă şi politică se concentrează în acest oraş.
În primul rând, Sibiul câştigă un alt prestigiu între oraşele transilvănene. Sunt mai aproape de puterea politică şi asta le-a adus mari beneficii. Au câştigat politic, au câştigat administrativ, conducerea armatei era acolo, totul era acolo. Cu siguranţă că asta atrage capital şi implicit dezvoltare economică. S-au dezvoltat, de asemenea, împrejurimile Sibiului, unde guvernatorii aveau proprietăţi. Baronul Samuel von Brukenthal a dezvoltat în Avrig agricultura, cultivând legume pe mari suprafeţe de teren.
A schimbat chiar obiceiurile sibienilor, învăţându-i să mănânce legume proaspete. Practic i-a împins spre un stil de viaţă sănătos. Sibiul devine, în acea perioadă un model economic pe care l-au copiat şi oraşele transilvănene dar şi cele din Ţara Românească. Dar nu se poate spune că Sibiul a reuşit să depăşească Clujul. Clujul ajunsese, la acea vreme, un centru economic mult prea important. A fost, mai degrabă, o echilibrare a puterii. (istoricul Ionuţ Virgil Costea)
La mijlocul secolului al XIX-lea marea nobilime maghiară din Cluj demonstrează că şi-a păstrat mare parte din influenţa secolelor trecute. În Transilvania urmau să se construiască primele căi ferate, iar Clujul şi Sibiul erau, din nou, în tabere opuse.
tren în sec. al XIX-lea
Autorităţile aveau de stabilit traseele principale şi aveau de ales între variantele Arad – Alba Iulia – Sibiu şi Oradea – Cluj – Braşov. Puternica comunitate săsească a Braşovului s-a coalizat cu influenta nobilime maghiară a Clujului şi, în cele din urmă, a doua rută a avut câştig de cauză. Decisiv a fost, poate, şi faptul că în 1867 s-a creat Imperiul Austro – Ungar, iar Transilvania devenea parte a Ungariei.
Pe lângă sprijinul primit de la Budapesta, alegerea traseului Oradea – Cluj – Braşov a fost şi o chestiune influenţată de banii care puteau fi câştigaţi. Construcţia acestei căi ferate a costat, pe unele porţiuni, şi de 10 ori mai mult decât cea din Ungaria. Foarte probabil, a profitat de pe urma acestei afaceri inclusiv Banca Rotschild, care susţinuse iniţial varianta Arad – Alba Iulia, dar care s-a răzgândit după ce a devenit partenerul financiar al unei societăţi miniere din Braşov.
Cert este că, în cele din urmă, traseul principal de transport a devenit Cluj – Braşov, iar Sibiul a rămas în afara marilor rute comerciale.
Sibiul a suferit un nou moment de îngrădire a dezvoltării sale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în momentul opţiunii pentru trasarea căii ferate pe la Cluj şi Braşov, în detrimentul rutei care trebuia să vină pe la Arad – Deva – Sibiu şi să continue pe Valea Oltului către Ţara Românească. Acea decizie, după opinia tuturor specialiştilor, a însemnat un mare sprijin acordat dezvoltării oraşelor Cluj şi Braşov, pe o perioada de peste 100 de ani, până la generalizarea traficului rutier. (istoricul Tudor Sălăgean)
Unirea Transilvaniei cu România putea însemna pentru Sibiu un nou moment favorabil. Spre deosebire de Cluj, Sibiul fusese mult mai prietenos cu populaţia românească din Ardeal. Spre mijlocul secolului al XVIII-lea, oraşul devenise un important centru cultural şi ecumenic al românilor transilvăneni. Asociaţia cultural – patriotică Astra şi Comitetul Naţional Român îşi aveau centrul aici şi inclusiv manifestul citit în 1848 la Blaj a fost redactat de Simion Bărnuţiu tot la Sibiu. Aşadar, nu întâmplător Mitropolia Ortodoxă a Ardealului a fost înfiinţată de episcopul Andrei Şaguna la Sibiu.
Andrei Șaguna
Şi totuşi, pentru prim-ministrul de atunci al României, Ionel Brătianu, determinante au fost alte motive.
Istoricul Vladimir Bogosavlievici spune că la începutul secolului XX Clujul ajunsese indiscutabil principalul centru cultural şi universitar al Ardealului, iar acest fapt nu putea fi ignorat. Pentru istoricul clujean mai există un motiv esenţial.
Clujul era polul cel mai important al vieţii culturale maghiare. Clujul avea şi tradiţia universitară pe care Sibiul nu o avea. În Cluj funcţiona Universitatea Franz Iosif al cărei nume a fost schimbat imediat după unire în Universitatea Regele Ferdinand I. Ionel Brătianu a urmărit să creeze aici şi o contrapondere. În mod clar, el a dorit românizarea oraşului.
A fost o provocare, pentru că în Cluj nu existau profesori pentru un asemenea proiect. Satele din jurul oraşului erau româneşti, dar populaţia nu era una educată. Aşa că, în 1919, au fost aduşi la universitatea din Cluj inclusiv profesori străini.(istoricul Vladimir Bogosavlievici)
clădirea universității din Cluj în sec. al XIX-lea
În deceniile care au urmat, Clujul şi-a continuat dezvoltarea universitară, economică şi chiar demografică. Astăzi oraşul are o populaţie de aproximativ 3 ori mai mare comparativ cu cea a Sibiului. Dar oportunităţile s-au schimbat, din nou, în anii ’90.
La Cluj a fost ales primar Gheorghe Funar, în timp ce Sibiul a optat pentru un etnic sas. A fost un nou moment de răscruce în bătălia pentru atragerea investiţiilor; care reprezentau, până la urmă, la fel ca în evul mediu, atragerea banilor în oraş. Sociologul Vasile Dâncu este de părere că, în această perioada, Sibiul a câştigat detaşat competiţia cu Clujul.
Era clar că noi pierdusem, în primii 14 ani de democraţie, competiţia cu oraşele din vestul ţări, dar mai ales cu Sibiul şi Timişoara. Sibiul a beneficiat de mari investiţii germane şi de o administraţie cu un primar care a arătat deschidere maximă, iar Clujul lui Gheorghe Funar era considerat oraş închis, chiar dacă nu era în totalitate aşa. Doar că imaginea în Occident era catastrofală, iar imaginea bate realitatea. (sociologul Vasile Dâncu)
Şi asta nu e tot. În a doua jumătate a anilor ’90 Clujul mai primeşte o lovitură. Ca o ironie a sorţii, la 150 de ani de la construcţia căilor ferate, exact aceeaşi bătălie s-a dat pentru construcţia de autostrăzi. Erau aceleaşi trasee, aceiaşi poli de influenţă, chiar şi aceleaşi acuzaţii legate de costurile de construcţie mult prea ridicate, în comparaţie cu cele din Vest.
Câştigător a fost, de această dată, Sibiul. Culoarul 4 Pan European a fost trasat pe ruta Arad – Deva – Sibiu şi apoi pe Valea Oltului spre Bucureşti, aşa cum fusese gândită, în trecut, prima variantă a traseului căilor ferate.
autostrada Sibiu Deva
Construcţia unei autostrăzi care izola Clujul de noile rute de transport ar fi fost un dezastru economic pentru oraş.
Dar Clujul a avut din nou şansă. La sfârşitul anului 2000 puterea politică se schimbă, iar în noul guvern de la Bucureşti ajung trei miniştri clujeni. Clujul se află din nou la masa bogaţilor. Astfel, în 2003, se vorbea deja despre un mare proiect de infrastructură; Autostrada Transilvania. Sociologul Vasile Dâncu, unul dintre cei trei miniştri clujeni din acel guvern al României, îşi aminteşte cum, beneficiind din nou şi de sprijinul influentei clase politice maghiare, a fost luată acea decizie.
A fost gândită de noi, aşa-zisul Grup de la Cluj, pentru a construi o rută economică spre Bucureşti, o zonă de dezvoltare care să treacă prin inima Transilvaniei. Am invocat atunci apropierea lui 2018, 100 de ani de la Marea Unire.
Pe de altă parte, vroiam ca nu doar legătura simbolică cu Bucureştiul să se realizeze, ci şi ieşirea spre Europa.
A avut şi un rol strategic în sens politic, de a face un proiect comun pentru toate forţele politice din Ardeal, inclusiv cu impicarea UDMR. Ideea a pornit de la Cluj, cu ocazia unei întâlniri dintre câţiva reprezentanţi ai Guvernului României cu o echipă din Ungaria, condusă de Premierul Megyesi.
Convenţia cu ungurii era să facă partea lor de autostradă până la graniţă, ceea ce au şi făcut. Cred că au terminat-o de vreo 7-8 ani. (sociologul Vasile Dâncu)
autostrada Transilvania
Clujul a mai avut o şansă. Construcţia Culoarului 4 a început greoi, lucrările licitate au fost de multe ori blocate din cauza constructorilor dar şi a costurilor ridicate. Autostrada Transilvania, construită de un puternic concern american, părea, la un moment dat, că va fi inaugurată chiar înaintea proiectului european. Până la urmă lucrurile s-au complicat şi aici, astfel că, acum, cele două investiţii înaintează aproape în paralel.
Culoarul 4 de autostradă, dacă era terminat mai demult, ar fi avantajat Sibiul, în condiţiile în care nu ar fi fost Autostrada Transilvaniei. În momentul în care se va termina Autostrada Transilvaniei însă, Clujul va avea o nouă explozie. Sper că finalizarea autostrăzii nu este o utopie. (sociologul Vasile Dâncu)
Reminescenţe ale războiului rece purtat de şase secole între Cluj şi Sibiu se simt în mai toate sferele vieţii sociale. Chiar şi în sânul Bisericii Ortodoxe Ardelene, da, acea biserică reînfiinţată de Andrei Şaguna la Sibiu, care a reprezentat baza pentru intelectualitatea românească a zonei, lupta dintre cele două oraşe a fost din plin resimţită.
La moartea mitropolitului Antonie Plămădeală, în Mitropolia Ardealului s-au format două tabere. Una la Cluj, alta la Sibiu.
Victoria lui Laurenţiu Streza a dus, în cele din urmă, la ruperea mitropoliei. Clujenii lui Bartolomeu Anania nu au putut accepta rezultatul.
La acea vreme, teologul clujean Radu Preda lăsa să se înţeleagă în ziarele vremii că tensiunile dintre ierarhii celor două oraşe erau mai vechi, iar, odată cu înscăunarea mitropolitului Laurenţiu Streza, deznodământul era previzibil.
Este cert că agonia Mitropolitului Ardealului, Antonie Plămădeală, a arătat că Transilvania nu mai respiră cu ambii plămâni religioşi, cel de la Cluj şi de la Sibiu. Era clar că plămânul Ardealului era la Cluj, dar a existat ideea de a nu pune în discuţie tema înfiinţării unei alte mitropolii la Cluj atâta timp cât mitropolitul Plămădeală era în suferinţă.
Este clar că mesajul către popor indică cel puţin, dacă nu prezenţa unei lupte, atunci a unor tensiuni. Că acestea sunt justificate sau nu, că pot fi sau nu rezolvate prin înfiinţarea acestei mitropolii, asta rămâne ca viitorul să o dovedească.(teologul Radu Preda)
Desigur, decizia de rupere a Mitropoliei Ardealului nu a fost bine primită la Sibiu. Au existat destule proteste, dar Bartolomeu Anania era o personalitate mult prea puternică şi a reuşit să-şi impună punctul de vedere, dincolo de toate contraargumentele. Şi au existat destule, inclusiv de ordin istoric, după cum arăta în presa din acea perioadă teologul şi istoricul sibian Mircea Păcurariu.
Sibienii sunt indignaţi de decizia Sfântului Sinod de înfiinţare a mitropoliei de la Cluj. Ardealul ortodox, Ardealul lui Andrei Şaguna, nu trebuie să fie divizat. (teologul Mircea Păcurariu)
După moartea mitropolitului Bartolomeu, lupta între tabere a fost reluată şi, chiar dacă Sibiul nu a redobândit controlul părţii de Nord – Vest a Ardealului, a rupt de la mitropolia cu sediul la Cluj arhiepiscopia din Alba Iulia şi episcopiile din Oradea şi Deva.
Cea mai mare victorie a Sibiului rămâne însă în bătălia culturală. În 2007 oraşul a fost Capitală Culturală Europeană, statut la care Clujul doar visează în perspectiva anului 2021. Iar acel titlu a adus la Sibiu şi foarte mulţi bani, pe care oraşul i-a folosit inclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Aşa se face că, în timp ce în centrul istoric al Sibiului clădirile atrag turiştii ca un magnet, multe din imobilele vechi ale Clujului ajung să se prăbuşească pentru că proprietarii nu au bani să le întreţină.
Iar acest fapt a făcut ca Sibiul să mai câştige o luptă. Pe cea turistică. Clujul, în schimb, are cu totul alte atuuri. Avantajul demografic, poziţionarea geografică, dezvoltarea serviciilor medicale, centrul universitar care a atras industria IT.
Demografia bate ideologia, un oraş cu 100 000 de locuitori pierde competiţia în faţa unui oraş de câteva ori mai mare. Clujul a reușit să-şi construiască o industrie puternică, a devenit după 1918 un centru important al României, cultural şi medical, un loc de polarizare pentru ardeleni, îmbogăţindu-şi prin migraţie inclusiv calitatea resursei umane.
Sibiul a rămas acum mai degrabă cu o excepţionalitate pe o nişă culturală, importantă pentru un oraş mic, dar căruia acum îi este greu să concureze cu Clujul care are şi un avantaj de poziţie: este în centrul Transilvaniei, gravitează 6 sau 7 judeţe în jurul lui. (sociologul Vasile Dâncu)
Concurenţa dintre două oraşe, începută acum 600 de ani cu lupta pentru controlul aurului din Munţii Apuseni, a fost una determinantă pentru dezvoltarea lor actuală. A fost o bătălie în urma căreia, în cele din urmă, Clujul şi Sibiul par să-şi fi găsit fiecare rolul în Ardeal. Dacă nu cumva Klaus Iohannis, președintele României venit de la Sibiu, va vrea, la rându-i, să influențeze competiția dintre cele două orașe.
Mihai Miclăuş
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.
