Dinu Olăraşu: În globul ăsta care e folkul românesc, e spaţiu pentru tot felul de expresii
Văzut ca un copil teribil al folkului românesc, Dinu Olăraşu nu şi-a dezamăgit fanii niciodată, nici în scris şi nici în cântec. Inteligent şi insurgent, a refuzat chiar şi la Cenaclul Flacăra să facă ceva în care nu credea, dar şi-a uimit mereu colegii prin metafora din vers şi prin inventivitatea sa componistică. A scris şi a compus şi cântecul standard al spiritului tânăr de la Vama Veche, iar acum ne-a promis că până în iarnă va veni, după aproape zece ani, cu un nou album.
Articol editat de , 15 octombrie 2015, 08:46
L-am găsit pe Dinu Olăraşu la Sighişoara, unde locuieşte de mai mulţi ani, într-un răgaz dintre două deplasări pentru spectacole, prin ţară. Spune că are senzaţia că lumea are poftă de folk, că stă într-o aşteptare frumoasă. Dar că aşteaptă el însuşi ca ceva să se întâmple, să-i dea mai mult aer sub aripi, acestui folk!
Cred că se întâmplă ceva interesant: odată cu trecerea anilor, faptul că apar destule voci noi, mai tinere sau mai puţin tinere, unele care revin şi că toate se coagulează într-o naturaleţe care mi se pare că acum vreo 20-30 de ani nu era posibilă. E mult mai destinsă, e mult mai firească, parcă mai bine pliată pe viaţă, pe lume şi pe temele zilelor. Nu e atât de încorsetată, poate. Vine totuşi dintr-o bună simţire la unii, cu mai mult sau mai puţin talent, cu râvnă, la unii din ce în ce mai bine profesionalizat, să spun; prezenţa artistică pe scenă parcă arată altfel, cu intervenţii de lumini, foto-filme, de nu ştiu ce în spatele artistului, cu tot felul de abordări: mai jazz, mai simfonic, mai pop, dar tot într-o schemă acustică.
Fin observator al fenomenului, Dinu Olăraşu, nu-i aşa? Dar, de unde imaginea de nonconformist, de insurgenţă? Poate din vremea Cenaclului Flacăra, atunci când Dinu credea că artistul nu poate fi constrâns şi nu a făcut compromisuri.
Nu ştiu dacă e până la capăt adevărat faptul că n-am făcut prea multe compromisuri. Faptul că am scris cântecele doar pe versurile mele în cenaclu, refuzând ostentativ să compun pe versurile lui Păunescu, chit că îmi plăceau câteva dintre poeziile lui şi de asta am şi compus pe două dintre ele, pe „Boncăluit” din „Iubiţi-vă pe tunuri” şi încă pe o poezie, da’ n-am vrut să le cânt! Poate am greşit eu, poate că trebuia să fac un compromis, să i le cânt lui în cameră, demonstrându-i că pot să cânt pe versurile lui, dar ceea ce vreau eu!
Muzica folk românească continuă să se îmbogăţească în expresie artistică, vede Dinu Olăraşu. Are şi exemple şi enunţă în stilu-i binecunoscut locul fiecăruia în tabloul folk românesc.
Cred că în gogoaşa asta, în lumea asta, în globul ăsta care e folkul românesc, e spaţiu pentru tot felul de expresii… şi mai vesele, şi mai cinice, şi mai triste, mai romantice, plângăcioase sau cum vrei să le spui. Dau un exemplu: Cosmin Vaman, dintre ultimii care vin acum, cu Alexandra Andrei, care au nişte texte foarte interesante; Daniel Iancu, cu cântecele lui de miştocăreală, de bun-simţ al umorului; Pavel Stratan, Ada Milea şi alţii şi alţii, nu-mi vin acum în minte cu toţii. Pe de altă parte, sunt şi ceilalţi, mai tristuţi, care simt să spună altfel lumii ăsteia, să-i spună pe nume altfel. Cred că împreună fac o salată foarte bună sau un cocktail, dacă vrei. Că o parte din ele sunt mai reuşite, că au minusuri poetice, să spunem, sau liniile melodice nu sunt atât de reuşite, asta-i altă treabă. Ele se vor decanta în timp şi vor rămâne lucrurile adevărate.
Dar, prieteni, pe Dinu chiar trebuie să-l ascultaţi la un taifas cu menestreli, cum va fi cel din Diligenţa de Bizanţ de săptămâna aceasta! Aşa că vă aştept joi seara la ora 22.00, on air sau online, pe www.radiocluj.ro.
Florin Săsărman
Ascultă Radio Cluj online AICI:
