Mara Prună, tânăra muziciană cu auzul absolut [VIDEO]

Întâlnim, de-a lungul vieţii, milioane de oameni…unii mai speciali, alţii obişnuiţi, ca şi noi, fiecare însă cu povestea lui. Nu vorbesc de intersectările tangenţiale ci de cele care îţi rămân în minte şi în suflet. Iar acestea nu sunt deloc întâmplătoare. Ba mai mult, unele sunt chiar lecţii de viaţă.

Articol editat de Carmen Sas, 19 octombrie 2015, 07:54 / actualizat: 23 octombrie 2015, 12:02

O astfel de lecţie de viaţă pot spune că am primit şi eu zilele trecute, când m-am întâlnit cu Mara. Mara Prună, fetiţa cu auzul absolut. De fapt nu mai e o fetiţă, e o domnişoară în adevăratul sens al cuvântului, extrem de caldă, calmă şi frumoasă…

Mara Prună

Îmi propusesem să vorbesc cu Mara despre spectacolul “Te iubesc!”, care urma să aibă loc pe scena sălii Auditorium Maximum din Cluj Napoca, vineri seara, 16 octombrie, un spectacol caritabil pentru susţinerea copiilor ce suferă de tulburări din spectrul autist. Planurile însă s-au schimbat odată ce am intrat în camera Marei şi am auzit-o cântând, cu o voce angelică, una din piesele compuse de ea.

Diagnosticată la 2 ani şi jumătate cu autism, diagnostic schimbat apoi cu “sindrom Asperger”, ajutată de părinţi (care şi-au modificat toate coordonatele vieţii lor pentru a fi alături de Mara) dar înzestrată nu doar cu un auz perfect ci şi cu un talent incredibil de a vedea, simţi, descifra şi interpreta muzica, ea este astăzi unul din cei 180 de elevi acceptaţi la The Purcell School for Young Musicians din Londra, una din cele mai renumite şcoli de muzică din Europa, dacă nu din lume.

Ciudat, nu? Ştiţi vorba aceea populară care spune că Dumnezeu trebuie să creeze un echilibru şi că îţi dă pe de-o parte şi îţi ia pe alta…nu ştiu dacă e adevărat dar pot spune cât se poate de sincer că Mara este un copil cu totul şi cu totul deosebit. Şi nu cred că ar trebui să mă feresc să afirm că e un geniu al muzicii, în fond au spus-o alţii, profesori de muzică, înaintea mea.

La 4 ani, Mara recunoştea de la primele măsuri 40 de piese simfonice şi putea să reproducă peste 350 de cântece auzite la televizor. Percepea sunetul altfel decât oamenii obişnuiţi: muzica lui Beethoven era pentru ea albastră, a lui Bach verde, iar marşul turcesc al lui Mozart – roz cu gust de lapte.

Ştii, e o onoare  pentru mine să pot cânta pe aceeaşi scenă cu personalităţi care şi-au făcut un nume din creativitatea lor şi iubirea lor pentru muzică: Grigore Leşe şi de Paula Seling, mai ales că Paula m-a motivat pe mine, indirect, să cânt la pian. O admiram foarte tare, încă de când aveam 2 ani şi nu mă desprindeam de TV sau de calculator când o auzeam şi îmi doream şi eu să am părul lung, brunet şi să cânt la pian ca şi Paula. Iar pentru mine, a cânta este o bucurie.

Aşa şi este, această bucurie, trăire şi pasiune a cântatului, se vede şi se simte când o priveşti pe Mara cântând. Parcă ar fi conştientă că în timp ce apasă pe clapele pianului, este purtată într-o altă lume, una perfectă, în care poţi intra şi tu ascultător, dacă îţi poţi deschide suficient porţile sufletului…

Sincer, unii mai apropiaţi îmi spun că sunt obsedată de muzică. Uneori chiar şi eu cred asta şi nu mă pot opri. Cu toate acestea, inspiraţia este o doamnă foarte capricioasă şi nu vine tot timpul, vine doar când vrea ea. Îşi poate avea izvorul în evenimente sau locuri care te marchează, dar dacă nu ai un anume bagaj de cunoştinţe sau muzică înmagazinată, pe care ai interpretat-o şi înţeles-o, dacă nu ai aşa ceva, nu poţi să compui. În spatele acestor piese, care par simple şi mai accesibile publicului larg, de fapt este o muncă titanică, care implică şi o anume organizare a gândurilor, a notelor, a acordurilor, a morfologiei muzicii dar şi o acumulare a emoţiilor şi a experienţelor, care implică foarte multe zone din creier. Inspiraţia nu are o definiţie, dar dacă ar avea una, ar fi vagă şi incompletă.

Şi e clar, inspiraţia aceasta nu s-ar susţine, nu ar fi suficientă dacă nu ar exist o muncă continua cu notele muzicale, teorie şi practică. Mara poate cânta la 6 instrumente muzicale: chitară, vioară, orgă,  blockflute, harpă şi pian. Şi studiază zilnic ore şi ore în şir, atât la  Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj Napoca cât şi acasă. A compus până la vârsta de 14 ani jumate, 20 de piese: 7 piese Pop şi 13 piese de muzică clasică. Ce mi s-a părut iarăşi extrem de interesant, Mara compune, pentru piesele pop, în limba engleză, pentru că aşa îi vine inspiraţia, în engleză…e adevărat, vorbeşte de mică engleza, la perfecţie.

Bun, dar după atâtea ore de muzică, mai are timp, adolescent Mara şi de altceva?

Sincer, nu ştiu cum să spun, din păcate sau din fericire, mai am timp…şi încerc să elimin cât mai mult din statul pe telefon şi pe Facebook, dar nu pot şi cred că este vorba pur şi simplu de o perioadă din viaţa mea prin care trebuie să trec cu zâmbetul pe buze şi să nu mă învinovăţesc că stau aşa de mult pe reţelele de socializare sau pe jocuri pentru că orice tânăr, oricât de talentat sau de devotat ar fi, tot face chestii specifice vârstei. Dar am şi alte activităţi de modă veche, adică eu mai şi citesc şi mai şi scriu, scriu în jurnal, scriu şi pe blogul personal www.viataunuimar.wordpres.com  

Da, e un adolescent ca şi oricare altul, cu preocupările inerente vârstei, după cum ea însăşi spune dar cu toate acestea, o simt că e undeva deasupra tuturor acestor griji. E veselă, deschisă, extrem de comunicativă şi de curioasă şi cred că este foarte conştientă de valoarea pe care o are, acolo, în lumea muzicii. Îi admir naturaleţea şi modestia, firească poate, dacă nu ar fi demnă de toată lauda, cu care îmi povesteşte cum a ajuns să fie acceptată la una din cele mai bune şcoli de muzică din Europa, “dacă nu chiar din lume”, spune Mara. Şi o cred!

Mai întâi vreau, însă, să îi mulţumesc prof. Alexandru Popescu, profesor de psihologie la Bellevue College. Care mi-a spus că dacă vreau să studiez muzica la Oxford nu pot să vin aşa pur şi simplu şi să aplic şi că ar fi mai bine să urmez şi liceul acolo, şi atunci am căutat şcoli bune, unde să pot studia şi compoziţia şi am ales The Purcell School for Young Musicians din Londra. Aşa că mă bucur foarte mult să mă număr printre compozitorii care vor studia acolo. Vorba aceea: Mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi! Eu am obţinut bursa în urma unei audiţii care a durat 7 ore,  probele au fost variate: compoziţie, teorie, pian, voce.

Concurenţa pentru bursă este şi mai acerbă dar Mara a obţinut o bursă în valoare de 32.000 de lire sterline, pentru a studia la The Purcell School for Young Musicians din Londra, compoziţia şi pianul. Este prima elevă româncă din istoria acestei prestigioase şcoli de muzică.

La toamnă, din 1 septembrie 2016, Mara se va muta la Londra împreună cu întreaga familie. Ciudată viaţa asta,  nu? Ea este cea care dictează, în sensul bun al cuvântului, drumul familiei ei. Să nu uităm că mama Marei, Milena Prună, este cea care a înfiinţat la Cluj, Asociaţia Autism Transilvania, cu intenţia de a-i ajuta şi pe alţi părinţi ai căror copii suferă de tulburări din spectrul autist.

Mara Prună este un copil special nu pentru că a fost diagnosticată cu o formă de autism ci pentru că îşi învinge zilnic barierele pe care soarta i le-a scos în cale. Sau s-ar putea ca tocmai această provocare a sorţii să fie cea care i-a croit un drum atât de special în viaţă şi în muzică. Şi toată această luptă zilnică pe care o duce „fetiţa cu auzul absolut”, Mara o duce cu zâmbetul pe buze, înţelegându-şi rostul în viaţă…

Unde se vede Mara peste 3 ani de zile?

Nu ştiu dacă să cred în vorba aceea că dacă îţi împărtăşeşti visele, eşti mai puţin motivat să realizezi ce ţi-ai propus, pentru că subconştientul tău s-a alimentat deja…aşa că o să încerc să nu dezvălui acest lucru pentru că un magician nu îşi dezvăluie niciodată trucurile şi muzicienii sunt şi ei magicieni, în felul lor.

Nu pot decât să îi doresc Marei să se bucure din plin de tot frumosul pe care viaţa i-l va scoate în cale şi sper că va rămâne o viaţă, de acum încolo, unul dintre cei mai frumoşi magicieni pe care i-am întâlnit!

Carmen Sas

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.