Vioara lui George Enescu la Viișoara
Tot drumul spre casă m-am întrebat ce m-a făcut să exclam: A fost o încântare! la finalul concertului susţinut de Gabriel Croitoru şi Horia Mihail. Şi cum nu am reuşit să înţeleg, am derulat din nou filmul evenimentelor, în speranţa că voi găsi cheia, până la urmă.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 octombrie 2015, 12:59 / actualizat: 23 octombrie 2015, 19:21
Mai fusesem la Viişoara, cunoşteam poveştile fiecăruia dintre cele 7 dealuri care o înconjoară, poveşti care îi fac pe cei mici să facă ochii mari de uimire când bunicii, zâmbind uşor pe sub mustaţă, mai înfloresc puţin legenda, şi mi-am spus că poate asta să fie cauza: a opta legendă care tocmai se născuse. Sau poate că era ceea ce se petrecea pe scenă: un om în perfectă simbioză cu o vioară preţioasă şi un altul, al cărui suflet parcă se mutase în pianul călător, vibrând împreună. Dar parcă nu era nici asta. Atunci poate că era publicul, care era şi el un adevărat spectacol, pentru că părea că nici nu respiră de teamă să nu piardă vreo notă. Doar pe undeva pe la mijlocul sălii, o fetiţă blondă, cu un zâmbet pe feţişoară de parcă tocmai primise cea mai frumoasă jucărie din viaţa ei, începuse să danseze pe scaun, molipsindu-i şi pe cei trei prieteni cu care venise la concert. Dar, cum nu am reuşit să desluşesc misterul, am început să întreb pe unul-altul, poate poate mi-o da cineva o mână de ajutor.
Şi am început cu Gabriel:
Gabriel Croitoru: De fiecare dată când mergem cu acest proiect prin ţară avem parte de auditoriu diferit. E clar că am acoperit în aceşti patru ani de când facem turneul Vioara lui George Enescu la sate multe zone geografice din România. Ce voiam să spun este că cel mai cald public, cel mai receptiv, este, de cele mai multe ori, în zona transilvană. Şi asta mă bucură, că, iată, avem ocazia să prezentăm acest minunat instrument şi alături de el, cumva, muzica pe care o reprezentăm, prin intermediul acestui proiect al Radio România. Eu cred că am avut un impact în seara asta. Sigur, proporţia aş zice că e mai mare a celor cărora le-a plăcut, faţă de cei care s-au plictisit. Unii au rămas până la sfârşit din plăcere, altora le-a fost ruşine să iasă, poate că, iar alţii, pe măsură ce s-au plictisit, s-au ridicat şi au ieşit, dar aceştia din urma au fost puţini.
Am continuat cu Horia:
Horia Mihail: Este, în primul rând, un lucru care ţine de chimia noastră, şi apoi de experienţa noastră. Cântăm deja de zeci de ani, iar faptul că aţi remarcat că ne completăm unul pe celălalt nu poate decât să mă bucure, mai ales că noi comunicăm la un nivel, aş putea îndrăzni să spun, superior, deoarece nu repetăm foarte mult. Cum a fost publicul de aici? Un public foarte ascultător, un public interesat de ceea ce am făcut, extrem de civilizat şi entuziast la sfârşit. Ce înseamnă un public ascultător? Pur şi simplu au stat cuminţi şi au ascultat ce am cântat. Nu e vorba despre a înţelege ce cântăm noi. Ceea ce facem noi este un limbaj care nu are cuvinte, litere, silabe, e un limbaj al muzicii, e o energie pe care o transmitem. În momentul în care spui cuiva că îl iubeşti, nu cred că acel om trebuie să înţeleagă acel lucru, ci să îl simtă.
Parcă începeam să înţeleg ceva, dar tot mai aveam nevoie de lămuriri, aşa că am întrebat publicul dacă le-a plăcut concertul:
Excepţional a fost! De la Cluj am venit. Am aflat aşa, într-o secundă, şi într-un minut am fost în Viişoara. Profităm cât putem de seri din acestea liniştite. Mai uităm….
Mi-a plăcut foarte mult. Avem ocazia foarte rar, din păcate. A fost extraordinar! Şi muzica live e mai deosebită decât la televizor sau la radio.
Deosebit! Sublim, într-adevăr! Nu suntem din Viişoara, ci din Câmpia Turzii, şi-am auzit şi am venit.
Mie mi-a plăcut la nebunie. Serios! Aşa m-a liniştit… Şostakovici, asta mi-a plăcut!
Muzica compozitorului spaniol mi-a plăcut foarte mult, cam a rezonat cu sentimentele mele, să spun aşa.
M-a fermecat vioara, o acustică perfectă, într-o sală neamplificată. Se vede că e din 1731. E o vioară aşa de preţioasă, pentru că a rezistat în atâta timp şi cântă din ce în ce mai bine.
Nu ştiu dacă acesta era secretul, dar ştiu că după ce am reascultat înregistrările mi-am spus:
Ei bine, Gabriel şi Horia, nu ştiu eu foarte bine ce v-aţi propus cu proiectul acesta, dar dacă aţi făcut o fetiţă să danseze ca un spic în bătaia vântului, aţi reuşit. Iar asta înseamnă că e o toamnă nebun de frumoasă.
Anca Manuela Mureșan
Ascultă Radio Cluj online AICI:
