Vouchere pentru bolnavii de hepatită
Bolnavii de hepatită cronică virală C şi de ciroză hepatică C pot solicita începând de săptămâna viitoare de la medicii de specialitate voucherele pentru a face gratuit investigaţiile necesare la dosarul pentru aprobarea tratamentului fără interferon.

Articol editat de Andreea Leonid, 25 octombrie 2015, 17:16
CNAS a desemnat 9 centre unde se prescrie tratamentul şi se monitorizează pacienţii: la Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Târgu-Mureş, Timişoara şi Oradea. Dosarele vor fi depuse la Casele de Asigurări de Sănătate cu care se află în relaţie contractuală medicii şi vor fi analizate de o comisie de specialitate.
Tratamentul fără interferon pentru boli hepatice este unul din cele mai scumpe din lume şi oferă şanse de vindecare aproape 100%.
RADOR