Ascultă Radio România Cluj Live

Carnea procesată, pe lista factorilor cancerigeni

Carnea procesată – ca de exemplu şunca sau cremwurştii – a fost inclusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe lista factorilor cancerigeni alături de tutun, azbest sau emisiile motoarelor diesel, transmit agenţiile internaţionale de presă.
În raportul prezentat luni,26 cotombrie, Agenţia de cercetare în domeniul cancerului din cadrul Organizaţiei arată că deţine suficiente dovezi pentru a susţine că riscul unui cancer de colon creşte odată cu consumul de produse din carne. Ridică, de asemenea, suspiciuni „carnea roşie” – categorie în care cercetătorii includ atât vita, dar şi oaia sau porcul.
Consumul de carne gătită repede – la grătar sau pe plită, de exemplu – ar putea avea legătură cu declanşarea mai multor tipuri de cancer, estimează raportul OMS. Cu precizări, reprezentantul organizaţiei pentru România, Victor Olsavszky:
Carnea procesată poate fi cauza unor cancere, în special cancere digestive, mai ales cancerul colorectal. Sigur acest lucru îl ştim mai de multă vreme. De data aceasta, Agenţia Internaţională de Studiu asupra Cancerului vine cu o serie de argumente şi evidenţe. Dar trebuie să facem o distincţie între riscul prezentat de carnea procesată sau carnea roşie şi faptul că ele reprezintă un anumit pericol sau un anumit factor cancerigen. Urmează acum să se determine, de exemplu, câtă carne trebuie să mănânci ca să fii la risc. Ori, acest lucru, în acest moment nu e suficient studiat. De aceea, noi, ceea ce recomandăm este această dietă echilibrată: vegetale, fructe şi carne. Carnea este foarte importantă, numai că regimurile acestea monoalimentare, bazate numai pe carne vedeţi că pot fi dăunătoare(Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România, Victor Olsavszky)

Carnea procesată, pe lista factorilor cancerigeni

Articol editat de Camelia Velțan, 26 octombrie 2015, 19:20

 

Radio România Actualităţi

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme
Sănătate vineri, 4 aprilie 2025, 12:19

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme

Managerul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ din România, Viorel Rotilă, a declarat că sistemul de malpraxis din ţară are o serie...

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme
Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?
Sănătate miercuri, 2 aprilie 2025, 12:43

Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?

Statisticile arată că numărul consumatorilor de droguri crește, în timp ce vârsta celor care ajung la spital din cauza substanțelor interzise...

Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?
Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
Sănătate marți, 1 aprilie 2025, 10:00

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Începând cu data de 1 aprilie 2025, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor implementează un nou program de vizitare a pacienților....

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele
Sănătate luni, 31 martie 2025, 14:23

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele

Organizația „Salvați Copiii” România lansează, în 1 aprilie, o aplicație mobilă inovatoare, destinată îmbunătățirii accesului...

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele
Sănătate joi, 27 martie 2025, 12:00

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță

Programul a fost reluat după o pauză de cinci ani, iar întreaga activitate a voluntarilor nu este remunerată.   Managerul SAJ, Annabella...

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță
Sănătate joi, 27 martie 2025, 08:24

Personalul spitalelor nu va avea dreptul de a primi bani de la pacienți

Medicii sau personalul unităților sanitare nu vor avea dreptul să primească de la pacienți sau să solicite sume de bani; potrivit unui proiect...

Personalul spitalelor nu va avea dreptul de a primi bani de la pacienți
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 15:01

Clinica de Psihiatrie Pediatrică Cluj – un succes încă din prima zi de funcționare

Sute de pacienți au fost examinați și tratați în ultima lună în cadrul Spitalului de Psihiatrie Pediatrică din Cluj care a fost dotat în...

Clinica de Psihiatrie Pediatrică Cluj – un succes încă din prima zi de funcționare
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 11:14

Importanța legumelor în alimentația copiilor

Mesele cu cei mici pot fi provocare pentru părinți mai ales când vine vorba de legume. Unii copii le ignoră sau le privesc cu scepticism, iar...

Importanța legumelor în alimentația copiilor