Vladimir Cosma – unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori din cinematografia franceză
O mare personalitate a muzicii contemporane-violonistul, dirijorul și compozitorul Vladimir Cosma s-a născut la 13 aprilie 1940, în București, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Theodor Cosma, era pianist și dirijor, iar mama sa, Carola, autor-compozitor, iar una dintre bunici a fost pianistă. Vladimir Cosma a sosit pe lume în timpul celui de-al doilea război mondial.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 26 octombrie 2015, 09:38
Tatǎl sǎu i-a dat prenumele de Vladimir, din dragoste pentru cultura francezǎ, simbolizată, la acea vreme, în România de Ambasadorul Franţei la București – Wladimir d’Ormesson.
După anii de liceu a fost student la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, unde a fost premiant la mai multe discipline printre care: vioară, compoziție, solfegiu. Tânărul Cosma ajunge la vârsta de 23 de ani la Paris, unde a cucerit lumea cu vioara și a continuat studiile la Conservatorul Național Francez. Pe lângă muzica clasică, a abordat și alte genuri: jazz, populară, muzică de film. La doar 28 de ani a realizat prima coloană sonoră, a filmului: „Alexandre le Bienheureux”.
De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau seriale TV. Una dintre cele mai de succes pelicule pentru care a creat coloana sonoră este cunoscuta parodie franceză, Marele blond cu o gheatǎ neagrǎ, despre care Vladimir Cosma a afirmat în exclusivitate:
A fost o explozie a folclorului românesc în Occident. A fost cea de a treia muzică de film, în care am utilizat pentru prima data naiul și țambalul. A reprezentat un success deosebit în Franța și apoi în lumea întreagă.
Articolul integral, AICI.
Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală.