1 noiembrie, Ziua Radio România

“Avem un singur obiectiv: progresul Societăṭii de Radiodifuziune” (I)

Articol editat de Carmen Sas, 1 noiembrie 2015, 06:00 / actualizat: 2 noiembrie 2015, 10:52

R

adio este o descoperire surprinzătoare şi minunată. E de ajuns să deschidem ochii şi urechile pentru a constata că această descoperire a transformat viaţa omului, scria în prima jumătate a secolului trecut Georges Duhamel, medic ṣi scriitor francez, fascinat de această invenṭie încă de la începuturile ei.

Radiofonia românească a ṭinut pasul cu lumea. Primele emisiuni experimentale au fost la Institutul Electrotehnic de unde, în 1926, s-a difuzat un concert simfonic desfăṣurat la Ateneu. Un an mai tâziu se întemeia Societatea de Radiodifuziune. De la prima emisiune oficială transmisă la 1 noiembrie 1928, importanţa radiofoniei a crescut tot mai mult ca mijloc de informare, de recreere, de răspândire a culturii. După punerea în funcţiune a posturilor de emisie de la Băneasa în 1929 şi Bod în 1934, ori după ce României i-a fost repartizată lungimea de undă de 1875 m, audiţia a devenit mult mai bună.

Cursul vieţii Radioului a fost asemeni celui al oamenilor, presărat cu episoade vesele şi triste, senine şi tragice. Radio a informat, a făcut propagandă naţională şi culturală, a creat vedete, a cultivat diverse moduri de comunicare – reportajul, teatrul radiofonic, emisiunile-magazin, show-urile radiofonice… A trăit din plin războiul, cu pierderea postului de la Chişinău în 1940, cu atacurile germane asupra posturilor Băneasa, Bod şi Bucureşti în august 1944, ultimul fiind atunci distrus. Radioul a făcut cunoscută în doar câteva ore schimbarea politică de la 23 august 1944, prin vocea regelui Mihai înregistrată pe disc la Palatul regal şi difuzată apoi în mai multe rânduri.

În anii comunismului propaganda radio era făcută să contribuie la modelarea “omului nou”; adevăraṭii profesionişti ai instituṭiei ṣi-au arătat talentul nu numai la realizarea programelor, ci şi la găsirea unor modalităṭi de a ocoli cenzura. După 1989 Radio România a revenit la tradiṭia sa dintotdeauna: aceea de a oferi informaţiilor credibilitate, artelor mijloace noi de manifestare ṣi românilor o oglindă în care să se recunoască.

Cuvântul domnului preṣedinte director general Ovidiu Miculescu despre Radio România de astăzi marchează începutul unei serii de interviuri cu preṣedinṭi de odinoară, interviuri ce vor fi publicate în zilele următoare. Ele compun o istorie a Societăṭii Române de Radiodifuziune, din perspectiva celor care au construit-o, având cu toṭii acelaṣi obiectiv: progresul SRR.

„Domnule preṣedinte, conduceṭi o instituṭie cu o îndelungată tradiṭie ṣi o istorie frumoasă. Cum se poate face ca tradiṭia să fie un atú ṣi nu o povară?

Radio România de 86 de ani este parte din istoria modernă a României, s-a născut sub regalitate. Radio România a reprezentat permanent un punct de referinṭă ṣi n-aṣ spune doar un martor, ci un actor activ în conṣtiinṭa acestui popor. Sigur, vorbim despre istorie, vorbim despre limbă, vorbim despre tradiṭii, vorbim despre cultură, vorbim despre valorile naṭionale, valorile europene. Lucrurile acestea trebuie să le facem ṣi le facem, sper eu, bine ṣi prin prisma misiunii publice pe care o avem. Dar nu o facem doar pentru că în legea noastră scrie că avem o misiune publică, ci o facem pentru că suntem convinṣi că lucrurile acestea trebuie făcute ṣi, din păcate, suntem printre foarte puṭinii care au grijă de aceste lucruri, le promovează, le aduc mereu în atenṭie ṣi le acordă importanṭa cuvenită.

În acelaṣi timp există un „pericol„: de multe ori există tentaṭia de a de a exagera câteodată în a vorbi, în a promova, a proteja ṣi a susṭine trecutul. Prezentul ṣi viitorul cred că sunt de aceeaṣi importanṭă. Nu putem duce mai departe aceste valori dacă permanent stăm cu privirea în urmă! Din această perspectivă este foarte important ca Radio România să se adapteze din ce în ce mai mult la momentul prezent, la tehnologiile cu care operează aceste industrii. Şi radioul este o industrie, radioul nu este un hobby! Or, dacă nu facem aceste lucruri, vom rămâne cantonaṭi într-un target de audienṭă îmbătrânit; tinerii, generaṭiile tinere care vin din urmă, folosesc sau ascultă din ce în ce mai puṭin celebrul radio pus pe frigider în bucătărie! Acest lucru reprezintă o schimbare, o modificare fundamantală de strategie, de tactică, de abordare. […] Vom reuṣi să transformăm acest bagaj extraordinar acumulat în trecut într-un avantaj doar dacă vom ṣti să-l „repovestim„ într-un mod propriu anilor pe care îi trăim acum. Dacă nu, ṣi noi vom trece uṣor-uṣor în istorie… […] Practic aicea nu este o opṭiune. Dacă nu facem asta, dacă nu ne adaptăm, ieṣim din joc. Or, ăsta cred că ar fi lucrul cel mai grav! Pentru că în momentul acesta, totuṣi, audienṭele pentru Radio România sunt foarte importante ṣi foarte mari, vorbim despre aproximativ 5 milioane de oameni care ne ascultă zilnic, ăsta nu e puṭin lucru! Dacă ne uităm în momentul acesta în Europa, toate serviciile publice trec prin situaṭii complicate, atât în termeni de audienṭă cât ṣi in termeni de stabilitate financiară, economică, de finanṭare a proiectelor culturale. Deci suntem un caz fericit! Sigur că lucrul acesta nu este întâmplător, e vorba despre o performanṭă generată prin multă muncă, prin inteligenṭă […]

Radioul cum poate să supravieṭuiască într-o societate în care toată lumea vrea imagine?

Adaptându-se. Practic există două direcṭii majore de dezvoltare, iar lucrurile acestea nu ṭin de viitor, ṭin de prezent. Aceste două direcṭii sunt: digital, deci transmisia digitală ṣi on-line-ul. Practic, prezenṭa Radio România într-un sistem de emisie digitală ṣi de recepṭie digitală, la fel ca ṣi o transmisie mult-mult dezvoltată ṣi adaptată în [sistem] on-line ne va asigura supravieṭuirea.

În [sistem] on-line consumatorul – cel care ne plăteṣte de fapt – nu primeṣte doar vocea. Radioul se ascultă din ce în ce mai mult pe alte device-uri, pe alte platforme ṣi aici vorbim de ceea ce în termen de specialitate se numeṣte second screen – pentru că această poveste este valabilă ṣi pentru televiziune -, deci pe instrumente de comunicare pe care consumatorul primeṣte în acelaṣi timp: voce, imagine, date, muzică ṣi aṣa mai departe. Deci practic Radioul, dacă nu reuṣeṣte să se adapteze ṣi să intre foarte puternic în această zonă de on-line, cu tot ce înseamnă ea, inclusiv social media, generând un conṭinut adaptat acestei modalităṭi de transmitere a pachetului de informaṭie pe care îl duce, practic va muri! Deci nu avem multe opṭiuni: ori ne adaptăm, ori, încet-încet această industrie se stinge pentru că trăim într-o lume în care lucrurile avansează extrem de rapid; ori a trăi cu ideea că nouă nu ni se va întâmpla aṣa ceva ṣi că publicul românesc este alt fel decât cel din alte ṭări, reprezintă o eroare majoră ṣi duce la un preṭ pe care eu nu-l doresc ca acest serviciu public să-l plătească! Vă dau un singur exemplu: în momentul acesta, jumătate dintre automobilele care se produc în Europa nu mai au radio. Practic, radioul devine o funcṭie, o aplicaṭie; el este înglobat într-o platformă comună în care poate fi accesat ca opṭiune, alături de GPS, de DATE ṣi aṣa mai departe, or noi ṣtim că în momentul acesta radioul are două momente în zi, două perioade intense de ascultare: prime time-ul care este dimineaṭă până spre prânz ṣi aṣa numitul drive time, când lumea este în maṣină. În maṣină oamenii nu mai au un radio, ei trebuie să aleagă opṭiunea radio ṣi mai mult decât atât, opṭiunea radio este cea digitală. Aduceṭi-vă aminte: în maṣini erau casetofoane – ele au dispărut. Apoi au venit locurile pentru CD-uri – ele au dispărut. Apoi au venit mp3-urile – ele au dispărut. Aṣa se întâmplă ṣi cu radioul. […] Este fundamental să înṭelegem lucrul acesta: o translaṭie în zona de on-line – sigur fără să afectăm ceea ce se cheamă FM, pentru că ṣi on-line este tot radio – ṣi conṭinutul trebuie adaptat.

Canalul Cultural este singurul din ṭară. Cum facem să ne punem în valoare acest atú?

Practic, lucrurile nu se schimbă, lucrurile se adaptează. Sigur, suntem printre puṭinele servicii publice care avem două canale culturale, deci două canale destinate exclusiv culturii, vorbim de Radio România Cultural ṣi Radio România Muzical, ceea ce este o chestiune extraordinară! Şi audienṭele pe aceste canale sunt în creṣtere, ceea ce din nou este extrem de important, sigur că da! Se aplică lucrul pe care l-am spus înainte ṣi pentru Cultural ṣi pentru Muzical: vor trebui să emită în digital ṣi vor trebui să le regăsim upgrade-ate într-un pachet de informaṭie mult mai bogată în zona de on-line. Ele practic se vor asculta din ce în ce mai mult ṣi pe altceva decât pe radioul clasic, asta încerc să spun. […] Nu cred că este o opṭiune…

E o responsabilitate…

…ṣi o obligaṭie, în sensul că dacă nu facem lucrul acesta, trenul va trece pe lângă noi ṣi vom rămâne pe peron, privind tampoanele din spate… Conṭinutul va trebui ṣi trebuie adaptat acestor noi căi de comunicare. Aici este un lucru pe care, sigur, în acest serviciu public încă nu toṭi l-au înṭeles. Orice subiect, indiferent cât de arid, cât de… ṣtiu eu, neofertant sau aparent neinteresant poate fi abordat într-un mod extrem de interesant. […] Uitaṭi-vă la aceste platforme sau aceṣti giganṭi internaṭionali, vorbesc de Google, de Twitter, de Youtube, de Netflix… Încep – ṣi nu de acum! – să genereze conṭinut, ori practic atacă aceste industrii ṣi le vor prelua pe nesimṭite, pentru că au moduri de adresare mult mai consistente, concentrate, interesante, foarte accesibile, cu informaṭie mult mai multă…

Revenind, ca să aducem lucrurile din spate: tradiṭia, cultura, istoria ṣi să le orientăm, să le proiectăm spre viitor, trebuie să le adaptăm. Sigur, fără a le schimba, Doamne fereṣte, sensul, dar ele trebuie puse, trebuie aṣezate în forme noi de comunicare, făra a schimba fondul. Altfel, ele vor rămâne niṣte obiecte prăfuite la care probabil că lumea se va mai uita o dată la 10 ani, va avea 10 secunde de amintire ṣi atât. Dacă aceste valori se disipează, vor ajunge să se piardă ṣi dărâmăm pilonul despre care vorbeam la început. Şi construcṭia, sigur, poate la un moment dat să se ṣubrezească extrem de puternic.

Pentru cariera dumneavoastră de până acum, ce înseamnă să fiṭi preṣedintele director general al unei instituṭii de asemenea importanṭă?

A fost o provocare… Am vrut – ṣi cred că am reuṣit – să demonstrez că un serviciu public nu înseamnă neapărat o instituṭie destinată falimentului, lipsei de performanṭă, încadrarea sau rămânerea în niṣte parametri total necompetititvi. Am preluat această instituṭie pe minus, audienṭele erau în descreṣtere, financiar la momentul respectiv era într-o situaṭie nu foarte fericită. În momentul acesta conducem audienṭa din România, atât pe naṭional, urban ṣi Bucureṣti, în termeni de market share ṣi rich suntem pe locul II ṣi ne apropiem ṣi probabil vom domina piaṭa ṣi acolo. Proiectele culturale ṣi educative se dezvoltă ṣi apar unele noi, sălile de concerte sunt pline, Gaudeamus-ul funcṭionează, organizăm evenimente culturale, inclusiv internaṭionale, foarte serioase, foarte puternice. Proiectele culturale interne, de la „Vioara lui Enescu la sate„, „Pianul călător„, „Duelul viorilor„, „Ascultă 5 minute de muzică clasică„ în ṣcoli ṣi aṣa mai departe, se întâmplă ṣi se întâmplă cu succes! Financiar suntem extrem de stabili, pe un plus consistent care ne va asigura capacitatea de dezvoltare ṣi de investiṭii. În Europa suntem probabil unul dintre cele mai stabile servicii publice. Suntem performanṭi, sigur avem încă lucruri de rezolvat, în special în ce priveṣte această latură a mentalităṭilor învechite.

Deci a reprezentat o provocare… Am găsit tot felul de oameni, de la oameni „împăcaṭi cu soarta„, ca să nu spun altfel, total neperformanṭi ṣi neobiṣnuiṭi cu o muncă serioasă sau cu o capacitate de a intra în competiṭii ṣi cu oameni care nu înṭeleg de fapt ce căutăm noi pe lumea asta, vorbesc instituṭional, pentru care venitul la Radio înseamnă venitul la un serviciu, oricare ar fi el – aceste profesii nu pot fi făcute fără pasiune, fără dăruire, fără talent ṣi aṣa mai departe… Am găsit oameni absolut extraordinari, de o foarte bună calitate, dar, una peste alta, după trei ani ṣi jumătate, pe o scară de 1 la 10 sentimentul meu de satisfacṭie este undeva între 6 ṣi 7, în sensul că acest serviciu public poate mult mai mult, are obligaṭia de a performa din ce în ce mai mult, suntem susṭinuṭi ṣi finanṭaṭi de populaṭia acestei ṭări, la ea trebuie să ne raportăm ṣi doar la ea. Faptul că ne ascultă într-un număr atât de mare este o confirmare, trebuie să fim foarte atenṭi cum gestionăm banii pe care îi primim pentru a realiza programele noastre. Brandul Radio România trebuie ridicat din ce în ce mai mult, inclusiv internaṭional, pentru că în momentul acesta suntem o voce importantă în lumea serviciilor publice de pe continent ṣi nu numai – ṣi aici vorbesc ṣi despre partea asiatică – ori sunt multe lucruri de făcut ṣi de asta sentimentul meu personal de satisfacṭie este acolo unde v-am spus…”

[Arhiva de istorie orală a SRR, interviu de Silvia Iliescu, 2015]