Mesaj al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune
Cred că cea mai grea lovitură pe care viaţa o poate da unui om este că acesta să îşi piardă copilul. Nimic nu poate vindeca vreodată o asemenea suferinţă.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 3 noiembrie 2015, 13:21 / actualizat: 5 noiembrie 2015, 12:31
Te bucuri pentru bucuria copilului tău care pleacă de acasă să se distreze, să participe la un eveniment împreună cu prietenul său cu iubita şi te prăbuşeşti definitiv când afli că nu se va mai întoarce acasă niciodată.
Sunt tatăl a doi copii minunaţi, sunt şi eu un părinte care e cu gândul tot timpul la ei şi încerc să îmi imaginez cutremurat durerea celor care şi-au pierdut copiii. Dar e greu şi de imaginat aşa ceva.
Sunt alături de toţi părinţii care şi-au pierdut copiii în această teribilă tragedie, le transmit un profund sentiment de compasiune şi solidaritate sufletească în imensa durere pe care o traversează.
Dumnezeu să îi ia în grija lui pe cei plecaţi dintre noi şi să dea tărie familiilor atât de cumplit încercate.
În acelaşi timp, în calitate de preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune îi asigur pe toţi cetăţenii acestei ţări că Radio România, prin toate posturile sale, îşi îndeplineşte şi în aceste tragice momente datoria sa de instituţie fundamentală a statului român, în spiritul misiunii sale publice, a devotamentului şi responsabilităţii pe care le are în faţa dumneavoastră: obiectiv, documentat, decent şi profesionist.
Ovidiu MICULESCU
Preşedinte Director General