Nu e nevoie de lacrimile, ci de faptele voastre!
Românii au fost şi sunt un popor reactiv, nu proactiv. În traducere, ei stau şi aşteaptă să se întâmple ceva, musai de mare amploare, sau/şi puternic mediatizat, ca să ia apoi atitudine.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 noiembrie 2015, 16:38
Dacă ar fi proactivi, ar face ceva pentru a uşura sau, dimpotrivă, pentru a bloca producerea unui eveniment.
Într-un club din Bucureşti au murit (până acum) 32 de tineri şi au fost răniţi alte zeci. O parte a ţării a sărit ca friptă, mii de oameni pe străzi, valuri de solidaritate şi simpatie în mediul virtual, până şi guvernul a căzut. Minunat, dar de ce abia acum?
Dacă în loc să moară zeci de tineri nu murea niciunul – din pură baftă – sau mureau numai 2-3, aşa-i că nu începea marea campanie de controlare a cluburilor? Care campanie nu e garantat că se va încheia cu transformarea acelor bolgii subterane în locuri sigure.
În fiecare an, pe şoselele României mor vreo 2000 de oameni. Cât populaţia unei comune răsărite. Zilnic apar ştiri despre accidente mortale sau/şi soldate cu oameni schilodiţi, suferinţă, pagube. Iese cineva în stradă? Pică vreun guvern? Nu, deşi cauzele sunt evident în ograda autorităţilor, care nu fac nici legi serioase, care să-i scoată din trafic pe zmei, nici drumuri cât de cât adecvate numărului uriaş de maşini. În schimb, moartea a 43 de oameni deodată, în accidentul din Muntenegru, a generat vii emoţii, decorări la Cotroceni şi… carnagiul pe şosele continuă.
Nu avem chef, sau curaj, sau minte încât să prevenim. Când ni se oferă ocazia de a interveni în treburile cetăţii, brusc avem de rezolvat alte probleme, bag sama de neamânat.
În schimb, îi înjurăm pe cei care nu plâng alături de noi de mila victimelor, deşi plânsul la morminte străine este o culme a făţărniciei. Nu de lacrimile noastre ar fi avut nevoie tinerii de la Colectiv, nu crucile de la marginea şoselei rezolvă problema accidentelor. Smulgerea părului din cap nu ţine loc de medicamente în spitale, candelele nu readuc la viaţă victimele infractorilor.
Dacă ne pretindem Cetăţeni, vom alege acţiunea, implicarea, prevenirea. Vom renunţa să mai trăim ca nişte vegetale, vorba Anei Blandiana.
Deocamdată, pe frunţile noastre ar putea scrie liniştit Carpe Diem. Trăieşte clipa. Asta fiind deviza omului fără viitor.
Dan Horea
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:
