Sarcasticii sunt mai creativi la locul de muncă
Persoanele sarcastice sunt mai creative la locul de muncă.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 noiembrie 2015, 06:00
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard au stabilit că persoanele sarcastice sunt mai creative şi mai utile la locul de muncă. O echipă de cercetători a realizat un studiu cu participarea unor angajați care lucrează la birou. Aceştia au fost rugaţi să vorbească pe un ton sarcastic, sincer și neutru.
Din rezultate a reieşit că discursul sarcastic conduce la mai multe acțiuni cognitive și la creşterea creativităţii. Acest lucru este valabil atât pentru sursa ironiei, cât şi pentru obiectul acesteia.
Potrivit cercetătorilor, pentru a crea sau descifra sarcasmul trebuie depășită contradicția dintre imaginar și starea reală a lucrurilor. Acest proces activează şi facilitează gândirea abstractă şi, în toate cazurile, încurajează creativitatea.
RADOR
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI: