Mulţi răniţi în Colectiv se zbat între viaţă şi moarte
Nicio ţară din Europa nu ar fi făcut faţă unui asemenea dezastru, spune Şeful Clinicii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, medicul Ioan Lascăr.
Articol editat de , 7 noiembrie 2015, 13:20
Evoluţia pacienţilor răniţi în focul din Colectiv este foarte greu previzibilă. Medicii avertizează că ne putem aştepta şi la alte decese. Bolnavii se pot degrada sau ameliora, ei fiind monitorizaţi permanent, cu toate modalităţile de tratament. Riscurile sunt uriaşe pentru cei de la terapie intensivă, mai ales dacă au suferit arsuri ale căilor aeriene.
Ministrul interimar al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a declarat că este acceptat orice ajutor venit din ţară sau din exterior. El a precizat că următoarele 7 zile vor fi cele mai dificile pentru pacienţii rămaşi în viaţă.
Redacţia