Corpuri/culturi în echilibru (Temps d’Images #8)
Balancer în limba franceză e echivalent, la fel ca în limba română, cu balans. În ambele limbi înseamnă a se legăna, a se balansa și sugerează, între altele, o mișcare lentă, o transferare a echilibrului de pe un picior pe altul. După performance-ul Balansé (de deschidere a festivalului Temps d’Images de sâmbătă seara) al coregrafei Agnès Dru din Martinica, a se balansa poate fi echivalent și cu a echilibra. A pune în acord termeni diferiți. Mai ales că balanse înseamnă însă și echilibru.
Articol editat de , 8 noiembrie 2015, 11:34 / actualizat: 9 decembrie 2015, 11:06
Cred că acest cuvânt echilibru trimite la ceva în plus, și anume la a realiza echilibrul între mai multe elemente: între muzică și dans, între femeie și bărbat, între spațiu și timp, între identitate și cultură, între termenii diferiți ai ceea ce e viața în fond. (coregrafa Agnès Dru)
Balansé e un work-in-progress, un spectacol în lucru încă, ceea ce explică durata sa limitată la 35 minute, deocamdată . O dansatoare din Martinica (Agnès Dru) și un muzician din Belgia (Yann Lecollaire), un corp în mișcare și un clarinet împart spațiul podelei negre în căutarea energiei comune, a punctului de echilibru între diferențele culturale, de identitate și de expresie artistică. Punctul de pornire al performance-ului e dansul tradițional Ladja ( din Martinica) și cântecul/dans Balansé care dă numele spectacolului, pretextul pentru a vorbi despre diferențele care ne separă, în căutarea elementelor care ne unesc. Ladja e expresia culturală a descendenților africani din Martinica, un dans folcloric de luptă destinat bărbaților, similar cu capoeira, în care muzică, cântec și dans spiritual sunt unificate într-un întreg.
Am discutat cu coregrafa Agnès Dru după performance-ul său conceptual de ieri seară, despre acest work-in-progress. (http://adcompagnie.com/agnes-dru/)
Există două evocări ale tradiției, muzica tradițională Balancée, un dans de grup în care cuplurile dansează împreună, apoi evocarea mișcărilor din dansul Ladja a gestului care se transformă în mișcare de arte marțiale. Ladja era practicat la origine doar de bărbați, dar acum în contextul actual și femeile pot învăța aceste mișcări. Eu le-am învățat de la tatăl meu.
Vreau să vorbesc în performance-ul meu despre felul în care diferențele ne separă dar ne și unesc: diferențe de coduri sociale, de educație sau diferențe culturale. Tot ceea ce ne scoate în afara oricărei judecăți morale poate fi sesizat de privire, sunt lucruri pe care le vedem. Apoi vine morala, educația, care ne împing să acționăm ca și când nu am vedea, pentru că ascultăm în primul rând de legile moralei. Balansé vrea să interogheze ce ne unește, ce ne desparte, și mai ales cum trăim cu aceste diferențe. Morala ne furnizează valori comune care ne fac pe toți buni și frumoși, dar așa ceva nu e adevărat și nu poate funcționa în culturi diferite. E legitim să te întrebi ce se întâmplă cu aceste valori când trebuie să trăim împreună?
Oana CG: Am citit în evoluția perfromance-ului în partea a doua, când dansați mișcând o singură mână, apoi pe un singur picior, echilibrul fragil al ființei în căutarea integrării singularității sale în formele multiple ale lumii. E singularitatea condiția individului dincolo de identitatea de grup?
AD: Integrarea e esențială dar în același timp trebuie păstrată și singularitatea; însă prea multă singularitate duce tocmai la anularea ei. Așa că ne aflăm într-un context care trimite și la estetică, în care singularitatea e primordială dar excesul ei duce la efectul contrar. Ne punem astfel întrebări despre originea noastră, despre rasism, despre fundamentele spiritualității și în același timp mă întreb ce este individualitatea? Ea nu poate exista decât împreună cu alții. Nicioadă nu am văzut pe cineva trăind absolut singur. Aceasta e în fond întrebarea.
Oana CG: Dar spectacolul se încheie cu gestul de a face primul pas. Primul pas spre ce?
AD: Trebuie să coninuăm să lucrăm la spectacol pentru a afla spre ce facem acest prim pas. Deocamdată avem doar jumătate de oră de performance. Aș vrea să îl dezvolt în continuare, să ajungă la o oră. Rămâne o întrebare deschisă pentru că e un performance deschis, care va fi continuat. Îl jucăm din iunie anul acesta. L-am prezentat de trei ori în Belgia, apoi o dată la Paris, l-am reluat în Belgia și acum în România, urmează să îl mergem cu el în Martinica.
Oana Cristea Grigorescu
