O zi din viața unui librar

Am crezut şi încă mai cred că meseria de librar este una dintre cele mai frumoase din lume. Ce ţi-ai putea dori mai mult decât să-ţi petreci ziua întreagă printre cărţi, să le răsfoieşti, să le pipăi, să le recomanzi cititorilor, ca un leac pentru suflet? N-am ajuns, din păcate, librar, dar sentimentele cu care intram pe vremuri într-o librărie, cu sfială, cu pioşenie, ca într-o catedrală, cu o curiozitate niciodată potolită, nu m-au părăsit nici azi.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 15 noiembrie 2015, 06:00 / actualizat: 18 noiembrie 2015, 11:13

Imediat după terminarea facultăţii, Valentin Derevlean a devenit librar. Un job conjunctural, provizoriu. Ar fi trist să împlinesc 30 de ani şi eu să fiu tot în librărie, şi-a spus el pe la începutul carierei. Astăzi este coordonatorul librăriilor Librarium din Cluj, cunoscutele Book Corner şi Universităţii. Pasiunea asta nu se poate să nu fi pornit de la cărţi.

Prima mea amintire despre cărţi cred că e legată de Moş Crăciun sau Moş Gerilă, cum era pe atunci. Aveam vreo 3 ani şi probabil că venea prima dată pentru mine Moş Gerilă. Unul dintre vecinii noştri de pe atunci – eu m-am născut la sat, în Vicovu de Sus, județul Suceava – s-a mascat şi a venit cu un sac sau cu o sacoşă cu multe, multe cărţi şi eu trebuia să spun poveşti şi poezii. Atât de frică mi-a fost, mai ales că vecinul era şi, aşa, mai dolofoan, încât m-am ascuns într-un pat din ăla înalt, cu multe perne, şi am plâns toată ziua. Mai spuneam o poezie, şi iar mai plângeam… Uite-aşa, primul contact cu cărţile a fost cu lacrimi şi cu frica de Moş Gerilă.

Pe când intra prima dată într-o librărie, nici prin gând nu-i trecea că o să ajungă, într-o zi, librar.

Nu-mi aduc aminte când am intrat prima oară într-o librărie, dar trebuie să fi fost în Rădăuţi. Era, de fiecare dată, ceva extraordinar pentru băiatul de la ţară care eram, timid, cu teamă să nu pună mâna pe ceva, să nu atingă cărţile. Îmi amintesc, în schimb, de librărese, erau un coşmar! Se uitau urât la tine, ţi-era frică să le deranjezi. Erau nişte doamne masive, aşa, şi eu eram mic şi pirpiriu, nici nu îndrăzneam să le cer o carte, mai ales dacă nu aveam de gând să o cumpăr.

Pe vremea aceea, în Rădăuţi, ca şi aiurea, în orice alt mic oraş din România, cărţile erau pe rafturi, în spatele librăreselor, dincolo de tejghea. Librăriile pe care le conduce Valentin Derevlean arată cu totul altfel. Aproape perfect? Sunt mai multe variante de a aranja o librărie, dar ideal este ca atunci când intri într-o librărie să te descurci singur. Sunt tăbliţe, nu sunt, tu să te plimbi prin camere, dacă sunt mai multe, şi să-ţi dai seama rapid unde-ar fi ceea ce cauţi, domeniul, editura, colecţia. Şi dacă nu ai nevoie de nici un librar care să te ajute, atunci e o librărie perfectă. Asta e prima condiţie. A doua este să te simţi bine, să nu ai sentimentul că eşti urmărit.

Ştiţi, înainte de 1989, era mană cerească să ai o cunoştinţă într-o librărie, să ai pe cineva care să-ţi reţină cărţile acelea care, de obicei, se vindeau „pe sub mână”. Aproape la fel de important cum era să ai o pilă la carmangerie, la aprozar, la alimentară…

Librarii aveau un anumit prestigiu care s-a pierdut după anii ’90. Poate că a fost la mijloc şi un fel de ranchiună. Să ne amintim că trebuia să ai pile la librar să iei nu ştiu ce carte. Acum, când toate librăriile sunt invadate de titluri noi săptămână de săptămână, nu mai e un prestigiu să fii librar. Lumea nici nu prea ştie ce e asta, „librar”. Am multe întâmplări amuzante cu prieteni librari care trebuiau să-şi declare meseria, când mergeau bunăoară la bancă pentru un credit. Şi dacă scriau „librar”, erau imediat taxaţi: ce e asta? trece ce eşti, vânzător, director, manager, nu librar! Da, dar are cod CAEN, e în regulă, e o meserie ca oricare alta. Nu, nu, nu există aşa ceva în baza noastră de date!

Totuşi, ce face un librar? Ce calităţi trebuie să aibă?

În primul rând, un librar are nevoie de foarte multe cunoştinţe care nu sunt strict legate de facultatea pe care a absolvit-o. În librărie sunt zeci de mii de cărţi, sute de domenii. Eu, de pildă, am terminat Literele, prin urmare mi-e cunoscută literatura, dar nu ştiu o mulţime de alte lucruri. Un librar trebuie să aibă cultură generală, cu cât mai bogată, cu atât mai bine. Dacă nu eşti curios, dacă nu eşti interesat, degeaba lucrezi într-o librărie. Te poţi obişnui cu copertele, cu autorii vandabili, cu cărţile pe care ţi le cere lumea cel mai des. Astea se învaţă din mers, după cum înveţi şi contabilitate primară. Dar curiozitatea, simţul estetic, pasiunea pentru cărţi, pentru noutăţi, ăstea trebuie să existe pentru a putea lucra cu cărţile respective şi pentru a putea povesti pe urmă cu un cititor. Foarte mulţi cititori care intră într-o librărie sunt mult mai bine pregătiţi decât un librar. De altfel, librarul este într-un soi de competiţie cu cititorul şi trebuie să se ridice la nivelul competiţiei.

Şi-acum, o zi din viaţa unui om obişnuit! Un librar. Valentin Derevlean, în cazul de faţă.

Mă trezesc pe la 7-8. Prima dată, cafea şi mailuri! Ajung la librărie şi, dacă nu am stabilit ceva din start, priorităţile se schimbă de la minut la minut. Ori mă ocup de clienţi, ori povestesc cu librarii care sunt angajaţi de puţină vreme, încerc să-i ajut. În librărie fiecare zi are un soi de periodicitate. Vii dimineaţa, aprinzi becurile, porneşti calculatoarele, îţi scoţi un raport de vânzări, ceea ce înseamnă cam tot ce s-a vândut cu o zi înainte, vezi dacă mai sunt pe stoc cărţile respective, dacă trebuie să le aduci din depozit pe raft, apoi mailuri, din nou mailuri, nu se poate fără ele. Tot timpul e ceva de făcut. Mai avem şi evenimente: lansări de carte, lecturi publice. Librăriile se închid la ora 21, dar, de multe ori, mă prinde şi ora 22 în librărie, făcând tot felul de lucruri, inventare, recepţie de carte, rearanjări, promoţii. În librărie, viaţa rafturilor este foarte vie, tot timpul cărţile se mişcă. Seara târziu ajung acasă, de multe ori mai beau o cafea, urmăresc ştirile pe net (nu am televizor!), pentru că sunt şi eu curios ce s-a mai întâmplat şi, până după miezul nopţii, citesc.

Dar nu poate să citească şi în timpul serviciului, la librărie?

Nu, n-ai cum. Dar ai timp să răsfoieşti. Ba e chiar recomandat, să-ţi dai seama ce e cu cartea respectivă, cine e autorul, ce a mai scris. Sigur, imaginea ideală despre un librar este că stă pe un scaun şi când intri în librărie, închide cartea şi vorbeşte cu tine. Librarul carte stă în timpul serviciului şi citeşte este, cu ghilimelele de rigoare, un librar prost.

Mai am o curiozitate: intră scriitorii clujeni în librării?

Da, intră. Am mulţi prieteni scriitori cu care stau de vorbă în librărie, discutăm despre cărţi, despre autori. Îmi aduc aminte că regretatul prozator Alexandru Vlad trecea într-o săptămână de cel puţin două-trei ori pe la Book Corner. Cred că librarul este liantul perfect între scriitori, cărţi şi cititori. Scriitorii, de cele mai multe ori, nu-şi cunosc cititorii. Vin la lansări şi îşi dau seama că au cititori pe care nu şi-i imaginau. Librarul, în schimb, îi cunoaşte, ştie mai bine decât un scriitor care sunt cititorii lui.

A trecut mai bine de o jumătate de oră de când stăm de vorbă, aşezaţi amândoi la o măsuţă în Book Corner, undeva în faţa geamului care dă înspre balconul minuscul. În timpul acesta, cel puţin zece cititori s-au plimbat liniştiţi prin faţa rafturilor, fără să ne bage în seamă. De vreo cinci ori, telefonul lui Valentin Derevlean a sunat. Mă rog, a vibrat, era aşezat pe măsuţă. (Mă ajută mult, dar mă şi omoară telefoanele ăstea, sună de dimineaţa până seara…) Între noi fie vorba, n-a răspuns la nici un apel. De câteva ori s-a uitat la ceas. Urma o lansare de carte. Încă una care se adăuga la zecile, sutele de lansări de carte pe care le-a organizat şi moderat.

Ţin minte că la început mi-am spus că dacă o să mă prindă vârsta de 30 de ani într-o librărie o să fie destul de trist. Uite că am trecut de 30 de ani şi eu sunt tot în librărie! Te prinde meseria asta, te prinde grozav, nici nu-ţi dai seama cum trece timpul şi tu devii din ce în ce mai pasionat, te implici tot mai mult, crezând că poţi schimba ceva. Evident, îţi trebuie doza aia de naivitate, de nebunie, de idealism să crezi că poţi schimba ceva. La mine, schimbatul ăsta a ceva înseamnă să cred că pot duce meseria asta de librar unde ar trebui să fie în România.

I-am mulţumit lui Valentin Derevlean şi l-am rugat să mă însoţească la raftul de poezie: vreau să cumpăr o carte, mă gândeam să mi-o recomande el însuşi. Hai să vedem ce gusturi are, tot zicea el că librarul este într-o competiţie continuă cu cititorul!

Hai! Ne-am ridicat de pe scaune, ne-am strecurat printre fotoliile deja ocupate de publicul care aştepta să înceapă lansarea… Îţi recomand unul dintre autorii care au fost la Festivalul de carte Transilvania, dar acest titlu îl ştii, cred, Claritate neostenită, de Gamoneda, şi bănuiesc că ai şi cumpărat cartea… Şi-atunci, şi-atunci, uite, Andrei Doboş, poetul clujean, şi un volum foarte bun, Valea rea. Eu zic că merită. Dacă nu ai deja cartea, atunci asta e! O investiţie bună. Andrei Doboş s-ar bucura!

Cartea, cumpărată şi citită, se află în biblioteca mea, pe raftul de poezie. În fond, am constatat că mi-am aranjat cărţile în bibliotecă aproape la fel ca în librăria perfectă a lui Valentin Derevlean care n-a reuşit, până acum, acelaşi lucru, şi acasă: Cărţile mele stau în cutii, îşi aşteaptă rafturile… Pe vremea comunismului, bibliotecile, mobilele de sufragerie sau de dormitor care se vindeau în comerţ aveau rafturi pentru cărţi şi bibelouri. Acum nu mai găseşti aşa ceva sau găseşti numai cu rafturi pentru două-trei bibelouri… Eu am avut noroc: am găsit cu ceva ani în urmă o bibliotecă de modă veche. Mi-am ordonat cărţile pe domenii, edituri, colecţii. Un cititor precum Valentin Derevlean s-ar descurca şi cu ochii închişi. Chiar mă gândesc să-l invit să-mi vadă biblioteca personală. M-ar face să mă simt şi eu, în sfârşit, măcar un pic, librar…

Dan Moșoiu