Obama îngrijorat de evoluţia terorismului în lume
Preşedintele american Barack Obama a declarat că Statele Unite sunt solidare cu Franţa, pe care o sprijină pentru a-i descoperi şi anihila pe autorii atacurilor din Paris.
Articol editat de Andreea Leonid, 15 noiembrie 2015, 16:51
El a făcut declaraţiile în Turcia, unde are loc summitul G20.
Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a delarat că împreună cu preşedintele Obama vor analiza paşii necesari pe care trebuie să îi efectueze coaliţia internaţională care luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.
În declaraţiile făcute la sosirea în Turcia, Barack Obama a comparat atacurile din Paris cu bombardamentele de luna trecută din Ankara, unde peste 100 de persoane au fost ucise.
RADOR