Gheza Vida- arta e ca şi cartea, trebuie să ştii s-o citeşti
Trei monumente simbol ale sculpturii româneşti se înalţă la Moisei, Carei şi Baia Mare.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 21 noiembrie 2015, 07:16
Cu Monumentul ţăranilor martiri, respectiv Monumentul ostaşului român şi Sfatul bătrânilor sculptorul Gheza Vida şi-a legat numele de istoria poporului român, de lupta oamenilor simpli pentru libertate şi viaţă.
S-a născut la Baia Mare în 1913, ca unic supravieţuitor, din cei opt băieţi, al unei familii cu rădăcini româno-slovace care îşi câştiga existenţa de generaţii din minerit.
Orfan de război, a ucenicit din adolescenţă pentru traiul zilnic, cunoscând condiţiile precare de viaţă şi muncă ale oamenilor simpli. Acum se formează vederile sale progresiste care îl vor purta ulterior pe frontul Războiului civil din Spania, cu grupul voluntarilor români ai Brigăzilor Internaţionale, şi îl vor angaja în slujba idealurilor sociale de stânga.
De copil, de la zece ani, dovedeşte un talent înnăscut pentru sculptură, iar efervescenţa artistică a Şcolii de la Baia Mare îl aduce în contact cu cei mai importanţi artişti ai curentului.
Janos Thorma, Alexandru Ziffer şi mai tânărul Petre Abrundan sunt câţiva dintre colegii Societăţii artiştilor băimăreni cu care expune în 1937 la prima expoziţie de grup a membrilor noii societăţi. Miner , Ţăran legat la stâlp, Ţăran la interogatoriu sunt sculpturile cu care participă la această primă expoziţie, iar ele afirmă statutul sculptorului de artist militat .
Arhiva Radio Cluj păstreză glasul sculptorului Gheza Vida: Arta e ca şi cartea, trebuie să ştii s-o citeşti. Adică trebuie să existe şi o educaţie estetică şi eu cred că această educaţie estetică trebuie începută de la litera A…
Citiţi articolul integral AICI.
Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală.