„Lacrimile îngerilor”, la Târgul Gaudeamus
Romfilatelia a lansat la Târgul de carte Gaudeamus, organizat de Radio România, emisiunea de mărci poştale „Lacrimile îngerilor”, dedicată tragediei din clubul Colectiv. Campania se va derula până pe 31 decembrie, iar fondurile obţinute din vânzarea tirajului filatelic vor fi transferate Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, pentru procesul de recuperare a celor afectaţi. La eveniment au fost prezenţi şi ministrii educaţiei şi comunicaţiilor alături de preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu.
La Târgul Gaudeamus vor avea loc şi astăzi zeci de lansări de carte şi evenimente culturale. Între acestea, lansarea volumului „Săvârşin. Detaliul” şi a „Calendarului Regal 2016”, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu, dar şi o serie de manifestări organizate de Editura Casa Radio. Târgul este deschis până mâine.
Articol editat de , 21 noiembrie 2015, 11:16 / actualizat: 23 noiembrie 2015, 11:33
RRA