Majorarea salarială – doar dacă se poate
Guvernul studiază încă datele financiare lăsate de fostul executiv pentru a stabili dacă majorarea salariilor bugetarilor cu 10 procente poate fi susţinută, astfel încât să nu fie depăşită limita de deficit – a declarat duminică premierul Dacian Cioloş la Radio România Actualităţi. Decizia de creştere a salariilor angajaţilor la stat a fost luată recent de Parlament, dar legea nu a fost încă promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Sumele pentru o eventuală astfel de majorare ar trebui prevăzute în proiectul bugetului de stat pentru 2016, proiect care ar urma să fie adoptat de executiv în 10 – 11 decembrie, a mai spus premierul Dacian Cioloş.
Articol editat de dan.izvoreanu, 22 noiembrie 2015, 11:42
Rador