Ascultă Radio România Cluj Live

Duelul Viorilor şi Vioara lui Enescu în trei oraşe din Spania cu prilejul Zilei Naţionale a României

Duelul Viorilor şi Vioara lui Enescu, proiectele Radio România care au umplut până la refuz sălile din ţară în această toamnă, vor încânta, cu prilejul Zilei Naţionale a României, spectatorii a trei oraşe importante ale Spaniei: Madrid, Barcelona şi Zaragoza. Institutul Cultural Român de la Madrid în colaborare cu Ambasada României în Spania, Consulatul General al României la Barcelona, Consulatul României la Zaragoza şi în parteneriat cu Radio România, organizează în perioada 25-30 noiembrie trei concerte de vioară şi pian.

Duelul Viorilor2
Foto: Duelul Viorilor2

Articol editat de cristina.rusu, 26 noiembrie 2015, 14:06

Duelul viorilor: Stradivarius vs. Guarneri la Zaragoza şi Madrid

Concertele din Zaragoza, din 25 noiembrie, şi Madrid – 28 noiembrie, reiau turneul de succes Duelul viorilor: Stradivarius vs. Guarneri pe care violoniştii Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru, acompaniaţi de pianistul Horia Mihail, l-au susţinut în 11 oraşe din România şi Republica Moldova. Duelul este doar un pretext pentru a antrena într-un concert spectaculos performanţele a două instrumente legendare şi măiestria unor nume consacrate ale concertisticii, iar competiţia nu poate avea decât un singur câştigător – publicul.

Gabriel Croitoru va concerta pe vioara Catedrala, ce datează din 1731 şi poartă semnătura lutierului Giuseppe Antonio Guarnieri şi care i-a aparţinut compozitorului George Enescu, în vreme ce Liviu Prunaru va interpreta pe vioara Stradivarius Pachoud din 1694. Programul concertelor de la Auditoriul din Zaragoza, respectiv CaixaForum din Madrid, include lucrări ale compozitorilor Niccolò Paganini, Joachim Raff, Antonio Bazzini, Henryk Wieniawski, P. I. Ceaikovski, F. Kreisler – Chopin, A. Haciaturian, Isaac Albéniz, Pablo de Sarasate – Chopin, Igor Alexandrovici Frolov, Carlos Gardel, Ángel Villoldo, Augusto Berto şi Gerardo Matos Rodríguez.

Vioara lui Enescu în concert la Barcelona

După Madrid şi Zaragoza, Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor conduce publicul într-o călătorie muzicală inedită la Barcelona, în auditoriul CaixaForum, în 30 noiembrie, interpretând compoziţii de Edvard Grieg, George Enescu, Edward Elgar, Heinz Provost, Fritz Kreisler şi Pablo de Sarasate.

Liviu Prunaru, concert-maestru al ansamblului Royal Concertgebouw Amsterdam, concertează în calitate de solist alături de orchestre celebre precum Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National de Belgique, Orchestra Mayo din Buenos Aires ori Orchestra de cameră din Indianapolis. Fie ca solist-concertist, fie în recitaluri, violonistul cântă frecvent în toate marile oraşe ale lumii şi este invitat în cadrul unor festivaluri prestigioase precum cele de la Bruxelles, Buenos Aires, Evian, Atena, Salzburg şi Bucureşti. Violonistul a înregistrat numeroase CD-uri cu ansamblul Camerata Lysy.

Gabriel Croitoru este o prezenţă binecunoscută în viaţa muzicală românească a ultimilor ani în tripla postură de solist-concertist al Filarmonicii din Ploieşti, membru al Cvartetului Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca şi profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A apărut ca solist în compania unor orchestre importante precum London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orcheter Leipzig, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ori Filarmonica din Cannes. Virtuozitatea sa a fost recompensată cu numeroase premii la competiţii internaţionale, dintre care amintim concursul Tibor Varga de la Sion, concursul N. Paganini de la Genova şi concursul Fritz Kreisler de la Viena.

Pianistul Horia Mihail a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări, colaborând cu artişti cunoscuţi precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz şi Nathaniel Rosen. Din 2002, Horia Mihail este solist al Filarmonicii din Braşov şi membru al cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma, cu care a susţinut o serie de concerte de mare succes în ţară şi în străinătate. În aprilie 2011, Horia Mihail a realizat un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat Pianul călător. Pe urmele lui Franz Liszt, urmat de turnee similare în următorii trei ani şi acompaniate de editarea unor CD-uri cu muzică de Liszt şi Beethoven.

Duelul Viorilor1

Duelul Viorilor

 

Redacția

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.

Etichete:
La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus
Știri Radio România marți, 13 august 2024, 08:58

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus

15 pavilioane expoziționale, care vor găzdui cele mai prestigioase edituri din țară îi așteaptă pe doritori în Piața Mare din Sibiu de...

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus
A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov
Știri Radio România miercuri, 3 iulie 2024, 09:01

A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov

Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România debutează în Piața Sfatului din Brașov miercuri, 3 iulie.  ...

A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov
RADOR lansează România Check
Știri Radio România vineri, 14 iunie 2024, 10:47

RADOR lansează România Check

Agenția de presă RADOR Radio România anunță debutul oficial al unui proiect de fact-checking.   În afara articolelor publicate, care dau...

RADOR lansează România Check
Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România joi, 9 mai 2024, 10:18

Concert Regal, la Sala Radio

În continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani, în luna mai, Orchestra Națională Radio propune la Sala Radio un eveniment de înaltă...

Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România marți, 26 martie 2024, 11:16

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări

Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări
Știri Radio România luni, 18 martie 2024, 10:50

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova

Vreme de cinci zile, 34 de participanți au expus peste 10.000 mii de titluri, multe dintre acestea publicate în ultimele luni și prezentate în...

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova
Știri Radio România miercuri, 13 martie 2024, 08:35

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie

Programul evenimentelor: Miercuri, 13 martie 12.00 RADIO ROMÂNIA Deschiderea oficială a Celei de a XXII-a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie
Știri Radio România marți, 12 martie 2024, 14:38

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală

Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul pilot Conectăm Generații în lumea...

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală