Volei2Give
Turneu caritabil de volei pentru copiii defavorizaţi aflaţi în evidenţele Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 5 decembrie 2015, 06:00
Evenimentul are loc sâmbătă şi duminică, 5 și 6 decembrie, la Cluj Napoca iar fiecare jucător plăteşte o taxă de înscriere în valoare de 25 de lei.
Organizatorul acţiunii, Raimonda Boian, spune că din banii strânși sunt finanţate acţiuni ale asociaţiei dar şi ale proiectului „O masă caldă”.
Cupa Volei2Give! a ajuns la ediţia a treia. La prima ediţie au fost 20 de echipe participante, la a doua 32 şi acum, de asemenea, avem înscrise 32 de echipe. Fondurile obţinute vor fi donate FRCCF-ului pentru activităţile centrului de zi „Every child” precum şi proiectului „O masă caldă”. Oricum ambele proiecte au un numitor comun în condiţiile în care prin proiectul „O masă caldă” se găteşte şi pentru FRCCF, aşa că fondurile sunt folosite pentru masa copiilor. (Raimonda Boian)
Mihai Miclăuş
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.