De ce au dispărut medicamentele pentru bolile autoimune ?
![De ce au dispărut medicamentele pentru bolile autoimune ? De ce au dispărut medicamentele pentru bolile autoimune ?](https://www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2015/12/farmacie-e1522928341208.jpg)
Articol editat de , 16 decembrie 2015, 14:59 / actualizat: 16 decembrie 2015, 16:33
În ultimele luni şi mai ales în ultimele săptămâni, pacienţii cu boli autoimune, cum ar fi poliartrita reumatoidă, nu mai pot găsi în farmacii medicamentele de care au nevoie. Clinica de Reumatologie din Cluj-Napoca atrage atenţia în privinţa dispariţiei de pe piaţă a acestor medicamente, esenţiale în tratarea pacienţilor cu boli autoimune.
Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, asociaţiilor pacienţilor cu boli reumatologice şi Societăţii Române de Reumatologie, clinica clujeană solicită măsuri rapide pentru rezolvarea acestei probleme serioase.
În ultimele săptămâni nu se mai găsesc în farmacii Ciclosporina, Hidroxiclorochina sau Metotrexatul tablete – acesta din urmă fiind de 25 de ori mai scump în varianta injectabilă, cea care poate fi găsită.
După cum explică şeful secţie şi al disciplinei reumatologie la UMF “Iuliu Haţieganu”, prof. dr. Simona Rednic, metotrexatul reprezintă “standardul de aur” (primul medicament care se recomandă şi baza terapiei) în tratarea pacienţilor cu poliartrită reumatoidă.
”Sperăm să se găsească mecanisme de deblocare. În primul rând să se înţeleagă – noi am încercat să înţelegem – mecanismele care au dus la dispariţia acestor medicamente. Ele ar putea să fie diferite, de la un medicament la altul. Unele dintre ele sunt prea ieftine, altele probabil sunt vândute în exterior. Cred că trebuie măsuri administrative şi chiar politice care să protejeze aceste medicamente ieftine, esenţiale pentru pacienţii noştri.” (Prof.dr. Simona Rednic)
O situaţie asemănătoare, în anul 2012, când metotrexatul în forma orală nu s-a găsit o perioada lungă de timp, a facut ravagii în viaţa pacienţilor şi a generat costuri mari pentru sistemul sanitar.
Reprezentanţi Clinicii de Reumatologie susţin că au contactat inclusiv firmele producătoare de medicamente, dar nu au primit niciun răspuns oficial. Acum, ei cer forurilor competente să intervină pentru deblocarea situaţiei, indiferent de cauzele care au generat-o.
Ioana Bindea