Clujenii vs. Legea Antifumat
Fumatul în spaţiile publice va fi interzis începând de anul viitor, după ce Camera Deputaţilor a adoptat Legea care susţine această măsură, de care se tem majoritatea fumătorilor.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 decembrie 2015, 06:00
Proiectul de lege, aprobat de plenul Camerei Deputaţilor, prevede interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi la locurile de joacă pentru copii. Singurele locuri unde fumatul va fi permis în continuare sunt penitenciarele de maximă siguranţă şi zonele de tranzit ale aeroporturilor internaţionale.
Veste bună chiar şi pentru fumători
Dacă până acum se putea fuma într-o încăpere special amenajată în acest sens în incinta unui bar, club sau restaurant, din ianuarie 2016 acest lucru nu va mai fi posibil. Fumătorii vor trebui să iasă în faţa localului pentru a aprinde o ţigară. Chiar și cei care fumează țigări electronice.
Clujeni:
Este o veste bună, chiar dacă sunt fumătoare, pentru că în acest fel nu voi mai fuma atât şi susţin 100 la sută Legea.
Nu prea sunt de acord cu interzicerea fumatului, dar dacă aşa trebuie să fie voi ieşi afară să fumez.
Sunt fumător de 25 de ani. Nu o să mă las de fumat pentru că cineva îl interzice. Voi ieşi afară să fumez. Asta este.
Este foarte bine pentru nefumători că s-a interzis fumatul pentru că cei care nu au acest viciu nu vor mai fi obligaţi să inhaleze fum.
Foarte bine. Poate cu ocazia asta o să mă las şi eu de fumat ca să mai economisesc bani.
Eu fumez țigară electronică și nu înțeleg de ce ne- au inclus și pe noi în această lege, pentru că aburul țigării electronice nu dăunează sănătății. Ca să nu existe discriminare, bănuiesc…De acum, voi înceta să mai merg în localuri.
Şi primarul Clujului, Emil Boc, salută decizia parlamentarilor:
Aştept de multă vreme acest lucru. Mă deranja faptul că mergeam într-un restaurant sau bar şi eu nu fumez şi cu toate acestea mergeam acasă cu hainele pline de fum. De aici înainte voi putea sta liniştit într-un restaurant şi astfel nu îmi vor mai mirosi hainele a fum. Iar cei care până acum am fost fumători pasivi, vom avea o sănătate mai bună. Salut această iniţiativă şi, în sfârşit, mă bucur că a trecut de Parlament. Intrăm în clubul democraţiilor selecte, intrăm în clubul civilizaţilor, ca să mă exprim mai bine. (Emil Boc)
Localurile vor căuta alternative
Patronii restaurantelor, barurilor şi cluburilor sunt primi care probabil vor avea de suferit în ceea ce priveşte vânzările, dar unii vor încerca să ofere alternative clienţilor în special în perioada iernii.
Cu siguranţă o să ne afecteze pe toţi. Bineînţeles că cine este obişnuit să fumeze nu va veni la restaurant să îşi bea cafeaua, după care să iasă afară să fumeze şi o ţigară, fiind obişnuit să stea în interior liniştit să îşi savureze cafeaua şi ţigara. Dar având în vedere că toată Europa respectă această lege, de ce să nu o respectăm şi noi. Ca alternativă ar trebui amenajate spaţii în faţa localurilor, însă aici trebuie să ne ajute şi Primăria. Oricum, până una alta, în perioada sezonului rece noi avem terasă afară şi pot căuta soluţii plăcute pentru clienţii noştri. (Alex Bebu, patronul unui resutaurant clujean)
Aprobarea legii – Cadou pentru copiii României
Unul dintre iniţiatorii actului normativ deputatul PSD, Aurelia Cristea, a declarat pentru Radio Cluj că odată cu promulgarea legii, efectele pozitive asupra sănătăţii populaţiei şi în special asupra copiilor nu vor întârzia să apară.
Este o legislaţie internaţională şi practic noi suntem membrii în Uniunea Europeană; suntem ultima ţară care implementăm această lege. Există experienţă de zece ani deja în ţări din spaţiul Uniunii Europene, care au dus la efecte extrem de pozitive în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei.
Această lege este o lege pentru sănătatea tuturor cetăţenilor României, dar în special a copiilor. Noi avem o creştere alarmantă a fumatului în rândul minorilor, ceea ce trebuia să ne dea de gândit şi …mă bucur foarte mult că marţi colegii mei din Camera Deputaţilor au ales să le facă un aşa cadou frumos de Crăciun copiilor României. (Aurelia Cristea, deputat PSD Cluj)
Amenzile pentru cei care nu respectă legea vor fi de la 100 la 500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 5.000 și 15.000 lei, plus suspendarea sau închiderea activităţii, pentru persoanele juridice. Legea a fost trimisă spre promulgare către preşedintele Klaus Iohannis.
Corina Gliguţa
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI: