Amenzi de circulaţie mai mari
Amenzile de circulație cresc din luna mai, în același timp cu majorarea salariului minim, în funcție de care se calculează. Valoarea unui punct amendă va ajunge la 125 lei, de la 105 lei în prezent. Creșterea este de aproape 20 la sută.
Pentru depășirea vitezei legale, un şofer plăteşte acum echivalentul a trei puncte, adică 315 de lei. Din luna mai, pentru aceeaşi abatere, sancţiunea va fi de 375 de lei.
Atât vor da și cei care nu poarta centura de siguranță. Cei care urcă la volan băuţi vor ajunge să plătească echivalentul a două salarii minime pe economie.
De la începutul lui 2013 şi până în mai anul viitor, valoarea unui punct-amendă a ajuns la 125 de lei, de la 75 de lei.
Articol editat de Camelia Velțan, 30 decembrie 2015, 19:43
Bucureşti FM