Ascultă Radio România Cluj Live

Bărbat înarmat prins de jandarmii montani

În seara de joi, 07 ianuarie a.c., dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, a fost anunţat despre faptul că pe un fond de vânătoare se află un bărbat care are asupra sa o armă.

Bărbat înarmat prins de jandarmii montani

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 ianuarie 2016, 16:58

Conform informaţiilor oferite de paznicul fondului de vânătoare, aparţinând Asociaţiei de Vânătoare Ursul Brun din Anieş, în zona Valea Cormăiţa, în jurul orei 17.00, a sesizat prezenţa unui bărbat care avea asupra sa o armă de vânătoare, fără însă a deţine şi autorizaţie în acest sens.

La faţa locului au sosit jandarmii montani din Rodna care l-au identificat pe Alexandru P. de 28 de ani, domiciliat în Sângeorz-Băi.

În cauză s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, în conformitate cu prevederile legii nr. 407 din 2006, a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, art. 42, alin. 1.

Făptuitorul, arma şi muniţia aferentă, au fost predate organelor de poliţie, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs fapta.

 

Florin Săsărman

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

Descoperă Oradea într-un mod atipic! Începe Oradea City Hunt
Transilvania miercuri, 16 aprilie 2025, 10:49

Descoperă Oradea într-un mod atipic! Începe Oradea City Hunt

Începe Oradea City Hunt, ediția 2025, turul interactiv al comorilor arhitecturale din centrul orașului. Traseul, de aproximativ 4 kilometri, este...

Descoperă Oradea într-un mod atipic! Începe Oradea City Hunt
Pregătiri pentru masa de Paști
Transilvania miercuri, 16 aprilie 2025, 10:10

Pregătiri pentru masa de Paști

Gospodinele sau găzdoaiele, cum li se spune prin Maramureșul istoric, sunt preocupate de ce bucate vor pregăti pentru masa de Paști. Maramureşul...

Pregătiri pentru masa de Paști
Calea Crucii – 200 de pelerini străbat drumul dintre Groșii Țibleșului și Botiza
Transilvania marți, 15 aprilie 2025, 10:53

Calea Crucii – 200 de pelerini străbat drumul dintre Groșii Țibleșului și Botiza

În a doua zi din Săptămâna Mare, în comuna Groşii Ţibleşului din Maramureş se desfăşoară o primă ediţie a procesiunii Calea Crucii,...

Calea Crucii – 200 de pelerini străbat drumul dintre Groșii Țibleșului și Botiza
Referendum în comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud
Transilvania luni, 14 aprilie 2025, 16:08

Referendum în comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud

Cetățenii comunei Parva din județul Bistrița-Năsăud vor fi chemați la urne în 18 mai, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale,...

Referendum în comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud
Transilvania luni, 14 aprilie 2025, 14:47

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie nu înfloresc din cauza frigului

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie, aflați în unica rezervație botanică de acest gen din Europa, situată pe cel mai înalt loc din lume în...

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie nu înfloresc din cauza frigului
Transilvania luni, 14 aprilie 2025, 14:26

Vreme schimbătoare și precipitații în următoarele două săptămâni

Vremea va fi oscilantă din punct de vedere termic în următoarele două săptămâni (14 – 27 aprilie) în majoritatea regiunilor, iar...

Vreme schimbătoare și precipitații în următoarele două săptămâni
Transilvania luni, 14 aprilie 2025, 13:21

S-a descoperit un tezaur dacic

Un tezaur din argint de 550 de grame a fost descoperit, în această primăvară, de două persoane, în comuna Breaza, de lângă Reghin.  ...

S-a descoperit un tezaur dacic
Transilvania vineri, 11 aprilie 2025, 16:55

Șacal cu rabie, găsit decedat, în Halmeu

Autorităţile din judeţul Satu Mare au dispus, vineri, 11 aprilie, măsuri în zona localităţii Halmeu, după ce a fost descoperit, pe un drum...

Șacal cu rabie, găsit decedat, în Halmeu