Ascultă Radio România Cluj Live

Mircea Băsescu, 4 ani de închisoare

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, a fost condamnat la 4 ani cu executare pentru trafic de influenţă.

Foto: Mircea Băsescu, 4 ani de închisoare

Articol editat de Andreea Leonid, 8 ianuarie 2016, 10:26 / actualizat: 8 ianuarie 2016, 11:44

În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a fost condamnat la 3 ani cu executare. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă.

La ultimul termen, la care cei doi nu s-au prezentat, procurorii ceruseră pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu, adică 7 ani de închisoare pentru o asemenea infracţiune.

Vă reamintim ca Mircea Basescu a fost trimis în judecată în 2014, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte.

Pe parcursul procesului de la Tribunalul Constanţa, mai mulţi membri ai familiei Anghel, audiaţi ca martori, au spus că i-au dat lui Mircea Băsescu 600 de mii de euro, pentru ca acesta să intervină în favoarea lui Sandu Anghel.

 

RADOR

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

 

 

 

 

Justiţie joi, 3 aprilie 2025, 12:48

Administrator din Oradea trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat ancheta penală și au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a...

Administrator din Oradea trimis în judecată pentru evaziune fiscală
Justiţie joi, 3 aprilie 2025, 11:46

Profesorul acuzat de agresiune sexuală, pus sub control judiciar

Profesorul Colegiului Național „Iosif Vulcan”, acuzat că a agresat sexual un copil de 9 ani din școală, a fost inculpat în dosarul deschis...

Profesorul acuzat de agresiune sexuală, pus sub control judiciar
Justiţie joi, 3 aprilie 2025, 11:14

Militari români în Congo: concediu pentru copii, dar salarii de mercenari

Șapte militari și-au luat concediu de doi ani pentru creșterea copilului ca să plece ca mercenari în Congo, pentru mii de euro pe lună. Este...

Militari români în Congo: concediu pentru copii, dar salarii de mercenari
Justiţie joi, 3 aprilie 2025, 09:54

Bogdan Peșchir, susținătorul lui Călin Georgescu, rămâne în arest

Tribunalul București a respins contestația la măsura arestului preventiv depusă de Bogdan Peșchir, cel căruia i se atribuie finanțarea...

Bogdan Peșchir, susținătorul lui Călin Georgescu, rămâne în arest
Justiţie miercuri, 2 aprilie 2025, 18:49

Bărbat urmărit penal după ce a expus simboluri naziste

Un bărbat de 54 de ani este urmărit penal după ce a expus publicului din Sibiu şi Agnita portrete ale unor conducători nazişti şi fascişti, a...

Bărbat urmărit penal după ce a expus simboluri naziste
Justiţie miercuri, 2 aprilie 2025, 14:06

Profesor de sport reținut pentru agresiune sexuală asupra unui elev de 9 ani

Un profesor de sport de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor...

Profesor de sport reținut pentru agresiune sexuală asupra unui elev de 9 ani
Justiţie miercuri, 2 aprilie 2025, 10:04

Ion Iliescu a fost trimis din nou în judecată

Fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Petre Roman au fost trimişi în judecată de Parchetul General în dosarul Mineriadei din iunie...

Ion Iliescu a fost trimis din nou în judecată
Justiţie miercuri, 26 martie 2025, 14:29

Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluționar

Tribunalul Bucureşti a anulat certificatul de revoluţionar primit de fostul preşedinte Ion Iliescu.   Fostul preşedinte a fost trimis în...

Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluționar