Tanti Amalia: ”Așa, încetuuuc, mi le fac pe toate!”
Tanti Amalia mătură zăpada din curte. Îşi croieşte cărări spre fântână, spre magazia cu lemne, spre cătreţul găinilor. Îi dăm bineţe de dincolo de poarta din fier.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 9 ianuarie 2016, 12:43 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 15:46
Sărut mâna, tanti! Văd că măturaţi zăpada!
Da, mătur zăpada, dragă, că alunec după aia pe ea şi…
Pot să intru? Aveţi deschis?
Îi deschisă poarta. Numa’ aveţi grijă să nu alunecaţi.
Intru în curtea casei lui tanti Amalia din satul Berindu, judeţul Cluj. O gospodărie mare, îngrijită, o casă arătoasă.
V-aţi bucurat că a nins?
Ne-am bucurat, că ne-o fost dor de zăpadă. Aşa m-am bucurat ca un copilaş care să dă cu săniuţa. Nu-i frig…
Dar când a fost frig cum era?
Ioi, frig o fost!
Tanti Amalia îşi suflă nasul într-o batistă mototolită, scoasă din buzunarul cojocelului.
Aţi răcit pe frigul ăla!
(Râde) D-apoi am răcit, dacă-s singură acasă. Copilaşii mi-s la Cluj. Apoi ei vin şi mă mai văd, da’ nu pot vini tot timpu’ că-s cu serviciu şi se tem să nu-şi piardă serviciu. Că nu-i uşor. Ştiţi dumneavoastră cum îi.
Ştiu, ştiu… Cum vă descurcaţi singură?
Bine. Aşa încetuuuc mi le fac p-aicea. Tătă zîua până noaptea la 12 am timp. Nimeni nu mă grăbeşte, nimeni nu-mi bagă de vină.
Animale aveţi?
Nu mai avem. Numa’ găini am.
Dar şi cu ele-i o zoală!
D-api nu-i aşe greu, cu găinile îi mai uşor, una-două le dau de mâncare şi le pun apă.
La ce oră le daţi drumul din cătreţ?
Acuma le-am dat pe la 8 şi ceva, că-i frig. Da’ vara le dau degrabă, dimineaţa, că noi ne sculăm… Nu pot sta în pat. Noi suntem obişnuiţi să ne sculăm la 5 dimineaţa. Io la 5 jumătate mă scol. Nu trebe să fac nimica, da’ tre’ să mă scol, nu mai pot sta în pat.
Cu lemnele staţi bine, nu?
Bine, bine. Mi-am cumpărat lemne, dragă, că avem pădure.
Scumpe?
Destul de scumpe, că-i foarte scump adusu’. Mi-am băgat oameni din sat.
Şi de crepat cine le-a…?
No, pi copiii, când vin acasă, le crapă ei. Că ei vin şi stau câteva ore şi-mi crapă lemne şi le aranjează, şi ce-mi trebe… Sigur! Vin tăt timpu’ acasă, nu am ce mă plânge de ei. Când pot, fug acasă să vadă ce fac, îmi aduc medicamente, mi-aduc ce-mi trebe. Până şi apă mi-o adus din Cluj. Am stat rău de apă. Acuma este apă, da-ntr-un timp n-am avut apă şi mi-o adus cu bidoanele de la Cluj.
Dumneavoastră aici v-aţi născut, aici aţi rămas!
Da, aici, în Berind. M-o chemat copiii la ei în Cluj, da’ nu mă duc, că nu-mi place. Mie îmi place aicea, libertatea. Să stau închisă în bloc? Nuuu! Aicea-i bine, aicea aşa-i de frumos!
Cum să vă spunem?
Amalia.
Tanti Amalia, vă mulţumesc mult!
Cu plăcere!
Vă doresc un an nou fericit…
Asemenea vă dorim şi noi!
…şi să aveţi viaţă îndelungată, cu multă sănătate!
Lasă, c-o fost destulă până aicea, o fost destulă, nu-i problemă de viaţă.
Ei, să se mai bucure copiii, nepoţii. Aveţi nepoţi?
Am şi strănepot! Unu’ micuţ, acolo, de vreun… nu-i chiar de-un an.
Să vă trăiască, să-l vedeţi şi pe el mare!
Ăăăă… D’apoi nu cred că m-aş bucura să trăiesc atâta, că ştiţi cum îi, anii mulţi aduc numa’ greutăţi. Şi pe capu’ copiilor, că iooo…
Cum v-a fost viaţa? Grea?
La noi n-o fost uşor, că noi am fost perioada asta… Când ne-am căsătorit noi Colectivul ne-o luat tăt pământu’, ne-o luat animalele, ne-o luat car… Nimica n-am avut şi-am început de la zero.
Dar aţi lucrat la Colectiv?
Da, cum să nu? Că am pensie de Colectiv.
Cât aveţi?
400.
Ce reuşiţi să faceţi cu banii ăştia?
Îmi plătesc curentu’, îmi plătesc… Cumpăr pâine numa’. Îmi aduc şi copiii din Cluj dacă ceva mi se termină. Nu-i rău. Nu-i rău. Cum putem. Nu-i uşor, nu-i uşor cu 400, îs foarte puţâni. Că dacă te gândeşti că cumperi un kilogram de zahăr, unul de ulei, că-ntr-o lună astea-ţi trebe, oricum… No! Şi pâine să cumperi, numa’ 4 pâini pe lună… Mai fac mămăligă!
Obiceiuri, tradiţii mai aveţi în sat, se mai păstrează?
Da, se mai păstrează. D’api, costume naţionale… Da’ sunt multe… Că o fost încă aici la câteva căşi, o fost de la Cluj cineva ca să facă un reportaj. Nu ştiu dacă o apucat a-l face. Acolo s-o strâns şi războaie, şi roţi de tors cum am avut pe timpuri, că acuma nu mai toarce nime’, că nu ne mai trebe, cumpărăm de la seche’n… (Râde) Că acolo-s ieftine!
De la ce cumpărăm?
De-acolo de la sechen-han! (Rîde din nou) No!
No, tanti Amalia, vă mulţumesc mult şi vă doresc multă sănătate încă o dată!
Asemenea vă doresc şi eu!
Îmi daţi voie să vă fac nişte fotografii?
Ioi, nu mă luaţi în chip, că-s prea bătrână şi urâtă!
Până la urmă tanti Amalia s-a lăsat prinsă în… „chip”, dar numai după ce ne-a cerut „un pic de timp” să se aranjeze. Măcar năframa!
Dan Moşoiu
