Ascultă Radio România Cluj Live

Cine a coordonat lucrările științifice scrise de deținuți?

Cadre universitare cu funcţii de conducere în universităţi de stat sau private, precum şi înalte feţe bisericeşti apar pe o listă apărută în presă cu numele celor care girat cărţi calificate drept lucrări ştiinţifice, scrise în închisoare de către persoane condamnate.
Totodată, din datele puse la dispoziţia Radio România Actualităţi se constată o creştere accelerată, atât a numărului de lucrări ale căror autori sunt persoane condamnate pentru fapte de corupţie, cât şi a numărului deţinuţilor care au recurs la această metodă de reducere a pedepsei.
Dacă în 2012 numai cinci deţinuţi au scris cărţi, în 2013 numărul acestora a crescut la 14, iar în 2014 la 50.
Peste 150 de deţinuţi au hotărât în 2015 să scrie şi să publice aşa-numitele lucrări ştiinţifice care le pot aduce o reducere a pedepsei.
Există şi deţinuţi care au scris 10 lucrări în aproximativ 18 luni de închisoare.
Printre cei care au recomandat cărţile elaborate în închisoare ca fiind lucrări ştiinţifice se numără înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe şi cadre didactice universitare cu funcţii de conducere în universităţi de stat sau private.
Numărul mare al lucrărilor elaborate în închisoare într-un timp relativ scurt, precum şi caracterul lor ştiinţific, a fost pus sub semnul întrebării atât de repezentanţi ai societăţii civile, cât şi de magistraţi şi chiar de noul ministru al justiţiei. Raluca Prună promite  că nu va fi deloc timidă să ia măsuri dacă se va constata că legea a fost încălcată
Potrivit actualei legislaţii, pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare, deţinutului care o semnează – i se reduce pedeapsa cu 30 de zile.

Cine a coordonat lucrările științifice scrise de deținuți?

Articol editat de Camelia Velțan, 10 ianuarie 2016, 08:36

 

Radio România Actualităţi

Primar plasat sub control judiciar pentru furt de motorină
Justiţie miercuri, 16 aprilie 2025, 15:17

Primar plasat sub control judiciar pentru furt de motorină

Primarul comunei Corneşti din judeţul Cluj a fost plasat sub control judiciar miercuri, 16 aprilie, fiind cercetat pentru săvârșirea a trei...

Primar plasat sub control judiciar pentru furt de motorină
CSM, aviz negativ pentru modificarea pensiilor magistraților
Justiţie miercuri, 16 aprilie 2025, 09:27

CSM, aviz negativ pentru modificarea pensiilor magistraților

Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ marți, 15 aprilie, proiectului de lege privind modificarea pensiilor magistraților, aflat...

CSM, aviz negativ pentru modificarea pensiilor magistraților
A atacat cu un spray lacrimogen și a furat 39.000 de lei
Justiţie marți, 15 aprilie 2025, 16:21

A atacat cu un spray lacrimogen și a furat 39.000 de lei

Un bărbat din Satu Mare a fost reținut pentru că i-ar fi furat unei persoane 39.000 de lei, după ce a atacat-o cu un spray lacrimogen.  ...

A atacat cu un spray lacrimogen și a furat 39.000 de lei
Pensionarea magistraților va fi discutată în Parlament
Justiţie duminică, 13 aprilie 2025, 09:52

Pensionarea magistraților va fi discutată în Parlament

Conducerea CSM a avut la sfârșitul acestei săptămâni discuții cu premierul Marcel Ciolacu, căruia i-a expus nemulțumirile și obiecțiile...

Pensionarea magistraților va fi discutată în Parlament
Justiţie vineri, 11 aprilie 2025, 10:38

O tânără a fost păcălită să ia un credit de 70.900 lei | FOTO

O înșelăciune de tip „spoofing” a fost dejucată de polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului...

O tânără a fost păcălită să ia un credit de 70.900 lei | FOTO
Justiţie vineri, 11 aprilie 2025, 10:28

Patru persoane reţinute pentru trafic de droguri de mare risc

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri după ce au fost prinse în flagrant în timp ce ar fi încercat să introducă...

Patru persoane reţinute pentru trafic de droguri de mare risc
Justiţie miercuri, 9 aprilie 2025, 09:16

Prințul Paul de România, condamnat la închisoare

După ce a scăpat de două ori de o extrădare în România, Prințul Paul de România a fost închis luni, 7 aprilie, la Paris în temeiul unui...

Prințul Paul de România, condamnat la închisoare
Justiţie miercuri, 9 aprilie 2025, 08:25

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat, iar plafonul de calcul scade la 65% din venituri.   Sunt cele mai importante...

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat