Seară Vieneză la Sala Radio
Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena – devenit o tradiţie şi un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein, Orchestra Naţională Radio vă invită la primul ei concert din 2016: Seară Vieneză la Sala Radio.
Articol editat de , 12 ianuarie 2016, 15:52
Vineri, 15 ianuarie (ora 19:00), sub bagheta dirijorului Iurie Florea, vă veţi delecta cu valsurile şi polcile semnate de celebrii membri ai familiei de compozitori Strauss. Familia vieneză a reunit patru muzicieni: de departe cel mai celebru este Johann Strauss fiul, căruia i se alătură Johann Strauss tatăl – de care l-a legat o mare rivalitate artistică! – şi doi fraţi mai tineri: Joseph şi Eduard Strauss.
La Sala Radio veţi asculta creaţii semnate de Johann Strauss tatăl, Johann Strauss fiul şi Joseph Strauss, ca: Povestiri din pădurea vieneză (Geschichten aus dem Wienerwald), Polca pizzicato, polca Tunete şi fulgere (Unter Donner und Blitz), Tritsch-Tratsch-Polka sau cunoscutul vals Vin, femei şi cântec (Wein, Weib und Gesang). Seara se va încheia desigur cu două hit-uri care nu mai au nevoie de nicio prezentare: Dunărea Albastră – cel mai cunoscut vals al tuturor timpurilor, considerat un al doilea imn al Austriei, şi Marşul lui Radetzky.
Muzica familiei Strauss a caracterizat o epocă de aur. Aşa cum în anii ’60 toţi tinerii ascultau Beatles, muzica plină de farmec a familiei Strauss era auzită peste tot în a doua jumătate a sec. XIX, în saloanele din capitala elegantă a Imperiului Habsburgic. Johann Strauss fiul, supranumit şi „regele valsului”, a compus peste 400 de valsuri, 300 de polci, marşuri şi alte genuri muzicale.
„Dintre toţi dăruitorii de bucurie pe care i-a lăsat Dumnezeu pe Pământ, Johann Strauss fiul este pentru mine cel mai drag” – mărturisea Richard Strauss, celebrul compozitor german, pe care îl leagă doar o coincidenţă de nume de familia vieneză.
La pupitrul dirijoral se va afla Iurie Florea, din 1996 dirijor al Operei Naţionale Bucureşti şi director artistic al teatrului în perioada 2007-2010. De-a lungul carierei, a fost dirijor al Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău (1989-1996) – unde a ocupat şi poziţia de director artistic în perioada 1993-1996 – a dirijat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa (1992-1993) şi a colaborat cu numeroase orchestre din ţară şi din străinătate. A întreprins turnee în Ucraina, Rusia, Belarus, Lituania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, China, Olanda ş.a., unde a dirijat concerte de muzică de operă, cu lucrări simfonice sau vocal-simfonice. A fost bursier al Conservatorului N. A. Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg. Iurie Florea este laureat al Concursului Naţional de Dirijat (Premiul I, la ediţiile desfăşurate la Sinaia şi Constanţa), iar în 1992 a obţinut Premiul Naţional Ionel Perlea.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Redacția
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI: