Ascultă Radio România Cluj Live

Ziua Culturii Naţionale la Centrul Cultural Media Radio România

Centrul Cultural Media Radio România sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie 2016, cu evenimente speciale desfăşurate pe parcursul întregii săptămâni 11-17 ianuarie. Printre acestea se numără: o expoziţie de fotografie la Sala Radio, teatru la microfon şi emisiuni speciale, muzică românească şi dezbateri pe marile teme culturale ale momentului, dar şi transmisii în direct de la evenimentele dedicate acestei zile.

Ziua culturii 2016
Foto: Ziua culturii 2016

Articol editat de , 12 ianuarie 2016, 16:10

Expoziţia Radio România: Cultură, Artă & Media, care va fi deschisă în foaierele Sălii Radio miercuri, 13 ianuarie, parcurge în imagini o poveste despre idei şi proiecte devenite realitate în dialogul dintre carte, cultură, muzică şi radio: un mini-documentar în imagini despre magia de a gândi şi produce cultură la şi în spatele microfonului. Expoziţia este o incursiune fotografică în proiectele Centrului Cultural Media Radio România, platforma de cultură, muzică, artă şi media a radioului public, care propune o ofertă culturală de maximă diversitate: de la emisiuni pe frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, la muzică live în stagiunea Sălii Radio, de la Târgurile Gaudeamus din Bucureşti şi din ţară, la teatru radiofonic, de la lansări de audio-book-uri şi cd-uri la Editura Casa Radio, la turnee naţionale şi internaţionale.

Expo foto 2016

Expo foto 2016

Pentru al treilea an consecutiv, Editura Casa Radio şi Radio România Cultural sărbătoresc Ziua Culturii Naţionale printr-o serie de ediţii speciale difuzate în cadrul emisiunii Dimineaţa crossover, în perioada 11-15 ianuarie (între 9:00 şi 9:55), realizate în direct de Maria Balabaş şi Daria Ghiu. Protagoniştii acestora sunt basmele şi poveştile. Cum ne raportăm astăzi la basme? Ce ne comunică ele? Cât de actuale sunt şi ce ne spun, în schimb, basmele contemporane? Punctul de plecare sunt atât basmele şi poveştile apărute la Editura Casa Radio în colecţia Noapte bună, copii!, cât şi hors collection: cele 6 cd-uri A fost odată ca niciodată. Poveşti şi povestiri, interpretate de Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc.

A fost o dată ca niciodată la Majestic Foto Alexandru Dolea

A fost o dată ca niciodată la Majestic Foto Alexandru Dolea

Tot la Radio România Cultural, vineri 15 ianuarie, de la ora 16:00, se va auzi în direct, din Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti: Gala Tinerilor Scriitori. Cartea de poezie a anului 2015.

Teatrul Naţional Radiofonic a cuprins în programele culturale ale posturilor Radio România o serie de spectacole speciale, dedicate evenimentelor. Acestea sunt un periplu prin întreaga operă a lui Mihai Eminescu, poet de geniu, în acelaşi timp prozator, dramaturg, folclorist, ziarist dar şi actor şi sufleor, deci om al scenei. Astfel puteţi asculta pe parcursul acestei săptămâni, sub genericul Mari spectacole, la Radio România Cultural: Bogdan Dragoş de Mihai Eminescu. Adaptare: Nae Cosmescu. Regia artistică: Titel Constantinescu, Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu. Adaptare: Ion Biberi. Regia artistică: Paul Stratilat.

Tot la Radio România Cultural, în ciclul Biografii, memorii, sunt programate o serie de spectacole reprezentative: O prietenie pentru eternitate: Eminescu – Creangă. Scenariu radiofonic de Constandina Brezu, Ochii Arhanghelului din vis – O biografie poetică a lui Mihai Eminescu, după un ciclu de poeme ale lui Liviu Ioan Stoiciu. Scenariul radiofonic: Felicia şi Gavriil Pinte. Regia artistică: Gavriil Pinte.
În ciclul de emisiuni documentare scenarizate Biografia unei capodopere sunt programate în această săptămână: Mihai Eminescu: Memento Mori. Scenariu radiofonic de Elena Tacciu. Înregistrare din anul 1979, Scrisorile lui Mihai Eminescu. Scenariu radiofonic de Alexandru Tatos. Înregistrare din anul 1974, Mihai Eminescu: Luceafărul. Scenariu radiofonic de Magdalena Boiangiu şi Doina Papp. Pentru amănunte despre program accesaţi: www.tnr.ro.

Pe 15 ianuarie, la Radio România Muzical pot fi ascultate înregistrări ale unor celebri interpreţi români şi lucrări ale celor mai importanţi compozitori autohtoni.

Sărbătoarea începe chiar de la ora 7:00, când debutează, ca de obicei, matinalul Musica viva; la ora 10:00, ascultătorii Radio România Muzical au întâlnire cu cei doi muzicieni-simbol pentru cultura muzicală românească, George Enescu şi Dinu Lipatti, ambii în dublă ipostază de interpreţi şi compozitori. La ora 11:00, ne amintim de una dintre vocile româneşti de aur ale secolului XX, baritonul Nicolae Herlea.

Emisiunea Polifonii, în care în mod obişnuit pot fi ascultaţi interpreţi şi compozitori români, are o temă eminesciană. De la ora 13:10, pot fi ascultate lucrări inspirate de versurile lui Mihai Eminescu: poemul simfonic Luceafărul, de Mihai Eminescu, piese corale de Radu Paladi, Simfonia a V-a, de Anatol Vieru.

Muzica lui George Enescu în actualitate: de la ora 15:30, la Concerte de 5 stele poate fi ascultat Octetul de George Enescu, interpretat în cadrul prestigiosului Festival de la Salzburg în august 2015 de o serie de muzicieni, printre care regăsim şi numele a două violoniste franceze cu origini româneşti: Sarah şi Deborah Nemţanu.

Nume româneşti apar şi în cadrul emisiunii Scena europeană (ora 21:00) care se deschide cu unul dintre cele mai de succes concerte puse de Radio România Muzical la dispoziţia Uniunii Europene de Radio: cel susţinut în februarie 2007 de Orchestra Naţională Radio condusă de Tiberiu Soare, cu un program exclusiv românesc. Iar în partea a doua a emisiunii, un concert cameral înregistrat în mai 2015 în Germania, printre protagonişti numărându-se şi violistul român Răzvan Popovici, apreciatul organizator al festivalului Sonoro de la Bucureşti.

 

Redacția

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus
Știri Radio România marți, 13 august 2024, 08:58

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus

15 pavilioane expoziționale, care vor găzdui cele mai prestigioase edituri din țară îi așteaptă pe doritori în Piața Mare din Sibiu de...

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus
A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov
Știri Radio România miercuri, 3 iulie 2024, 09:01

A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov

Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România debutează în Piața Sfatului din Brașov miercuri, 3 iulie.  ...

A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov
RADOR lansează România Check
Știri Radio România vineri, 14 iunie 2024, 10:47

RADOR lansează România Check

Agenția de presă RADOR Radio România anunță debutul oficial al unui proiect de fact-checking.   În afara articolelor publicate, care dau...

RADOR lansează România Check
Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România joi, 9 mai 2024, 10:18

Concert Regal, la Sala Radio

În continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani, în luna mai, Orchestra Națională Radio propune la Sala Radio un eveniment de înaltă...

Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România marți, 26 martie 2024, 11:16

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări

Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări
Știri Radio România luni, 18 martie 2024, 10:50

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova

Vreme de cinci zile, 34 de participanți au expus peste 10.000 mii de titluri, multe dintre acestea publicate în ultimele luni și prezentate în...

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova
Știri Radio România miercuri, 13 martie 2024, 08:35

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie

Programul evenimentelor: Miercuri, 13 martie 12.00 RADIO ROMÂNIA Deschiderea oficială a Celei de a XXII-a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie
Știri Radio România marți, 12 martie 2024, 14:38

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală

Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul pilot Conectăm Generații în lumea...

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală