Prima pagină » O zi din viață » O zi din viața lui Mihai Eminescu

O zi din viața lui Mihai Eminescu

Cu tânărul poet clujean Andrei Doboş ne-am dat întâlnire în faţa Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”. Ne-am aşezat pe o bancă, el cu un volum de poezii de Eminescu în mâini, eu cu nelipsitul reportofon.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 17 ianuarie 2016, 06:00 / actualizat: 8 februarie 2016, 11:34

Crezi că i-ar fi plăcut lui Eminescu aici?

Cel mai probabil, nu. Din mărturiile pe care le avem despre Eminescu ştim că el evita bibliotecile publice şi prefera să-şi cumpăre cărţi din anticariate şi din librării şi să citească în casă.

Ţi-ar fi plăcut să fi fost contemporan cu Mihai Eminescu?

Sincer, nu. Era o perioadă destul de grea din istoria omenirii şi a României, în mod special. Se trăia mult mai greu decât se trăieşte acum. Dacă mi-ar fi plăcut să-l cunosc? Nu ştiu, cred că era un tip destul de dificil. Slavici poveşte, de pildă, că se închidea cu zilele, citea, experimenta poezie, recita cu voce tare, uita de el, pur şi simplu. Dar, totuşi, cred că mi-ar fi plăcut să-l cunosc în a doua lui ipostază, mai degrabă sociabilă, de convivialitate şi discuţii infinite.

Ne putem imagina o zi din viaţa poetului?

Foarte greu. Depinde în ce fază a ciclului l-ai fi prins. O zi putea să arate cu el între hârtii şi cărţi, făcând exces de cafele şi fumând. Iar o altă zi ar putea să ni-l arate la o masă cu prietenii, discutând la nesfârşit filozofie sau problemele românimii de atunci.

Să-l luăm în prima fază. La ce oră îţi închipui că s-ar fi trezit?

Din moment ce folosea nopţile destul de consistent, probabil pe la 10-11. Dar astea sunt speculaţii.

Ar fi luat micul dejun ca noi toţi?

Cel mai probabil n-ar fi luat micul dejun, spun asta tot din mărturiile contemporanilor, cel mai probabil ar fi uitat cu totul să mănânce. Şi s-ar fi apucat direct de citit, era un cititor avid. După ce şi-ar fi preparat nelipsitele lui cafele negre. Ar fi citit şi studiat, probabil, 10 ore în şir, nu ştiu… Apoi, probabil că s-ar fi culcat la un moment dat epuizat.

Şi în celălalt ciclu?

Ei, aici aş apela la expresia lui Slavici: „nesaţiul discuţiunilor” pe care Eminescu îl avea, se pare că. Era un tip foarte curios. Discuta cu oameni din diverse straturi sociale, de diverse capacităţi intelectuale, strict dintr-o formă de curiozitate spirituală. În perioada asta mi-l închipui ca fiind un tip destul de pragmatic care înţelegea politica vremii, societatea vremii, era inclusiv un om de acţiune. De altfel, şi în biografia lui putem specula că se repercutează acea divergenţă din opera lui care este între omul de acţiune şi omul contemplativ, sceptic.

I-am face o mare nedreptate să-l numim boem. Eminescu era un tip extrem de muncitor. Muncea enorm şi pe textele lui literare, şi pe textele lui publicistice.

De ce este Eminescu fascinant şi astăzi?

O să vorbesc din perspectiva tinerelor generaţii de poeţi. Eminescu ca poet şi ca figură intelectuală naţională a trecut prin câteva valuri de demitizare serioase, încât la tinerii poeţi de astăzi nu se mai poate vorbi de formule ale pietăţii. Dar, după ce valurile demitizării au trecut, după ce chiar o anumită ură faţă de figura lui a trecut, au rămas poemele. Unele dintre ele, nu toate, fiindcă o bună parte din opera lui Eminescu a intrat deja în desuetudine. Dar o parte din ea îşi păstrează forţa de model generativ chiar, îşi păstrează forţa de fascinaţie. Prin aceste poeme, strict prin ele, nu prin mitul naţional, Eminescu încă este citit de către poeţii tineri. Eminescu a fost un om al timpului său, a inventat poezia română, limba română, ne-a inventat şi pe noi într-un fel.