Recunoștința-i floare rară
Expresia „recunoştinţa-i floare rară” este suficient de clară încât să nu aibă nevoie de explicaţii.
Articol editat de cristina.rusu, 20 ianuarie 2016, 09:12
De fapt, toate popoarele au zicale cu acelaşi sens. La nemţi, de pildă: „Nichts ist vergesslicher als Dankbarkeit”. Nimic nu se uită mai uşor ca recunoştinţa.
Interesant ar fi de comentat conotaţiile acestei expresii.
Să reamintim, întâi, o zicere de prin părţile Ardealului: „La mulţam nu se dă rest”.
Dacă vrei să recompensezi serviciul pe care ţi l-a făcut cineva, nu te zgârci, fă-o la modul concret, nu cu vorbe goale. Aşa cum notorietatea nu-ţi aduce bani, nici mulţumirile cuiva nu-ţi vor plăti gazul şi curentul.
Ce să mai vorbim despre cei pe care-i miluieşti o dată, de două ori, de nouă ori, iar dacă a zecea oară nu mai poţi – sau nu mai ai chef – să faci pe bunul samaritean, te spurcă de parcă l-ai fi refuzat de fiecare dată. Evident, acest gen de indivizi trăieşte cu convingerea că toată lumea este obligată să-l servească, pe el şi familia lui, pentru simplul motiv că s-a născut şi există.
Chiar ieri am văzut, în troleibuz, un tânăr boschetar – sau o fi fost o tânără, habar n-am, fiindcă murdăria, mirosul cumplit şi obezitatea îi anulaseră caracteristicile sexuale.
În orice caz, respectivul, sau respectiva, cerşea. Ghinionul a fost că nimerise într-un vehicul cu puţini pasageri, dintre care niciunul n-a simţit nevoia să-şi spele din păcate chiar în acel moment. Ei bine, cerşetorul – sau cerşetoarea – s-a lansat într-o serie de înjurături suculente, condimentate cu gesturi care le arătau pasagerilor preţuirea de care se bucură gurile lor în ochii lui. N-am nici o îndoială că cerşetorul în cauză (da, m-am hotărât să-i acord sexul masculin) căpătase de pomană în autobuzele în care urcase mai înainte, dar nu concepea ca noi să nu-i dăm nimic. Aşa că ne-a sancţionat în felul lui.
Alţi cerşetori, mai cu ştaif, nu folosesc măscările ca pedeapsă dacă nu le dai non-stop pomana solicitată. În schimb, un denunţ penal, o bârfă veninoasă eficient plasată, o şopârlă strecurată în urechea cuiva care-ţi poate face rău, astea funcţionează infinit mai bine decât o biată înjurătură.
Din păcate, soluţia pentru a evita asemenea riscuri se află tot într-o expresie: „dacă vrei să ai, nu dai”.
N-ai dat pomană prima dată, nu vei fi bălăcărit nici dacă refuzi a zecea oară.
Sau, în orice caz, vei şterge mai puţine flegme de pe haine.
Timp în care poţi medita asupra uneia dintre cele mai verificate, zicale contemporane: cea care leagă facerea de bine cu mama binefăcătorului.
Dan Horea
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.