Câmpurile electromagnetice şi efectele lor asupra organismului uman [VIDEO]
Articol editat de Carmen Sas, 7 februarie 2016, 06:00
În ultima perioadă pare că tot mai multă lume este procupată de poluarea electromagnetică, aşa încât m-am decis să aflu şi eu mai multe despre asta. Documentându-mă, am aflat că în acest moment nivelul de poluare electromagnetică este de zece miliarde de ori mai mare decât în timpul războiului, în 1945, şi asta numai din cauza dezvoltării tehnice. Evident, cifra este înfricoşător de mare, aşa că am vrut să văd ce ştiţi şi voi despre câmpurile electromagnetice. Iată răspunsurile voastre:
Păi, cele ale telefoanelor deranjează auzul şi şi ochii. Într-un fel e păcat că s-au înfiinţat, într-un fel nu, pentru că te foloseşti de telefoanele mobile pentru orice probleme ai: în timpul serviciului sau, Doamne fereşte, vreun accident.
Nu ştiu despre câmpurile electromagnetice dar nu vreau să vă dau nici un interviu.
Nu am wireless, nici tabletă, am doar telefon mobil, pe care de obicei nu îl ţin la mine, îl ţin într-o poşetă, pungă, ceva, nu ţin în jurul meu nimic, nici măcar telecomenzile de la radio şi de la televizor. Normal că şi eu voi muri la un moment dat dar încerc să mă feresc de ceea ce ştiu că îmi face rău.
Câmpurile electromagnetice sunt generate în special de obiectele electrocasnice, cum ar fi: cuptorul cu microunde, calculatorul, chiar şi televizorul. Pur şi simplu sunt dăunătoare sănătăţii.
Am un telefon mobil, folosesc wireless-ul şi cuptorul cu microunde dar ştiu că nu prea sunt ok pentru că transmit ceva radiaţii.
Nu ştiu prea multe, să-mi spuneţi dumneavoastră. Nu ştiu dacă există metode de protecţie, dar mă gândesc că ar trebui să fie. Oricum, eu nu folosesc telefonul mobil în exces.
Ce efecte au câmpurile electromagnetice asupra organismului uman ne explică doamna Dana Dăbală, medic primar, specialist în medicina muncii la Spitalul Universitar CF Cluj.
Dr. Dana Dăbală: Mai ales tinerilor li se prezintă foarte frumos device-urile astea, despre care ei cred că au doar funcţii de comunicat, de jucat jocuri, de chat, mai ales vorbind despre telefoanele mobile, tablete, de tehnologia wireless, în special, şi atunci ei nici nu se gândesc că le-ar putea face ceva rău. Trebuie două vorbe să vorbim despre standarde, pentru că ele sunt făcute în 1998 de către ICNIRP, aceasta fiind Comisia Internaţională de Protecţie Împotriva Radiaţiilor Nonionizante, care a aşezat foarte sus standardele acestea, referitoare la datele tehnice ale acestor dispozitive, deoarece pe plan internaţional încă se recunosc numai de efectele de tip termic, care se produc prin supraîncălzire. Acum ne referim numai la radiaţiile de radiofrecvenţă caracteristice device-urilor despre care am vorbit. Ei spun că doar prin supraîncălzire apar efecte ca arsurile şi aşa mai departe, dar eu vreau ca lumea să ştie că dintre aceste efecte termice face parte cataracta. De exemplu, era o doamnă, bucătăreasă, care lucra într-un restaurant la un cuptor cu microunde mare, în care ea doar introducea produsul şi apoi îl scotea. Ei bine, doamna aceea a făcut o cataractă, care a trebuit operată ulterior. Încă un efect termic se referă la ţesuturile reproducătoare şi la celulele seminale, care sunt foarte sensibile. Dacă ajung în contact cu acest tip de radiaţii, se inhibă spermatogeneza. Bine, situaţia e reversibilă, dacă nu mai foloseşti în exces, dar dacă tot timpul îţi bombardezi organele de reproducere cu felul acesta de unde, credeţi-mă că nu e în regulă. Alt efect termic ar fi faptul că perturbă pacemaker-urile, deci persoanele care au stimulator cardiac, nu prea ar avea voie să aibă telefon mobil. Cercetări, chiar dacă se fac, nu se prea publică în mass media. Sunt mai multe motive: e mai bine ca lumea să nu ştie, ca să…
Rep.: Dacă nu spuneţi dumneavoastră, lăsaţi că spun eu: deci din motive financiare, legate, fireşte, de profiturile companiilor producătoare de astfel de dispozitive.
Dr. Dana Dăbală: Efecte legate de expunerea cronică, adică folosirea îndelungată, la puteri mai mici, au fost descrise încă din anii ’70 de către ruşi, bineînţeles, pentru că ei sunt avansaţi în cercetare. Sindromul de microunde cuprinde o patologie atât de diversă: sindromul astenic, cardiovascular, o patologie imună, o patologie dermatologică, tumorală, psihică, pînă la afectarea comportamentului socio-profesional. Mai nou, în cercetările din ultimii ani, aceste radiaţii de radiofrecvenţă sunt considerate un factor de tip stresor. Gândiţi-vă: pui celularul la ureche, iar el bate exact în raza hipotalamusului şi de-acolo pe hipofiză, pe tiroidă, pe suprarenale, deci stresul acesta merge pe axul neuro-endocrino-imun. În prima fază, organismul, care e foarte deştept, creierul, sistemul limbic încearcă să compare stresul acesta cu ce are în baza de date, adică dacă există un arhetip de reacţie. Şi nu-l găseşte, pentru că noxa asta e nouă, şi-atunci începe să facă reacţii de inflamaţie, reacţii endocrine, iar dacă stresul continuă, nu ştie cum să acţioneze, iar la persoanele vulnerabile: copii, batrâni sau bolnavi, au efecte şi mai puternice şi mai rapide.
Rep.: Din această cauză există aceasta mare varietate de boli? Şi aici citez din documentaţia mea: boala Alzheimer, cancerul creierului, cancer de sân, depresie, boli de inimă, leucemie, avort spontan, şi alte stări ca: alergiile, autismul, hipertensiunea, deteriorarea ADN-ului…
Dr. Dana Dăbală: Vorbind despre patologia imună, mai ales în ţările nordice sunt persoane care au ajuns la o stare de electrohipersensibilitate, aşa încât s-au creat nişte zone albe de câmp, unde pot să stea. Spre exemplu, în spitale, în jurul acestor persoane nu e voie să existe nici măcar defribilatoare, deci nici un fel de câmp electromagnetic. Dar asta e o extremă.
Rep.: Cum acţionează asupra ADN-ului?
Dr. Dana Dăbală: Există o serie de cercetări care arată că se rup benzile acelea duble de ADN sau, dacă nu se rup, atunci îl afectează ca funcţie, adică îi modifică expresia genetică. De exemplu, s-au făcut nişte studii asupra celulelor canceroase expuse la un anumit tip de radiaţii şi s-a observat că aceste radiaţii inhibă apoptoza, adică inhibă moartea celulară. Păi atunci celulele canceroase nu mai mor şi se dezvoltă în continuare. De exemplu la copii: la un copil de 5 ani, radiaţia asta a telefonului mobil este absorbită de două treimi din creier, la un copil de 10 ani, mai mult de jumătate şi de-abia la un adult ajunge la o treime. Deci din aceasă cauză se spune în unele ţări că copiii nici nu ar trebui să aibă mobile, pentru că şi statura e mai mică şi oasele craniului sunt mai subţiri şi creierul e în dezvoltare.
Rep.: Sunteţi primul medic specializat pe acest domeniu despre care eu am auzit, spuneţi-mi dacă mai sunt şi alţii în ţară.
Dr. Dana Dăbală: Mai erau, aşa, nişte mici grupuleţe, pe la Iaşi, la Bucureşti, pe la Institutul de Sănătate Publică nişte doamne, dar eu n-am văzut să fi scris nişte lucrări în domeniu. Institutele noastre s-au cam schimbat… Deci Institutul de Sănătate Publică din Cluj, unde se făcea mai demult o cercetare destul de intensă şi serioasă, a devenit Centrul de Sănătate Publică şi nu se mai face cercetare. Singurul institut e cel din Bucureşti, dar nici acolo nu se fac cercetări. Ceva cu finanţările… Acuma… nu ştiu ce să zic de ce nu se mai fac cercetări în domeniul acesta, dar ştiu că eu sunt destul de nemulţumită că nu am cu cine să discut pe partea medicală. Mai am nişte colegi, medici de medicină a muncii, care mă mai întreabă cum e aia, cum e aialaltă, şi de obicei îi întreb: bine, măi, dar voi?….
Bună întrebare a pus doamna doctor, dar haideţi să vedem ce soluţii avem la îndemână, împreună cu inginerul Emanoil Surducan, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj.
Ing. Emanoil Surducan: Am urmărit care este ponderea telefoanelor celulare în societatea umană. Şi este foarte mare. Se vând cam 1 miliard 500 de mii de telefoane anual. Asta înseamnă că oamenii, mai ales cei din marile centre urbane, se află în permanenţă în câmp electromagnetic şi că organismul lor se află în permanenţă într-o stare de atenţie şi într-o stare în care încearcă să repare agresiunea, adică este vorba despre ceea ce, în termeni medicali, se numeste stres biologic, care e un stres de lungă durată, timp în care organismul încearcă să se adapteze. Şi exemplul cel mai bun este Cernobâlul. De fapt, radiaţiile nucleare sunt radiaţii electromagnetice de mare energie. Ei bine, s-a constatat că mediul biologic, animalele şi oamenii care au rămas în zonă se adaptează. Dar s-a mai constatat ceva: că dacă pleacă de acolo au probleme, pentru că adaptarea aceasta înseamnă o autoreparare, o autoregenerare a organismului, în ritmul în care este distrus de către radiaţia nucleară locală. Deci dacă pleacă de acolo, riscul să dezvolte o tumoră este foarte mare. Dar asta spune ceva foarte interesant: că organismele lor s-au adaptat pe o durată mai mică de o generaţie. Deci cred că este o soluţie generală, anume aceea în care specia noastră se adaptează. Nu ştiu cum se poate manifesta efectiv asta în modelele sociale pe care le dezvoltăm, dar e foarte probabil ca, copiii care se nasc acum să vadă ceea ce noi nu vedem, să înceapă să vadă câmpurile electromagnetice, de exemplu. Procesele prin care funcţionăm ţin cont de nişte semnale care, de fapt, sunt emoţiile. Ele ne declanşează procesele chimice care au loc în organism, în principiu. Ele ne construiesc sănătatea, boala, modul în care ne mişcăm, cum ne regenerăm, şi aşa mai departe. În momentul în care partea noastră de conştiinţă, pe care eu o asociez cu ego-ul nostru, începe să facă programe în care să folosească emoţiile în absenţa unor senzori, fiind suficient să ne amintim de o situaţie, trăim emoţia respectivă. Deci suntem diferiţi. Iar asta însamnă că nu există o metodă general-valabilă de protecţie şi că ar trebui să o găsim fiecare dintre noi.
Rep.: Acest pachet de emoţii interacţionează cu existenţa sau inexistenţa unui câmp electromagnetic?
Ing. Emanoil Surducan: Nu, dar el este determinat. Organismul nostru, în faza în care detectează câmpul, el nu lucreză la nivelul ego-ului. Este ca un calculator care are Bios care zice: am o informaţie, trebuie să rezolv cu ea, adică trebuie să pun organismul să plece de acolo. Este, cumva, starea primară. Acuma, eu vin şi-mi spun că nu am de ce să fug, deci, în fapt, eu nici măcar nu înţeleg ce vrea să facă organismul meu şi, bineînţeles, dacă am o convorbire de o jumătate de oră la telefonul mobil, o vorbesc până la capăt. Însă organismul nostru ştie foarte bine ce are de făcut ca să ne menţină într-o stare de bună funcţionare şi o va face întotdeauna pe baza unor programe înscrise în codul nostru genetic. Dar există o contradicţie între mine şi organismul meu, care s-ar traduce cam aşa: sunt eu capabil să anticipez nevoia organismului meu? De obicei, într-o societate foarte complexă, cum este cea de astăzi, răspunsul este: nu am timp de aşa ceva.
Dar sunt programe care îmi spun: o stare de relaxare ajută să vă autoreparaţi organismul. Deci organismul nostru este o fabrică de inginerie genetică pe care încă nu o înţelegem. Vedeţi? S-a luat Premiul Nobel pentru descoperirea mecanismului de autoreparare şi asta e o bucăţică mică, mică. Am ajuns, vrând-nevrând, într-o zonă interdisciplinară foarte tabu pentru ştiinţă, pentru că se referă la mintea noastră şi cum gândim. Ştiţi bine că medicina, la începuturile ei era axată pe profilaxie, iar dacă nu putea să facă profilaxie, medicul alina în primul rând durerea sufletească. În aceste condiţii, ori de câte ori vrei să reproduci un fenomen şi să-l oferi tuturor, trebuie să găseşti nişte metode prin intermediul cărora să înveţi reproductibilitatea fenomenului. Ori şi medicina a căzut în păcatul de a ajunge să trateze omul ca pe o maşină şi tratează numai simptomul, nu şi cauza. Părerea mea este că efectele câmpurilor electromagnetice nu sunt legate strict de telefonul celular, etc., ci de modul nostru de viaţă. Asiaticii, de exemplu, pun problema aşa: din moment ce este o problemă de scădere a imunităţii, să îmbunătăţim imunitatea şi, pentru că în Asia s-a născut acupunctura, se fac şedinţe de acupunctură săptămânal, dar creşterea imunităţii nu se face doar prin acupunctură, ci şi printr-un stil de viaţă. Albert Einstein spunea: „nu ştiu cu cine vom lupta în al treilea război mondial, dar ştiu sigur că în al patrulea vom folosi bâte şi pietre”. Deci totul conduce spre o dezvoltare spirituală a noastră, spre o dezvoltare a înţelegerii unor mecanisme diferite de cele materiale; ca să nu zic, totuşi, spiritual, ca să nu aibă o conotaţie religioasă, deşi spiritualul este dincolo de religie, e ceva foarte profund. Până la urmă acolo trebuie să ajungem. Ştiţi cum este? Schimbarea realităţii nostre este la un gând distanţă. Tot ceea ce nu ne place poate fi schimbat din modul în care gândim. A, nu ştim cum trebuie să gândim? Dar sunt foarte multe lucruri care încearcă să ne înveţe: religia, diverse metode de relaxare, care, toate, spun acelaşi lucru: te fac să conştientizezi că, da, lumea materială e lumea în care ne jucăm, în care trăim, dar în care ai nevoie de foarte puţin. Aşa că trebuie să-l laşi şi pe cel de lângă tine să aibă jucăriile lui, ajută-l, joacă-te împreună, nu-l distruge.
Concluzia specialiştilor, deşi pare-se că nu prea există încă specialişti în acest domeniu este că: da, câmpurile electromagnetice de anume frecvenţe şi puteri produc daune uneori ireparabile organismului uman, nu există o metodă standard de minimizare a efectelor lor şi, de fapt, acţiunea lor asupra omului este cu atât mai distrugătoare, cu cât respectivul este mai expus stresului.
Ce putem face fiecare dintre noi? E foarte simplu: să bem multă apă, să ne înconjurăm de cât mai multe plante(acestea folosesc acest tip de radiaţii pentru creştere), există şi materiale speciale de protecţie, există chiar şi aparatură, există cristale care creează câmpuri protectoare, dar mai ales, trebuie să ne schimbăm modul de a gândi. Iar pentru a se întâmpla acest lucru, de exemplu puteţi începe cu asta:
Anca Manuela Mureşan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.
