Fermierii români nu pot intra în posesia banilor europeni
Un miliard 300 de milioane de euro proveniţi din fonduri europene nu au ajuns încă la fermierii români. Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli, Laurenţiu Baciu, spune că vina aparţine unor funcţionari din sistem pe care îi acuză de sabotaj:
Este un sabotaj, concluzie pe care am tras-o şi îmi asum răspunderea, pot şi dovedi, la toate instituţiile, Ministerul Agriculturii. Până la urmă trebuie să lucrezi cu nişte oameni, oameni care fac tot ce este posibil să nu rezolve problema. A stat proiectul de hotărâre de guvern pentru subvenţia la motorină, aia de 48%, trei săptămâni, din cauza unui om al ministerului.
Laurenţiu Baciu, s-a declarat nemulţumit şi de faptul că România este singura ţară care le permite străinilor să cumpere terenuri agricole. El a anunţat că va face demersuri către autorităţi pentru schimbarea legislaţiei.
Articol editat de Camelia Velțan, 12 februarie 2016, 19:10
Radio România Actualităţi