Comoara lui Brâncuşi, articol semnat de prof. Ioan Tivadar de la C.N. „Dragoș Vodă”, Sighet

Pentru a vedea departe, omul modern foloseşte instrumentele optice: luneta, binoclul, telescopul, radiotelescopul etc. Mai demult când acestea nu existau, observatorul urca în turla înaltă a bisercii pentru a face lucrul acesta. Din umbra bisericilor maramureşene sau din turla  înaltă a acestora parcă ne vine dor câteodată să aruncăm o privire peste munţi poate, poate zărim vârful Coloanei Infinitului. Sunt multe similitudini între  coloana brâncuşiană  şi biserică. Stâlpii de lemn ai pridvorului de biserică, vechile cruci de morminte, au încrustaţii asemănătoare coloanei.  Dacă încercăm să privim opera sa din alt unghi de vedere sesizăm esenţializarea formelor şi începutul artei moderne, universalitatea acesteia, dar riscăm să pierdem miezul adică “sâmburele“ artei sale.

Articol editat de , 17 februarie 2016, 17:33 / actualizat: 1 martie 2017, 14:56

S-au scris multe sute, poate mii de cărţi şi articole, despre lucrările sale. Cei care nu l-au înţeles i-au retras lucrările din galeriile bucureştene, i-au interzis să expună i-au refuzat donaţia ce cuprindea  atelierul său din Paris cu peste 300 lucrări şi câteva mii de poze. Asta  dovedeşte de ce în ţară avem extem de puţine opere ale sale şi tot răul spre bine, gorjanul Brâncuşi a ajuns genial iar arta ajunge doar la cei care  o îndrăgesc şi o respectă.  România în schimb se mândreşte cu Ansamblul Monumental de la Târgu  Jiu, vârf al creaţiei brâncuşiene, valoroasă sinteză între arhaic şi modern, spirit şi materie, artă şi trăire religioasă. Coloana parte a ansambului respectiv, sâmburele şi fărâmă din sufletul acestui neam a fost luată în derâdere la puţină vreme după inaugurarea sa din 27 octombrie 1938. Prima încercare de dărâmare  a ei a avut loc în 1948, noul primar comunist a dat ordin că să fie scoasă Coloana lui Brâncuşi cu forţa mai multor perechi de boi, dar operaţiunea nu a reuşit.  În 1953 la Bucureşti are loc Festivalul Mondial al Tineretului, se ia hotărârea de demolare a Coloanei, iar fondurile obţinute prin valorificarea la fier vechi să contribuie la susţinerea festivităţilor. Sarcina  respectivă revine Organizaţiei de Tineret a raionului Târgu Jiu. Demolarea hotărâtă de prim secretarul Constantin Babalȋc revine lui Tănasie Lolescu în vârstă 24 ani pe atunci. Draconica încercare cu ajutorul unui tractor pe şenile, adus de la Şcoala de tractorişti din Vaideni, ruperea  repetată a lanţurilor legarea lanţurilor mai sus s-a soldat doar cu uşoara îndoire a axului de oţel ce susţine Coloana. Merită amintită doar concluzia lui Tănasie: “a fost o încercare copilărească şi lipsită de judecată, Brâncuşi a avut grijă să-şi înfingă opera sa în pământul românesc că să rămână nemuritoare” [1]. Încercarea respectivă a fost cel mai periculos moment din istoria operei, a fost foarte aproape de a fi distrusă. Este greu de înţeles, peste ani, raţiunea… iraţionalităţii distrugerii unui astfel de monument, intrat, în tezaurul artistic al umanităţii.

Constantin Brâncuşi s-a născut în 1876  în satul Hobiţa din Gorj. Este unanim recunoscut ca părintele sculpturii moderne, realizatorul unei cosmogonii în artă.  Ansamblul format din cele trei lucrări monumentale de excepţie, capodore ale sale şi  amplasarea acestora pe Calea Eroilor din Târgu Jiu, se constituie  în  “testamentul său artistic, închinat neamului său şi omenirii de mâine”[2]. Despre cele trei opere, fiindu-i şi cele mai îndrăgite, a făcut afirmaţia devenită premoniţie “nu vă daţi seama ce vă las eu aici”, afirmaţie făcută la plecarea definitivă din ţară din toamna anului 1938. A nu ne da seama de darul făcut, este a absoutiza idealul estetic atins, analizat cu precădere până acum,  trecând aproape pe neobservate idealul etic inclus. Problema sacralităţii inclusă în opera de artă, este amintită doar sporadic în perioada comunistă, lăsând creaţia brâncuşiană într-un con nemeritat de umbră. Parcă nu a fost destul că opera sa era minimalizată, dar se pare că a fost principalul motiv în încercarea de desfiinţare, amintită anterior. Trăirea mistică este prezenţa la contemplarea operei brâncuşiene, pentru fiecare vizitator din orice parte a lumii. Ansamblul monumental: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului se întinde pe distanţă de 1700 m în perfectă linie dreaptă pe Calea Eroilor.  Lucrările sunt comandate lui Brâncuşi, ca monument funerar închinat eroilor ce s-au jertfit în Primul Război Mondial pe malul Jiului. Concepţia  şi înşiruirea lor o face Brâncuşi în funcţie de Bisercia Sf. Petru şi Pavel, aflată  exact la mijlocul respectivului drum, zidită încă din 1927, pe locul unei biserci mai vechi. Cine se reculege la Masa Tăcerii, aflată pe malul Jiului, privind peste Poarta Sărutului, zăreşte prin crucea bisercii amintite vârful Coloanei fără sfârşit. Integrarea armonioasă şi bine gândită a celor patru elemente “întru pomenirea celor morţi pentru întregirea neamului”, oferă monumentalitate şi conferă aspectul votiv al acestora [3].  Brâncuşi “prin dalta sa a împărţit istoria artei în două”: în clasic şi modern aşa cum afirmă Jean Cassou, un renumit critic de artă francez.  De data această mai face încă o împărţire. Poartă Sărutului delimitează spaţiul lumesc unde tronează celebra Masă pe o parte, faţă de spaţiul sacralizat al Bisercii şi Coloana Infinitului aflată de cealaltă parte. Genialitatea artei lui Brâncuşi, seninătatea şi blândeţea prezentă în opera sa ȋi vine  din interior, cu precădere din respectul faţă de divinitate avut toată viaţa. “Copil fiind îmi făceam o idee înaltă despre misiunea de lumină a sculptorului. I-am văzut pe tatăl meu şi pe bunicul postînd şi rugându-se înainte de a ciopli lemnul cu barda, pentru a face din el cruci, pentru a-l scrijeli cu dalta că să dea la iveală pe blană un trup răstignit ori aripi de înger”[4]. Cu spaţiul sacru eclezial era familiarizat din copilărie, dus adesea de mânuţă de mama sa peste deal, la  Mănăstirea Tismana, ulterior este hărăzit să ajungă preot. La Craiova ajunge corist la Biserica Madona Dudu şi clopotar, la Bucureşti cânta admirabil la Biserica Mavrogheni [5]. Ȋn 1904 ajunge în Franţa, iar  din 1906 este cântăreţ de strană şi paraclisier la Biserica ortodoxă română din Paris [6]. Preot nu a ajuns, a ȋmbrăcat ȋnsă  stiharul liturgic de ipodiacon. Bunul sau prieten Peter Neagoie,  ȋi dedică cartea “Sfântul din Montparnasse” apărută în 1965. Pentru omul Brâncuşi credinţa ar trebui să fie pusă pe o treaptă superioară, oricărei realităţi date de ştiinţe, de filozofie şi cu atât mai mult deasupra oricărui ideal artistic, adică primatul spiritului faţă de materie.  Exegeţii operei lui Constantin  Brâncuşi au evidenţiat “bogata tradiţie a artei populare româneşti care constituie sursă majoră de inspiraţie artistică şi filozofică, dar mai puţini au remarcat în arta lui influenţă credinţei creştine ortodoxe sau a tradiţiei liturgice bizantine”[6].

Întreagă opera  brâncuşiană  se grupează în jurul câtorva teme, simplificate până la esenţă, devenite ulterior simboluri.  Cele trei monumente gorjene au un unic simbol: perechea el şi ea, familia în devenire. Tocmai acest simbol  dă forţă celor trei capodopere şi derivă din “Sărutul”, anului 1907, (foto 1). Tema familiei, taina nunţii, după frecvenţa cu care apare, taina formării unui singur trup (de care el nu a avut parte), “Sărutul din Montmartre” cioplit ca piatră funerară (1910), “nuntirea în moarte” şi multe altele sunt o obstinaţie a sa.  Sărutul din 1912 şi 1925 sunt doar forme de trecere spre cel în formă de ochi ce decorează Porta Sărutului (1938), foto 2

Foto 1, Sărutul                                        Foto 2, Poarta Sărutului

La tema familiei, revine mereu. Pentru început “Adam”este coloana robustă ce susţine în spate o arhitravă, responsabil a poverii impusă de soarta, iar “Eva” o înşiruire de seminţe- boabe, pregătite pentru a plesni şi a împrăştia viaţă.  Spre 1920 a avut ideea să-l utilizeze pe Adam drept suport pentru a susţine pe Eva aşa cum poate fi văzut azi la Muzeul Guggenheim. De acum el şi ea, nu vor fi despărţiţi niciodată în opera brâncuşiană, vor merge împreună sub formă trunchiurilor de piramidă unite pe baza mică, pentru a da forma clepsidrică (foto 3), sau unite pe baza mare, dând romboidul coloanei. Să-l simbolizeze pe Adam, triunghiul cu vârful în jos e cel mai potrivit, picioarele înfipte în pământ, omoplaţii dezvoltaţi ne duc cu gândul la Discobolul lui Myron, la vânătorii de pe vasele greceşti, la figurile herculiene şi atlanţi. Perechea acestuia nu poate fi decât imaginea în oglindă a primului, adică triunghiul cu baza în jos, întâlnit la statuetele antropomorfe feniciene, Venus de Willendorf, simbol al fecundităţii în culturile Hamangia, Cucuteni şi nu numai. Fotografia 3 este a pecetarului patinat de vreme din com. Rona de Jos, Maramureş, ajuns în colecţia dr. Pop Victor, actualmente expus la Muzeul Maramureşului din Sighet. El şi ea, în formă de clepsidră  constituie “vertebra “ Coloanei Infinitului, ȋnconjură masa şi poarta, ȋnnobileaza aleea parcului.

Foto 3, Pecetar din Rona de Jos                                  Foto 4, Masa Tăcerii

Poposind la Târgul Jiu  pe partea vestică a porţii avem Masa Tăcerii (foto 4), scaunele sunt aşezate prea departe pentru a sugera scena calmă a unei cine ţărăneşti. Brâncuşi a cerut depărtarea lor, aşa cum relatează apropiatul sau, meşterul Ioan Alexandrescu. Comandă a două tăblie de masă, mai mare, prima piatră era prea mică şi ajunge piedestal pentru a doua.  Cred că nimic nu ar putea sugera mai bine pământul, lumea materială, lumea  în care ne trăim prezentul, decât această uriaşă piatră rotundă dispusă orizontal. Decriptăm sensul lucrărilor, dacă aplecăm urechea la vorbele lui Brâncuşi: “nebuni sunt cei ce socot lucrările mele abstracte, ceea ce cred ei că-i  abstract e tot ce poate fi mai realist, căci realul nu înseamnă forme exterioare, ci ideea, esenţa lucrurilor” [7]. Scaunele în număr de douasprăzece, sunt seminţiile pământului, generaţia aceasta, familile din cele patru zări, poate fi chiar timpul prezent.

Orizontalitatea spaţiului descris este în contrast cu verticalitatea  şi imaterialitatea timpului sugerat de coloană şi biserică. Delimitarea o realizează Poarta Sărutului care sugerează uşa împărătească a altarului de biserică. Culoarea caldă a pietrei alese, geometria limpede a stâlpilor masivi, măreţia triumfală a arcului de triumf, armonia şi puritatea întregului, au darul de a odihni privirea, induc seninătate şi reculegere. Denumirea de Poartă a Sărutului vine de la cele opt reprezentări stilizate a “Sărutului” din 1907 pe fiecare faţă a stâlpilor de susţinere şi pe imensa arhitrava a porţii, incizat de zeci de ori. Inciziile discrete în piatra poroasă, doar atât cât să se poată percepe de aproape (foto 5), se înşiră într-o diafană horă a îngerilor. Respectivul Sobor al îngerilor, este decor interior, nelipsit, la baza turlei bisercii bizantine. Marea sete de puritate şi simplitate, dorinţa necontenită de ascensiune spirituală a lui Brâncuşi remarcată de I. Frunzetti şi E. Schileru, apare şi în echilibru lucrării sale. Faptul că Poarta este reper al veşniciei, ȋl constituie şi explicaţia din 1938 dată de Brâncuşi d-nei Malvina Hoffman; “această Poartă te duce dincolo”[8]. Unitatea celor două fiinţe într-un trup comun, conturată de cercul ce înconjură fruntea mirilor, este adânc săpat în piatra stâlpilor, pe fiecare faţă şi are puterea germinatoare a seminţei. La oficierea tainelor, respectiv taină nunţii în faţă altarului sunt prezente şi alte cupluri, alte familii, ele sunt reprezentate de scaunele în formă de clepsidră, cu baza pătrată, ce străjuiesc aleea în zona respectivă.

Aceaşi formă  multiplicată  pe verticală constituie Coloana  Infinitului, stâlp al veşniciei, iniţial “Coloana  recunoştiinţei fără sfârşit a eroilor” (foto 6). Despre acesta  spunea: “ Stâlpul Nesfârşitului l-am conceput într-un elan de bucurie, am vrut să umplu bolta cerului. Am lucrat la el o viaţă întreagă. Am sacrificat totul că să-l fac scară a cerului”. Vertebra coloanei este aceeaşi clepsidră sacră, ce umple timpul. Succesiunea generaţilor este  nesfârşitul şir de el şi ea, una pe umerii celeilalte în urcare sau coborâre pe scara respectivă. Am convingerea că elementul Coloanei nu este de forma unei mărgele aşa cum s-a realizat  tehnic şi cum de nenumarate ori s-a spus. Coloana se termină la partea  superioară  cu o jumătate de element, acoperit cu placă de oţel prinsă în şuruburi (foto 7), aşadar celulă elementară  fiind  clepsidra  cu secţiune pătrată ilustrată în foto.3

Foto 5, detaliu Poarta                                  Foto 6, Coloana Infinitului                        Foto 7, detaliu Coloana

Dacă ducem pe  muchia fiecărui element, linii imaginare pană la ȋntalnirea cu solul obţinem piramida cu baza pătrată de proporţia celei egiptene. Succesiunea de piramide duse ȋn acest mod, pe toate modulele, constituie rădăcinile arborelui genealogic pentru toată familia adamică, urcată la cer. Ȋn mod similar  ducând  aceleaşi linii, de data aceasta paralel cu muchiile şi ȋn sus, obţinem vibraţia aerului, fâlâirea de aripi a tuturor sufletelor  trecute dincolo prin poartă, urcate pe scara timpului spre cer.

Cu siguranţă nici numărul modulelor de 16 şi ceva, nu este întâmplător. Din motive estetice, modulul de la baza coloanei este mai bine de o jumătate, ȋmpreună cu jumătatea din vârf  formează mai bine de un element.  Cele 16 module, măsoară vârsta bisercii creştine, sunt chiar cele 16 veacuri, încheiate de la Edictul de la Milan din anul 313, până în 1938 şi ȋncă ceva. Odată cu  edictul respectiv încetează prigoana lui Diocleţian, biserica iese din catacombe, apare la suprafaţă, adică vede lumina zilei, iar împăratul  Constantin acordă libertate creştinismului.

Câtă nevoie avem în ziua de azi să urmărim cu atenţie comoara  lăsată nouă de  Brâncuşi, să înţelegem sensul artei sale. Dacă urmărim fotografiile sale, primul lucru remarcat de toată lumea este chipul blând împodobit de patriarhala barbă albă. Câtă nevoie avem azi de a remarca mâinile sculptorului. Aparatul de fotografiat surprinde de fiecare dată mâinile sale, aşezate una peste alta, încrucişate sub piept sau pe genunchi. Se odihnesc una pe alta după truda zilnică făcută cu multă osteneală şi mulţumire spre bucuria  lumii întregi.

Foto 8                                                                        Foto 9                                                           Foto 10

[1] Ziarul  Adevărul, 21 noiembrie 2009 şi Radio România Actualităţi

https://theologhia.wordpress.com/2009/11/25/omul-care-a-încercat-să-dărâme-coloana-lui-brâncuşi/

[2] V.G. Paleolog, Brâncuşi, Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1976, Vol 1 , p. 5

[3] P. Pandrea, Brâncuşi în amintiri şi exegeze, Ed. Meridiane, Buc. 1967, p.151

[4] Tretie Paleolog, De vorba cu Brâncuşi, Ed. Sport – Turism, Buc. 1976 p. 24

[5] V.G. Paleolog, Tinereţea lui Brâncuşi, Ed. Tineretului, Buc., 1967, p.102

[6] P.F. Daniel, Brâncuşi – Sculptor român ortodox, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007, p.9

[7] Levis David, Brâncuşi, Ed. Tiranti, Londra, 1957, p.38

[8] Ionel Jianu, Brâncuşi, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p.76

Prof. Ioan Tivadar

Col. Naț. “Dragoș Vodă” Sighetu Marmației

(Articol publicat în TABOR – Revistă de Cultură și Spiritualitate Românească, anul IX, nr. 12, decembrie 2015, publicat de Radio Sighet cu acceptul dlui profesor Ioan Tivadar)

Radio Sighet

Puteți asculta Radio Sighet și AICI